Cum arată baschetul românesc în pragul Europeanului de la Cluj? Mihai Silvășan, fost căpitan al Naționalei, face o radiografie

Ciprian Rus 16 august 2017

E marți dimineață, a doua zi după Untold, iar în Parcul Mare al Clujului firmele de salubrizare și angajații diverșilor „vendori” de la celebrul festival de muzică electronică robotesc de zor în jurul „Cluj Arena”, să fardeze efectele a trei nopți de petrecere până în zori de zi.

Dincolo de stadion, la noua Sală Polivalentă, roboteala e și mai în toi. Organizatorii trag tare să finalizeze extinderea sălii de la 7.000 la 10.000 de locuri, pentru a pregăti găzduirea, începând cu 1 septembrie, a uneia dintre grupele FIBA EuroBasket 2017, cel mai mare eveniment sportiv găzduit vreodată de orașul din Ardeal.

După Polivalentă, cum treci strada, e vechea sală „Horia Demian”, locul în care Ghiță Mureșan a făcut primii pași spre NBA și scena unora dintre meciurile memorabile din istoria baschetului nostru din ultimele decenii.

Față de agitația din parc, în jurul Sălii Sporturilor e o liniște nefirească. Câteva pâlcuri de tineri, copți de nesomn, stau întinși pe caldarâm, unde rulează țigări la „relanti”, în așteptarea autocarelor care îi vor duce spre casă după aventura Untold. Clujul se desparte de un mare eveniment și așteaptă, cu sufletul la gură, poveștile baschetului de top.

Acasă la campioana României

Pe o mică terasă din stânga Sălii Sporturilor, Mihai Silvășan face, la o cafea tare, ultimele pregătiri pentru noul sezon al lui „U” BT Cluj-Napoca. Unul dintre numele mari ale baschetului românesc al ultimului deceniu, fost căpitan al naționalei de baschet, „Silvă” este, la doar 32 de ani, antrenorul principal al campioanei en-titre, „U” BT.

S-a retras acum doi ani din cariera de jucător, convins că antrenoratul îi vine mănușă. Nu s-a înșelat și nici nu regretă acum pasul făcut. Recunoaște că erau șanse bună să prindă lotul dacă mai juca, dar nu îl apasă faptul că ratează un European. E un tip realist, vorbește legat și concis și are naturalețea unui star din NBA. Acceptă cu plăcere să ne introducă în atmosfera Europeanului de la Cluj, ne încarcă cu optimismul său molipsitor și ne dă câteva motivele pentru care trebuie să credem în viitorul baschetului nostru, atât la nivelul ligii interne, cât și la nivelul echipei naționale. „Bun venit la Cluj!”.

„De pe la 24 de ani, deja mă gândeam la antrenorat”

Mihai, te-ai retras din cariera de sportiv acum doi ani. Nu regreți acum că nu ai prins acest European de baschet de la Cluj?

Puteam să mai trag de mine, însă eu știam bine ce vreau să fac mai departe, deja cu ceva tip înainte făcusem cursuri de antrenorat și am zis că e momentul cel mai bun să mă retrag: decât să mă chinui să mai joc, mai bine mă opresc și mă apuc de ce vreau să fac pe viitor.

De când te bătea gândul antrenoratului? Jucătorii nu se prea gândesc la asta în timpul carierei de sportiv…

De foarte tânăr, de pe la 24-25 de ani, cred că deja mă gândeam la antrenorat. Eu cred că e foarte bine să știi ce vrei să faci mai departe, că ține de baschet, că nu ține de baschet. E bine să te educi din timp și e bine să știi ce vrei să faci.

Te-a îndrumat cineva în direcția asta? Ai avut un model?

Nu, pur și simplu a fost decizia mea. Îmi place foarte mult baschetul, simt eu că meseria de antrenor e croită pentru mine. În ultimul an, mi-am dat seama că îmi place foarte mult, chiar dacă uneori sunt momente de presiune, sunt momente mai dificile, dar și acestea fac parte din frumusețea meseriei.

„Va fi o emulație extraordinară în rândul tinerilor”

Deci nu regreți că nu ai reușit să prinzi un European ca acesta de la Cluj.

Probabil că dacă mai jucam, îl prindeam (râde). Nu regret, asta e viața, nu poți să le ai pe toate. Trebuie să iei lucrurile ca atare și să încerci să controlezi ceea ce poți tu controla, să fii cel mai bun în ceea ce faci la momentul respectiv.

Ai vorbit cu băieții de la lotul național. Cum simt ei faptul că vor juca pe teren propriu în grupa unui campionat european?

Acest European e foarte important pentru România, pentru baschetul românesc. Va fi o emulație foarte mare în rândul copiilor, mă aștept la o emulație foarte mare în rândul celor tineri. Știu foarte mulți copii din Cluj care vor merge cu părinții la Europene, plus, la fel, din alte părți ale țării.

Că avem cu toții șansa să vedem live niște jucători extraordinari e încă un lucru foarte, foarte bun. Am vorbit cu băieții noștri de la lot, avem patru jucători de la “U” la lotul național, care abia așteaptă să înceapă turneul final, chiar dacă șansele lor, toată lumea știe, nu sunt foarte mari.

Eu sunt însă optimist de felul meu și cred că, printr-o motivație foarte bună și o dorință de a arăta lumii că și baschetul românesc poate fi la un turneu final, putem face o figură destul de frumoasă.

Cunoști publicul din Cluj și ca jucător, și ca antrenor. La ce atmosferă să ne așteptăm? Poate publicul să împingă echipa de la spate?

Cu siguranță! Și nu e vorba doar de publicul clujean, știu sigur că va veni lume din mai multe părți ale țării, mai ales la meciurile cu Spania, cu Croația, care au jucători de NBA, de EuroLigă, foarte buni. E minunat să joci cu o sală plină. Eu sper și cred că se va ajunge la asta.

„Sper la o victorie. Dacă obținem o victorie, sper la încă o victorie”

Realist, pentru cineva care nu cunoaște exact nivelul actual al naționalei noastre, care sunt șansele României într-o grupă cu Spania, Croația, Muntenegru, Cehia și Ungaria?

Sincer, dacă ne uităm strict la numele jucătorilor și în ce campionate joacă, noi avem ultima șansă în grupă. Din fericire, în sport s-au văzut multe surprize, s-au întâmplat destule minuni, nu tot timpul cei mai bine cotați reușesc să și câștige. Optimist cum sunt, sper să fie România o supriză plăcută la acest European.

Speri măcar la o victorie, deci?

Da, sper la o victorie. Mai departe, dacă obținem o victorie, sper la încă o victorie, ca să obținem calificarea. Ar fi extraordinar pentru acești băieți și pentru baschetul românesc.

Care e situația în baschetul românesc? Ne poți face o radiografiei a momentului 2017?

La nivel de campionat, suntem din ce în ce mai tari. E direct proporțional cu valoarea investițiilor care se fac. În ziua de azi, asta e valabil în orice domeniu, în orice domeniu sportiv. Dacă investești mai mult, ai șanse mai mari să crești, să câștigi, să te afirmi, să faci performanță. Nu mai trăim în vremurile în care se juca doar de plăcere.

Valoarea străinilor din campionatul românesc este din ce în ce mai mare. Tot mai multe echipe își iau jucători de valoare, jucători de la alte echipe naționale.

Comparativ cu acum 10-12 ani, când am venit eu în baschetul mare, valoarea străinilor e mult peste, iar lucrul ăsta se vede și în Europa, vezi parcursul Oradiei în sezonul trecut, chiar și parcursul nostru, deci investițiile dau rezultate.

Din păcate, valoarea jucătorilor români sau baza de selecție pentru lotul național nu este foarte mare. Aici sunt „n” motive și nu e neapărat vina jucătorilor, e vina sistemului, asta ține de cum sunt crescuți tinerii. Dar cu siguranță aceste lucruri trebuie să se schimbe, să avem o bază de selecție mult mai mare, aici trebuie să avem oameni, antrenori capabili să crească acești jucători la nivel de juniori.

În fiecare orășel din țară ar fi ideal să avem unul-doi antrenori care să se priceapă la ce fac și să fie pasionați să crească jucători. Așa, în fiecare generație ar apărea mult mai multe variante pentru loturile naționale și pentru seniori.

În vremea când ai făcut tu junioratul la Cluj era mai închegat sistemul de creștere a tinerilor în baschet? S-a stricat ceva, s-a schimbat ceva?

S-a schimbat mult. Când eram eu la juniori erau foarte multe școli sportive și foarte puține școli private. Acum, dacă ne uităm la București, la Galați, la Cluj vedem multe școli private de baschet, echipele cluburilor școlare nu mai ajung decât foarte rar la turneele finale. E un lucru bun, baza de selecție e mai mare, numărul de copii care practică baschetul e mai mare. Poate calitatea pregătirii tinerilor încă lasă de dorit, cred eu, dar suntem pe un drum bun.

Mai avem o problemă de infrastuctură. Văd asta la Cluj, deci e valabil și în țară. Mă refer la locul în care se pregătesc copiii și la volumul de pregătire pe care îl pot avea tinerii.

Dacă un junior de la noi, de la 14 până la 16 ani face un antrenament pe zi, de o oră, o oră și jumătate, în străinătate, la vârsta asta, un copil face ori două antrenamente pe zi, ori face câte 3-4 ore de pregătire seara, ceea ce, evident, le dă mai mari șanse celor din Spania sau Serbia să scoată jucători buni.

„E foarte important să te educi ca să te autoeduci”

E un model pe care l-am putea importa de afară? Dacă se poate în Serbia, la noi de ce nu se poate?

E cu totul altă mentalitate acolo. Copiii din Serbia nu au probleme cu școala. Dacă ei aleg să facă baschet, părinții îi susțin și ei merg pe drumul acesta. Neglijează foarte mult școala, ceea ce la noi nu se face și nici nu cred că e bine să se facă. Eu cred că se pot face amândouă, chiar dacă nu studiezi la cel mai înalt nivel. Dar o anumită educație e necesară. Și mai mult decât asta, autoeducația de importantă.

Cred că e foarte important să te educi ca să te autoeduci. Cineva trebuie să te învețe cum să te înveți singur, trebuie să te învețe cum să citești, cum să îți intre lectura în obișnuință, în ritmul zilnic, să te documentezi, să ai curiozitatea să afli lucruri. Cred că acolo e declicul care face diferența dintre oamenii de succes, indiferent dacă din sport sau din alt domeniu, și oamenii mediocri, care nu își doresc mai mult.

Cum simți pasiunea pentru baschet în România de azi? Era o mare efervescență în anii ’90, acum parcă handbalul și tenisul au luat fața baschetului…

Aici, la Cluj, cel puțin, pasiunea pentru baschet e foarte mare. Avem foarte mulți copii care practică baschetul. Eu văd ce se întâmplă la meciuri, văd ce impact au jucătorii noștri asupra copiilor din oraș.

Noi, la Cluj, suntem la concurență cu fotbalul printre tineri ca popularitate. Suntem și avantajați că avem o echipă de seniori foarte bună, care face performanță, anul trecut am reușit să câștigăm toate trofeele și am adunat tot mai mulți oameni în jurul nostru. Dacă jucam în Sala Polivalentă semifinala și finala eu cred că veneau să ne vadă 7.000 de oameni, umpleam sala nouă.

Baschetul după Asesoft

Cum s-a așezat baschetul românesc după dispariția Asesoft-ului, echipa care monopolizase titlurile de campioană? Care sunt noii centri de putere?

E o luptă pentru supremație acum. Sunt foarte multe echipe care investesc bani, multe echipe care au pretenții la câștigarea campionatului. Anul trecut, de exemplu, Steaua dorea să câștige campionatul, Oradea venea din postura de campioană, noi ne doream campionatul, Mureșul se mai bagă la luptă an de an, acum Piteștiul emite pretenții, Timișoara și Sibiul sunt mai tari ca anul trecut, când au făcut o performanță foarte frumoasă. Cu cât mai multe echipe trag la performanță, cu atât campionatul va fi mai tare.

Care a fost rețeta succesului Clujulului în campionatul trecut?

Sponsorul e principalul ingredient al succesului. Fără bani, foarte greu poți face performanță.

Apoi, cred că mentalitatea de învingător e foarte importantă. Din prima zi când am venit antrenor principal am pus accent pe lucrul ăsta. Le-am explicat că trebuie să fim competitivi în tot ce facem, atât la antrenament, cât și la meciuri.

Nu există că jucăm cu un adversar mai slab cotat și nivelul nostru de intensitate să fie mai slab. Trebuie să fim cât mai buni în fiecare moment în care ne aflăm, practic, la serviciu, să ne dorim să câștigăm și cred că, cu genul ăsta de mentalitate, ai mult mai mari șanse de reușită.

Desigur, e și o presiune de a câștiga tot timpul care apasă pe umerii noștri, ca staff, și pe umerii jucătorilor, însă cine nu poate face față acestei presiuni nu poate să performeze la un nivel înalt. Toate cluburile mari au această problemă de presiune. Trebuie să treci peste și să performezi cu această presiune.

„Cu Pau Gasol în echipă, tot nu am lua Europeanul”

Spuneai că sunt tot mai mulți străini de valoare la noi. Cum se integrează jucătorii străini în România?

În Cluj pot să zic că din 2002 nu am avut un străin care să nu fie mulțumit de oraș și de ceea ce se întâmplă. Avem un oraș în care se trăiește foarte bine, nici foarte mare, nici foarte mic. De când sunt antrenor secund, apoi principal, am urmărit mai îndeaproape fenomenul și nu au fost cazuri speciale.

Se simte emulația venirii de jucători străini la jucătorii români?

Se simte, nu au ce face! Dacă nu se ridică la nivelul jucătorilor străini, dacă nu își doresc să crească, pleacă.

Ziceai de numele mari ale jucătorilor de la adversarele României la Euro. E baschetul un sport în care individualitatea contează mai mult ca în alte sporturi? Dacă am avea o excepție gen Ghiță Mureșan, am fi mai sus?

Nu, cu o singură excepție nu poți. Dacă îl iei pe Pau Gasol și îl pui la noi în echipă, ai fi puțin mai bun, evident, dar nu ai fi la nivelul de a câștiga un campionat european. Și Pau Gasol, pe lângă el, are jucători de foarte mare valoare, care au dus Spania unde este. Dacă din cinci jucători unul sau doi nu își fac treaba, automat valoarea echipe scade.

Pariul pe tineri. Și pe străni?

Pentru publicul care va urmări baschetul în timpul și după acest European, ne poți zice niște nume noi de la noi care ar fi de urmărit?

Pe lângă consacrații Vlad Moldovean, Andrei Mandache, Jordan Watson, care acum este jucătorul nostru, eu cred că sunt de urmărit jucătorii tineri de la U20, gen Nandor Kuti și Emi Câțe. Au ridicat mult ștacheta echipelor naționale de juniori, au făcut un tuneu final la Divizia B extraordinar, nu au pierdut niciun meci, au jucat cu echipe tari, ca Rusia și Croația.

Eu cred că pe acești jucători trebuie clădit în continuare. Să sperăm că și din generații de mai jos o să vină jucători de valoare. Sper să se integreze cât mai bine în lotul mare și să ajute naționala României. Mai e și Bobe Nicolescu cu ei, cei trei sunt vârfurile generației tinere.

Echipa României va avea la acest European cel puțin un jucător naturalizat. Ce părere ai despre acest fenomen? Ne pot ajuta naturalizările să facem un salt valoric?

Ne pot ajuta, ne dau valoare. Nu o să îmi dau cu părerea dacă e bine sau rău, trebuie să vedem că toată lumea face asta. Dacă Rusia, cu așa bază mare de selecție, a ajuns să își naturalizeze jucători… Croația și Spania fac asta, noi de ce nu am face-o? E foarte logic, din punctul meu de vedere. Macedonia în fiecare an își naturalizează un jucător de culoare, cred că are deja zece naturalizați!

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.