Cum a întors Croația meciul cu România? „Cu sânge rece și cu inima caldă, cu pasiune. Suntem mândre și vrem să mergem mai departe”

Andrei Năstase 10 decembrie 2020

Ajuns la conferința de presă de după victoria cu România alături de două dintre cele mai bune jucătoare ale sale în meciul cu România – Valentina Blazevic și Katarina Jezic – , antrenorul Croației, Nenad Sostaric, n-a putut să-și ascundă bucuria:

„Sunt extenuat și mental, și emoțional. La fel ca jucătoarele mele, care au lăsat totul pe teren. Suntem foarte bucuroși acum. Și mândri că am arătat lumii ce handbal putem juca. (…) Suntem ca o familie, și mă bucur că în fiecare meci altă jucătoare s-a remarcat în mod special”, a spus simpaticul Sostaric, cu trimitere la handbalistele de la stânga și dreapta sa. 

Cu patru goluri și mult deranj creat în mijlocul apărării noastre, pivotul Jezic a spus și ea că meciul a fost câștigat „cu sânge rece și cu inima caldă, cu pasiune. Am reușit o mare performanță aici. E o premieră pentru noi, suntem mândre și vrem să mergem mai departe.”

„Abia acum începem să realizăm ce am reușit. Am început mai slab contra României, ne-a trebuit ceva timp să intrăm în meci, dar am reușit apoi să ne impunem stilul”, a completat-o Blazevic, cea mai bună jucătoare a meciului, cu șapte goluri.

Cum au reușit să întoarcă meciul cu România?

„Eu cred că am început bine”, a explicat antrenorul Sostaric, „dar am ratat multe oportunități. Cred că au fost cinci sau șase. Știam că pentru meciul ăsta cu România trebuie să ne concentrăm pe apărare și pe viteză, știam că trebuie să alergăm fără întrerupere și să le facem pe Neagu și pe celelalte jucătoare de atac să alerge mult și să obosească și în apărare.”

Cum își explică antrenorul croat acest parcurs?

„Față de precedentul nostru turneu final, jucătoarele noastre sunt mai mature, și-au continuat studiile – studii diverse, în psihologie, sau biologie – și văd lucrurile cu mai mare claritate. În plus, avem o inimă mare. (…) Avem și o bună conexiune între mintea și inima noastră, de-asta suntem așa de puternici acum”, a mai spus Sostaric, înainte să explice că el și echipa lui se bazează pe trei idei: să știe ce au de făcut, să poată face ce știu că au de făcut, în fine, să nu cedeze niciodată.

Drept răsplată, Croația e acum la un pas de semifinalele Campionatului European, o performanță în care nimeni n-ar fi crezut acum o săptămână.

„Facem ce ne place și vrem să facem ce ne place cât de bine putem noi. Asta ar trebui să facem toți dintre noi, indiferent care ne sunt pasiunile.”

Și ar mai fi asta:


Dincolo, după înfrângerea de azi, România rămâne fără puncte într-o grupă în care Croația, ajunsă acum la 6 puncte, are toate șansele să avanseze în lupta pentru medalii. Și asta este o realizare excepțională pentru o echipă lipsită de multe jucătoare, dar nu și de curaj.

Pentru echipa României urmează trei zile de pauză, apoi meciul cu Ungaria de pe 14 decembrie (ora 21.30). O zi mai târziu, fără mult timp pentru odihnă și regenerare, România va juca juca cu campioana mondială Olanda (ora 17.00), în ultimul meci din Main Round.

Cristina Neagu, cu șase goluri, Eliza Buceschi, cu cinci, și Lorena Ostase, cu trei goluri, au fost cele mai bune marcatoare ale României.

Tot azi, Norvegia, cealaltă mare favorită la semifinale, a bătut Olanda, 32-25, în al doilea meci din grupa României. Norvegia și Croația au acum câte 6 puncte.

**

Primele două clasate se califică pentru semifinale, locul al treilea va merge spre meciul de clasament pentru locurile 5-6.


În cealaltă grupă, Rusia și Franța au ajuns și ele la 6 puncte, și foarte aproape de semifinale, după două victorii la un gol diferență contra Muntenegrului, respectiv Spaniei – revenită de departe, dar prea târziu, în meciul cu Franța.


Foto: Jozo Cabraja / kolektiff

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.