Cum se vede evoluția Simonei Halep prin ochii jurnaliștilor străini. Analiză

Camelia Butuligă 4 mai 2018

E mereu interesant cum văd jurnaliștii jucătorii de altă naționalitate decât a lor. În presa internațională de tenis, se remarcă cea americană și britanică; motivele sunt experiența de decenii (ce să mai, aproape un secol) în tenisul la cel mai înalt nivel și faptul că găzduiesc două din cele patru Slamuri. Există în orice meserie un ADN care se transmite de la o generație la alta, construit într-un mediu propice și pe un pedigriu solid, iar presa anglo-americană le are din plin pe amândouă (alături de cea australiană și cea franceză, neîntâmplător națiunile organizatoare ale celorlalte două Slamuri).

Când vreau să iau temperatura unui eveniment din tenis sau să-mi verific intuițiile legate de jocul vreunui nou talent, mă îndrept către articolele de pe tennis.com, ESPN, New York Times sau The Guardian. E adevărat că diferențele culturale și de limbă îi fac pe jurnaliștii de limbă engleză să rateze uneori aspecte ale personalității și caracterului jucătorilor străini, dar când vine vorba de joc, viziunea celor mai buni dintre ei e de obicei clară și la obiect, tocmai pentru că nu au nicio implicare emoțională și văd lucrurile mai detașat.

Cum a fost Simona Halep percepută de presa străină? După surpriza inițială – ascensiunea ei din 2013 a venit destul de brusc, în doar o jumătate de an – atitudinea generală a fost: ”da, frumos, dar să avem puțintică răbdare”. E logic. În tenis, și la fete și la băieți, în fiecare an apare câte o nouă ”senzație”; dacă reușește să se mențină acolo sus, asta e partea a doua. În timp ce-i recunoșteau calitățile evidente – un joc fluid, bazat pe deplasare deosebită și un rever cu două mâini foarte bun, jurnaliștii anglo arătau și către slăbiciuni: statură, serviciu, lipsa unui forehand cu care să facă puncte din spatele liniei de fund.

Unora dintre noi poate că aceste evaluări ni s-au părut prea exigente, dar trebuie să înțelegem că acești oameni discută despre tenis într-un context, iar acest context sunt campioanele care au jucat și câștigat în trecut sau care joacă și câștigă în epoca noastră. Oricine vrea să fie în top va fi comparat cu topul, nu numai cel actual, dar și cel all-time. Crema cremelor, așa că standardele erau foarte ridicate. Simona trebuia să dovedească că este o jucătoare de top în toate sensurile: că are joc de top, mentalitate de top și constanță pentru a se menține acolo.

Următorii ani au fost o călătorie către atingerea acestor obiective. Drumul nu a fost drept; progrese urmate de regrese, întreruperi cauzate de accidentări și de îndoieli, schimbări în echipă. Pe tot parcursul său, progresul i-a fost urmărit de presa străină cu același interes imparțial: Simona nu era ridicată în slăvi în mod special nici după ce petrecuse deja o perioadă considerabilă în Top 10. I se recunoștea jocul bun atunci când era cazul, dar nu i se treceau cu vederea eșecurile, mai ales acelea care veneau după evoluții dezamăgitoare în fața unor oportunități: Makarova la Australian Open, Pennetta la US Open, Konta la Miami. Într-un fel, analiștii așteptau încă înainte de a investi serios în acțiunile marca Halep. Ochiul lor experimentat vedea că Simona trece printr-o perioadă de creștere și că mai are nevoie să învețe, și despre ea și despre tenisul la cel mai înalt nivel.

Primii care au semnalizat că jocul ei are potențial serios au fost comentatorii foste-legende. Bineînțeles, se pot înșela și ei, îi mai ia gura pe dinainte sau mai ratează chestii, dar nu prea des. Un semn foarte bun este când mai multe foste legende spun același lucru în același timp. Îmi aduc aminte de meciuri de-ale Simonei din 2014 comentate entuziast de Martina Navratilova sau Virginia Wade, două dintre cele mai severe voci din tenisul feminin. Îmi aduc aminte de un meci de-al ei comentat de Jimmy Arias, care o vedea pentru prima dată și care a rămas impresionat de tehnica impecabilă a loviturilor. Îmi aduc aminte de meciul cu Serena Williams de la US Open 2016 comentat de Andy Roddick, prieten și admirator vechi al Serenei, care a început meciul cu o atitudine de genul ”cine mai e și fătuca asta?” și l-a terminat plin de respect pentru Simona și lupta ei. Americanii au o vorbă: ”Game recognizes game”. Cei care au jucat la cel mai înalt nivel recunosc imediat și la alții jocul de nivel înalt.

Elementele jocului erau, calitățile atletice erau, potențialul exista. Deși nu era făcută după calapodul clasic al unei tenismene de succes, Simona Halep avea destule calități pentru a câștiga turnee din ce în ce mai mari, în mod repetat. Presa devenea din ce în ce mai atentă la victoriile ei de pe teren dar mai ales la evoluția sa în afara terenului. În tenis, contează mult personalitatea jucătorului – comunicarea cu presa este mai accentuată decât în alte sporturi de numeroasele conferințe, iar în ultimii ani, social media pune și mai multă lumină pe latura off-court a jucătorilor.

Citește articolul complet pe Treizecizero.ro

*

Foto: Jimmie48Photography

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.