David Popovici câștigă prima sa medalie la seniori: aur la Europenele de Înot în bazin scurt de la Kazan! Două medalii și pentru Robert Glință: argint și bronz

Andreea Giuclea 6 noiembrie 2021

„Îmi place să cred că sunt un licean tipic. Nu simt că trebuie să fac vreun switch, sunt tot David, colegul Taisiei, Melissei, Elizei, al lui Vlad și al tuturor prietenilor mei din Coșbuc”, ne spunea David Popovici în septembrie, după Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a calificat în două finale și a fost la două sutimi de secundă de o medalie.

E un licean tipic care tocmai a devenit campion european în bazin scurt (25m). Înotătorul de 17 ani, legitimat la CS Dinamo și antrenat de Adrian Rădulescu, a câștigat sâmbătă medalia de aur în proba de 200 metri liber a Campionatelor Europene de Înot în bazin scurt (25 metri) de la Kazan (Rusia), cu 1:42.12, un nou record național la 17, 18 și +19 ani. Calificat cu cel mai bun timp din semifinale, David a fost urmat pe podium de olandezii Luc Kroon (1:42.20) și Stan Pijnenburg (1:42.51).

E prima sa medalie într-o competiție de seniori, după cele trei titluri europene de juniori câștigate în vară, chiar înainte de Jocurile Olimpice, când a și atras atenția natației mondiale. E și prima medalie de aur din istoria participărilor românești la CE în bazin de 25 m, după patru medalii de argint și opt de bronz, conform Comitetului Olimpic Român.

La Kazan, Robert Glință, și el finalist olimpic la Tokyo, a urcat deja de două ori pe podium, câștigând argintul la 100 de metri spate și bronzul la 50 de metri spate.

Despre potențialul lui David, dar și despre munca din spatele acestor performanțe, ne-a vorbit recent Dragoș Luscan, preparatorul său fizic: „E foarte mult talent și garantez că și muncește foarte bine. Are și mentalitatea bună pentru performanță, un caracter puternic, stăpânește bine emoțiile, nutriție adecvată. Lucrurile care sunt de controlat începem să le controlăm. Lucrurile care sunt de necontrolat, reușește el cumva”.

În viitor, Dragoș îl vede câștigând cel puțin o medalie olimpică. „La un moment dat cred că o să se bată cu el și cu timpii. Cred c-o să stea mulți ani pe primul loc, așa simt eu”.

Nu doar Dragoș, ci și David are încredere în viitorul pe care și-l construiește zi de zi în bazin: „Știu că voi fi medaliat olimpic. E doar o chestiune de timp. Pentru toate.”

Acum, la Kazan, a venit timpul pentru prima sa medalie la seniori.

Robert Glință, două medalii

Robert Glință, care în primăvară a devenit primul campion european al României în probele masculine (în bazin de 50 de metri), a deschis la Kazan seria de rezultate bune pentru înotul românesc cu două prezențe pe podium în probele sale favorite: 100 metri spate și 50 metri spate.

Miercuri seara, înotătorul de 24 de ani a cucerit bronzul în proba de 50 m spate, încheind cele două lungimi de bazin cu timpul de 22.74 secunde, un nou record național. Mai rapizi decât el au fost rusul Kliment Kolesnikov (22.47 s) și italianul Michele Lamberti (22.65 s).

În finala la 100 metri spate de vineri, Robert a urcat pe treapta a doua a podiumului, cu timpul de 49.31 secunde, un alt record național. A fost depășit doar de același fenomenal Kliment Kolesnikov (49.13 s), în timp ce pe locul al treilea s-a clasat grecul Apostolos Christou (49.87 s).

Robert s-a calificat și în finala la 100 metri liber, care va avea loc duminică.

Înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a clasat pe locul 8 în finala la 100m spate, Robert ne-a vorbit despre ce înseamnă să faci performanță pe cont propriu în România, de schimbările prin care a trecut în ultimii ani și cum a ales, de fiecare dată, să se întoarcă în bazin, fără să se plângă de condiții sau de lipsuri: „Poate că dacă aș fi avut parte de un alt sistem as fi fost mai avansat, dar nu mă las tras în jos de astfel de frustrări sau bariere sau de insuficiențele țării noastre. Am lucrat foarte mult în interiorul meu, raportându-mă la concurenții mei, care au niște rezultate mai bune decât mine și sunt la un nivel mult mai înalt.”

Citește-i povestea, în seria Neînvinșii, ca să înțelegi mai bine de ce rezultate ca cele realizate de David și Robert sunt atât de rare și de valoroase pentru sportul românesc:

„Pentru că performanțele pe care eu le-am avut au adus bucurie tuturor, nu numai mie. Și dacă într-adevăr ne face plăcere să avem parte de astfel de rezultate, ar trebui să ne uităm măcar în stânga și dreapta, la ce fac colegii noștri internaționali de se bucură atât de des de performanțe atât de frumoase. Pentru că, vă spun sincer, nu este la îndemâna oricui. Este o cale dificilă, de aceea avem parte de rezultate frumoase atât de rar; pentru că nu este ușor accesibilă.”

România e reprezentată la Kazan de alți doi înotători: Vlad Stancu (16 ani) și Alexandra Dobrin (28 ani).

 

Foto: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.