Dele Alli fură toată atenţia în faţa unui Real aflat la pământ, Dortmund îşi ia adio de la Champions League, Man City are șanse la titlu
Danny Coposescu 2 noiembrie 2017Chiar dacă toată lumea se aştepta ca el să lipsească, presa engleză n-a încetat să-i cânte ode lui Harry Kane înaintea de meciul lui Spurs cu Real Madrid. Pe BBC, au continuat articolele care-i evaluează potenţialul „galatic“ şi noul hobby preferat e estimarea sumei obscene pe care ar plăti-o Florentino Perez pentru cel mai recent „golden boy“ al fotbalului britanic.
Aşa că frenezia a urcat la cote şi mai înalte când Pochettino ne-a surprins pe toţi şi l-a anunţat pe Kane în primul 11. Jurnaliştilor li s-a îndeplinit dorinţa de a scoate din nou şablonul „Ronaldo vs. Kane“ din sertar. Obsesia asta uni-dimensională îl irită pe antrenorul lui Tottenham, mai ales când îi infectează şi pe colegii de breaslă, cum s-a întâmplat cu Guardiola. După victoria strălucitoate cu 3-1 pe Wembley aseară, s-ar putea să-i fi descoperit şi o latură pozitivă: Real Madrid a uitat complet de Dele Alli.
Felul cum i-a zăpăcit tânărul de 21 de ani pe fundaşii lui Zidane, mai ales la cel din urmă gol al dublei pe care a reuşit-o, te face să te cutremuri la gândul următoarei runde de zvonuri şi bârfe care va urma, inevitabil. Din primul până în ultimul minut, madrilenii n-au avut răspuns la poziţionarea imprevizibilă, eleganţa tehnică şi forţa fizică a lui Alli.
5 years tomorrow Dele Alli made his debut for MK dons infront of 1,500 now scoring vs Real Madeid infront of 90k. pic.twitter.com/rXbR0OQ8gz
— Mootaz Chehade (@MHChehade) November 1, 2017
Se va discuta despre ofsaidul de la deschiderea scorului, dar asta va rămâne o simplă paranteză la probabil cea mai completă prestaţie din partea lui Tottenham cu Pochettino antrenor – modul perfect de a te califica în optimi. Când Eriksen a făcut 3-0, după o contră de pus în ramă, nu punctele pierdute, ci posibilitatea unei seri de coșmar era grija principală pentru Real. Până la urmă, londonezii au luat piciorul de pe acceleraţie şi Ronaldo a avut şi el ceva de făcut în afară de a da din cap cu gravitate la fiecare gol primit de echipa sa. Că a mai avut un coleg în atac am aflat abia prin minutul 75, când Benzema a fost înlocuit.
You know you've played well when you've made Ronaldo look like this ????????
Real Madrid's first #UCL group stage defeat since 2012.#TOTRMA pic.twitter.com/vNv3qUSdlV
— BBC 5 live Sport (@5liveSport) November 1, 2017
„Am vorbit după meciul de la Madrid şi ne-a spus că putem obţine ceva, pentru că lasă foarte multe spaţii libere,“ a spus Alli. Asta-l va ustura pe Zidane, la fel ca acuzaţia fostului jucător Steve McManaman că jucătorii l-au făcut de ruşine. Nu îndeajuns de mult încât să schimbe caseta care răsună la fiecare conferinţă de presă: „Nu-mi fac griji după înfrângerea asta şi n-o să fiu vreodată îngrijorat sezonul ăsta. Lucrurile pur şi simplu n-au mers în favoarea noastră.“
Valencia, Leganes, Betis, Girona și acum Spurs… Realul pare să tot aştepte ca lucrurile să-i meargă în favoare, dar lista asta se tot lungeşte şi lipsa de tulburare a lui Zidane începe să-i enerveze pe fani. Şi, dacă e să ne luăm după expresia afişată de Perez în lojă pe Wembley, la fel şi pe preşedintele clubului.
Se poate şi mai rău. Madridul trebuie doar să se uite la colega de grupă pentru un exemplu. Borussia Dortmund pare hotărâtă să şteargă orice urmă a începutului grozav de sezon şi a uitat complet cum să câştige. Nici măcar acasă cu APOEL Nicosia nu s-a putut mai bine decât un 1-1 care îi elimină pe nemţi din Champions League şi lasă până şi locul trei în dubii. Abordarea lui Peter Bosz e subiect de discuţie în Germania tot mai des.
La fel şi cea a lui Guardiola la Man City, dar într-un sens opus. Nicio echipă engleză n-a câştigat vreodată pe San Paolo în Napoli. Până aseară, când nici măcar liderul neînvins din Serie A n-a putut să-i stea în cale maşinăriei de goluri a lui City. Scorul de 4-2 pentru oaspeţi e probabil un pic prea dur, de vreme ce italienii au condus şi City s-a desprins abia în ultimele 20 de minute.
Aguero to BT Sport: "I'm very happy for this moment. I'm happy because the team and fans supported me. Thank you very much to everyone." pic.twitter.com/U47uoXPW1n
— City Watch (@City_Watch) November 1, 2017
Dar când până şi fundaşii centrali marchează constant, cum o fac Otamendi şi Stones, nu prea mai ai ce să faci. Cu siguranţă nu când în atac e Sergio Aguero, proaspăt încoronat cel mai bun marcator din istoria clubului. Golul cu numărul 178 a făcut-o knock-out pe Napoli şi Sterling a pus cireaşa pe tort în prelungiri. Guardiola are toate motivele să repete la nesfârşit că e „atât de fericit“ – echipa sa e calificată mai departe, are 14 victorii consecutive şi criticii s-au evaporat până şi pe nemilosul Twitter.
✅ Three points against Napoli
✅ Qualification for the last 16A great night for Man City and Pep Guardiola… ???? pic.twitter.com/MNQQI1kOu2
— Goal (@goal) November 1, 2017
Şahtiorul e şi el aproape de optimi, după ce a reușit să prelungească coşmarul european al lui Feyenoord. Un 3-1 (aproape) lejer îi dă prima şansă în lupta cu Napoli pentru locul doi.
Pe Anfield, ai fi putut să juri că urmăreşti o reluare a meciului dintre Liverpool şi Huddersfield din weekend-ul trecut. O primă repriză adormită şi ineficientă, urmată de o tăbăceală administrată de Klopp la vestiare şi trei goluri date adversarei în actul secund. Maribor s-a ţinut bine timp de 45 de minute, dar Salah a venit cu un exterior superb imediat după pauză şi de acolo n-a mai fost cale de întoarcere.
Mo Salah's last 4 games:
Goal
Goal
Assist
Goal
Assist
Goal???????????? pic.twitter.com/uxuGbI5EFP
— bet365 (@bet365) November 1, 2017
Can şi Sturidge au marcat şi ei, Milner şi-a permis să-şi facă cota de un penalti ratat pe secol şi calificarea e în mâinile băieţilor lui Klopp. Sevilla se ţine pe urmele lui Liverpool cu un 2-1 acasă contra lui Spartak, care mai are şi ea teoretic şanse. Grupa rămâne strânsă.
Ca şi cea în care RB Leipzig şi Porto se luptă pentru locul secund. Portughezii s-au răzbunat pentru înfrângerea din meciul tur şi au acum prima şansă, după succesul cu 3-1. Beşiktaş putea să-şi asigure progresul cu o victorie împotriva campioanei Franţei, dar Monaco a reuşit să mai salveze ceva onoare cu doar al doilea punct obţinut în sezonul ăsta de Champions League.
⚽️ RESULTS ⚽️@SpursOfficial & @ManCity book their places in the Round of 16! ????????????
#UCL pic.twitter.com/Q8C69Cq8gw— Champions League (@ChampionsLeague) November 1, 2017
HIGHLIGHTS!
Watch the very best of Wednesday's #UCL action https://t.co/CLAbPpXXR8— Champions League (@ChampionsLeague) November 1, 2017
FOUR qualified teams… Who have you most enjoyed watching? #UCL pic.twitter.com/E9h8OBHSQI
— Champions League (@ChampionsLeague) November 1, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni