Cupa Mondială Recap. Ce a fost și ce-o să vină: Islanda și Nigeria vor pâinea Argentinei

Codruț Baciu 22 iunie 2018

Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures

Intriga se îngroașă, prieteni. Împrumutăm de la frații anglo-saxoni această expresie, iar de la lumea întreagă, uimirea că Argentina nu face deloc treabă la Mondialul ăsta. Dar deloc. Suntem pe la jumătatea fazei grupelor deja, deci putem trege niște concluzii. Una dintre ele: la antrenorul sărac cu duhul, nu intră-n poartă nici din doi metri. 

Și dacă tot suntem sentențioși, iată ce spune omul ăsta. Oare chiar nu poate să-l oprească nimeni din a GRĂI ADEVĂRUL?

Danemarca – Austraia: 1-1

Oracolul din Samara a avut dreptate, a fost egal. Eriksen a deschis repede scorul pentru danezi, pentru ca o jumătate de oră mai târziu, arbtrul Mark Geiger, un american care a început să arbitreze la vârsta de 14 ani, să dea penalty la un henț în careul europenilor. Mile Jedinak a înscris elegant, ceea ce l-a făcut pe Russel Crowe să fie un pic confuz. Neața, Russ!  

Danny scrie despre potențialul încă neîmplinit al danezilor: ”Danemarca are un temperament straniu. În ciuda resurselor de joc care i-ar permite să confiște mingea și s-o ascundă de adversar, Age Hareide trebuie să tragă de jucătorii săi pentru a-i convinge să nu se retragă în propria jumătate.”

Franța – Peru: 1-0

Dacă știi un pic din istoria fotbalistică a peruanilor, aseară probabil că ai ținut cu ei. Ultima oară când au participat la un Mondial se întâmpla acum 36 de ani, în Spania. Iar acum, la prima lor apariție după o viață de om, nu reușesc să dea și ei un gol. Într-un material semnat de Christpher Clarey, Luigy Cornejo, un american originar din Peru, spune: ”I’m 43 years old and it’s been 36 years of waiting for my team”. 

Aproape că ți se rupe sufletul de oamenii ăștia; dar apoi îți amintești că, încet-încet, ne apropiem și noi de bornele acestea triste. Pentru cei care au necazuri cu memoria sau cu matematica, la noi sunt 20 de ani de la ultima calificare. 

Ei bine, Mbappe și compania nu citesc NY Times sau pagina de Wikipedia a Naționalei din Peru, așa că au rezolvat meciul din prima repriză. Însă sud-americanii au totuși o bucurie după meciul ăsta. Se pare că Luis Advincula a fost înregistrat drept cel mai rapid jucător din Rusia. În sfârșit, un record care-i este luat lui Ronaldo cu forța. Advincula a prins o viteză 36, 5% în meciul de aseară. 

Croația – Argentina: 3-0

Vorbim un pic și despre meciul-vedetă de ieri, deși nu ne face nicio plăcere. Aveam speranțe, acum avem regrete. De fapt, e suficient să ne uităm la figura GOAT-ului ca să ne dăm seama ce-a fost în sufletul argentinienilor aseară.

Sud-americanii au nevoie de un restart zdravăn, care să plece de la alt motto decât ”dă-i-o lui Leo”. Rusia nu e Camp Nou, iar ultima oară când am verificat, Eduardo Salvio nu e Iniesta. Până și Modric, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii, a spus după meci: ”Messi este un jucător excepțional. Însă nu poate face totul singur”. Ideea este să nu trebuiască, să nu fie nici măcar nevoit să încerce.

Ce avem azi

Brazilia – Costa Rica

Dacă primul meci al zilei vă prinde pe la birou, rușine! Rușine că nu vă mințiți șeful că sunteți răciți, de dragul lui Neymar, Coutinho și Willian! Grupa D este destul de echilibrată de la locul 2 în jos, deci nu avem de ce să tragem concluzii pripite. Chiar dacă e Brasil.

Dincolo de predicții și emoții, să ne amintim banalul fapt că fotbalul se joacă cu mingea. Iar cineva face mingea aia. În cazul celei de la Mondialul din Rusia, producția se desfășoară în Pakistan, mai exact în Sialkot, al 12-lea cel mai populat oraș al țării. Iar Ahmed, băiatul din poză, este chiar de-acolo și va da cu banul înaintea meciului. Corupție, corupție, dar și povești frumoase în sportul nostru iubit.

Nigeria – Islanda

Nu puteai găsi două echipe mai diferite pentru a-și juca șansa lor de calificare în optimi. Iar Argentina toată va fi și ea cu ochii pe meciul ăsta. Apropo, pentru calculele calificării probabil că nu-l vor lăsa pe bietul Sampaoli cu foaia și creionul în față. Ia o pauză de la efortul intelectual, maestre. 

Până atunci, mizăm pe o victorie a africanilor și lăsăm gândul să ne fugă la un alt soi de calcul matematic.

Serbia – Elveția

O informație fără relevanță, dar poate interesantă: ambele echipe naționale sunt antrenate de bosniaci. De fapt, dacă-l aducem și pe Dalic, pe care l-ați văzut cum antrenează Croația, descoperim că bosniacii au aproape cea mai numeroasă brigadă de antrenori la Mondialul din Rusia. 

S-au dat goluri puține în Grupa E până acum, dar predicția noastră este că azi va fi altfel: Elveția, la două goluri diferență.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.