De la spital, la bal: Peter Stöger are şase luni pentru a-şi împlini visul la Borussia Dortmund. Va funcționa?

Danny Coposescu 14 decembrie 2017

E clar că nemţii au învăţat cum să compenseze pentru lispa de emoţii din fruntea clasamentului. De cinci ani şi jumătate, Bayern s-a aşezat acolo aproape neclintită, aşa că Bundesliga trebuie să-şi găsească drama altundeva. Dar ce s-a întâmplat în ultimele 10 zile ar face până şi un scenarist american să ridice din sprâncene. E greu să caracterizezi povestea lui Peter Stöger: Cenuşăreasa fotbalului german sau tragedia unui declin? Oricum ai vedea lucrurile, deocamdată nu vei găsi o pereche mai potrivită decât cea dintre antrenorul austriac şi Borussia Dortmund.

Începutul unei prietenii frumoase?

Hai să încercăm măcar un rezumat al iureşului care i-a ameţit până şi pe cei mai experimentaţi analişti. Pe 3 decembrie, simpaticul Stöger îşi dădea jos pentru ultima oară şapca roşie pe care fanii lui Köln o văzuseră agitându-se frenetic la marginea terenului timp de aproape cinci ani. Cu multă tristeţe pentru toţi cei implicaţi, romanţa dintre un „Kultklub‟ şi un „Kulttrainer‟ lua sfârşit. Oricât de miraculos ar fi fost locul cinci obţinut sezonul trecut – şi calificarea în Europa pentru prima dată în trei decenii – ceva trebuia să se schimbe. Când o echipă stabilşte recorduri negative în campionat, antrenorul „de trei puncte“ va fi sacrificat. Aşa fusese poreclit Stöger, după doar trei egaluri şi nicio victorie în 15 etape de Bundesliga. Plus o prăbușire cu 0-5 tocmai contra Borussiei Dortmund.

Exact o săptămână mai târziu, duminica trecută, alt manager cu zilele numărate îşi golea biroul. Nici măcar o victorie cu Werder Bremen nu i-ar fi garantat job-ul lui Peter Bosz, dar o înfrângere atât de respingătoare cum a fost cea de pe Westfalenstadion, unde serenadele au fost înlocuite de fluierături, n-avea cum să nu fie ultima picătură. Până aici, toate deloc bune şi frumoase, dar măcar previzibile.

După numirea aproape instantanee a lui Stöger ca antrenor la Dortmund până în iunie, mulţi au scris că şi mişcarea asta a fost cât se poate de previzibilă. În primul rând, conducerea clubului l-a dorit încă din vară, mai mult chiar decât pe Bosz, dar fidelitatea faţă de Köln a luat întâietate. În al doilea rând, nu e ca şi cum lui Watzke i-au bătut la uşă variante mai bune. Nu în decembrie şi nu la fel de tolerante faţă de un contract temporar. Dar viteza cu care s-au mişcat lucrurile a reuşit să şocheze. La fel şi absurditatea de a vedea un antrenor fără nicio victorie sezonul ăsta răsplătit practic cu frâiele celui de-al doilea club din Germania, ca resurse şi popularitate. La prima conferinţă de presă, Stöger a părut cât se poate de conştient de discrepanţele astea: „Cu siguranţă n-am fost contactat pe baza ultimelor săptămâni, dar din fericire şi-au amintit de cei patru ani de dinainte.“

Aşa să fie, dar mai există o interpretare, susţinută de Christoph Kneer de la Sueddeutsche Zeitung. Pentru el, preşedintele Watzke şi-a „amintit‟ de ultimii patru ani doar în măsura în care atât tehnicianul, cât şi clubul s-au micşorat concomitent. Steaua lui Stöger a apus rapid, la fel şi cea a lui Dortmund, pentru care un 2017 început perfect s-a trasnformat, pe neașteptate, într-un exerciţiu continuu de „Krisenmanagement‟ – la care a eşuat lamentabil, iar rezultatele s-au văzut pe teren.

Până la etapa intermediară de săptămâna asta, şi meciul de debut al lui Stöger, Dortmund nu mai câștigase din septembrie. Cu o şapcă galben-neagră în loc de cea roşie, „antrenorul de trei puncte‟ şi-a respectat porecla, doar că nu în sensul ei original. La Mainz, Borussia a luat primele trei puncte din septembrie încoace, un 2-0 după chipul şi asemănarea noului conducător: pragmatic, solid în apărare şi oportunist în atac. Putem să-i zicem liniştiţi „der Anti-Bosz‟: „Eu n-am inventat vreodată ceva. Conceptul meu de joc e să-i aşez pe jucători, să-i las acolo unde se simt ei cel mai bine.‟ Departe, deci, de aderenţa dogmatică la sistem, patul lui Procust pentru predecesorul său olandez.

Julian Weigl a revenit la postul convenţional de închizător, unde se simte mai confortabil, şi toată echipa a făcut un pas înapoi care a mai astupat sita din apărare. Asta cel puţin până sâmbătă seară, când vine în vizită o forţă ofensivă mult mai impozantă: Hoffenheim. Iar pe banca ei va fi tocmai omul pe care toată lumea îl arată ca obiectivul numărul unu al lui Watzke pentru vară. Julian Nagelsmann ar fi a patra încercare de a-l înlocui pe Klopp, în doar trei ani. Între timp, fanii l-au îndrăgit pe Stöger, al cărui umor modest le aminteşte puţin de eroul lor.

Sărbători liniştite pentru Bayern

Ce rapid au revenit lucrurile la normal în Bundesliga. Startul de sezon, când lupta la titlu promitea să se poarte în trei sau chiar patru, pare acum un vis frumos. Sau urât, dacă ești fanul lui Bayern. Ne-am întors la scenariul bine-învăţat, în care Bayern e campioană de toamnă şi îşi poate bea vinul fiert la înălţimea unui avans de nouă puncte faţă de locul secund. Deplasarea de la Stuttgart e ultima sarcină de bifat, iar forma şvabilor s-a mai risipit şi ea în ultima vreme.

Dar poate că antrenorul lor are o motivaţie în plus sâmbătă după-amiază, după ce fostul mijlocaş legendar al adversarei, Mehmet Scholl, s-a apucat să dea de pământ cu Hannes Wolf şi Domenico Tedesco, cel care a ridicat-o pe Schalke la rangul de principală urmăritoare a lui Bayern.

„Studenţii ăştia ne-au cucerit fotbalul. Cei ca Wolf şi Tedesco răsar din pământ, după cursuri de antrenorat care îi spală pe creier. Acum, copiii nu mai îndrăznesc să dribleze. În loc de asta, ştiu pe dinafară cum să se băşească (sic) în 18 sisteme.‟ Dincolo de faptul că le-a făcut cadou celor doi discursurile cu care să-şi încurajeze jucătorii la vestiare, nevroza lui Scholl pare să fie legată de destinul „săracelor‟ foste legende care n-au loc pe băncile din Bundesliga. Mari jucători ca el sau Effenberg trebuie să-şi câştige bănuţii din apariţii la TV sau radio, în timp ce studenţii obraznici şi parveniţi intră direct pe uşa din faţă a cluburilor. Poate că dacă-şi alegea ţinte mai potrivite, în locul a doi dintre cei mai promiţători învăţăcei din campionat, ieșirea fostului număr șapte ar fi plutit mai bine. Așa, toată presa germană l-a luat peste picior, și nimeni n-a făcut-o mai bine decât Peter Ahrens, de la Spiegel, care şi-a lăsat fiica să comenteze cu multă elocvenţă scandalul: „Cine e Mehmet Scholl?‟.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.