Din interior: România revine în Arena Nord pentru ultima joacă înainte de startul marilor emoții

Pentru România și celelalte echipe din Grupa D, Campionatul Mondial de Handbal reîncepe azi, după o primă zi de concurs care oferă, marginal măcar, câteva indicii despre ce vom vedea de-acum înainte.

Uitasem cât de greu e sportul ăsta. Ca să-mi aduc aminte, a fost nevoie să văd, chiar în prima zi de concurs, o mică parte din rutina de încălzire a echipelor. Acolo, în câteva suveici terminate cu schimbare de direcție și șut la poartă, se poate face rezumatul jocului de handbal.

Handbalul, cu sprinturile lui scurte și dese, care te țin mereu pe vârfuri, tot timpul pregătit pentru o schimbare de direcție, pentru un umăr în figură sau pentru o ciupitură zdravănă, când te aperi la un pivot advers ambițios peste măsură.

Iar într-o sală mică, cum e Arena Nord, le vezi pe toate astea imediat, nici măcar nu trebuie să ai ochiul format. Se aud blocajele de pe mâna de aruncare – plici! – până sus în tribună, de unde spectatorii răspund generos cu un oftat înfundat.

Handbalul, cu fizicalitatea, precizia și intensitatea lui, exprimate perfect, dar atât de diferit, de încrâncenatul Trefilov, celebrul antrenor al Rusiei, și de portărița norvegiană Kari Grimsbo.

Primul, mare cât un urs, vorbește gros și apăsat, iar jucătoarele, când sunt certate, nu îndrăznesc să îl privească-n ochi. Pesemne că în echipa Rusiei există câteva indicații pentru cele care se întâlnesc în teren cu Trefilov, tot așa cum există și pentru cei care întâlnesc ursul în pădure: fetele nu pot face pe mortul, așa că iau loc pe bancă, cu privirea în șireturi. Cine știe, poate pleacă…

Apoi o vezi pe Grimsbo, care țipă, tare și ascuțit, la armata ei de șase, așezată cu disciplină pe semicerc. E un lanț uman care se mișcă de la dreapta la stânga și înapoi la dreapta. Un singur organism, din care ies la blocaj câte una sau două jucătoare, apoi următoarele și tot așa până în extremă. Acolo, succesiva (schema de temelie a handbalului) lui Trefilov pornește din nou, până când cineva, undeva, găsește o breșă.

Handbalul, cu frumusețea proaspătă pe care ți-o transmit fetele astea atletice care par să alerge și când merg, iar când merg ai impresia că nu ating parchetul; cu sala care-ți transmite emoție chiar dacă nu te știai disponibil la emoție, cu luminile și cu muzica, cu fanii: suporterii norvegieni au oferit, cu concursul organizatorilor, momentul primei zile. Din imnul lor s-au auzit doar primele acorduri, iar de acolo spectatorii au preluat, într-o singură voce, îndemnul pentru fetele lor.

Și înghiți în sec când te gândești că în meciul patru, fetele lui Ryde vor auzi cântarea asta colectivă chiar din sală. Un cuvânt frumos – “colectiv”.

Pentru mulți înseamnă, mai ales în ultima perioadă, “împreună”. Împreună, toți suporterii români, cu drapelul lor pe care scrie mare “Colectiv”, le-au aplaudat cu bucurie pe fetele din Puerto Rico când timidele insulare și-au făcut debutul la Campionat Mondial. La fel au aplaudat românii și imnurile celorlalte echipe pe care le-au văzut la lucru în ziua unu. Viitoare adversare, asta erau atunci, dar cei 30-40 de români le-au aplaudat cu sportivitate, ridicați în picioare.

Handbalul le-a oferit pe toate astea în doar trei meciuri, după prima etapă a unui Mondial care și-a luat ieri, la Frederikshavn, o zi de pauză. Arena Nord a fost deschisă doar pentru antrenamente și jurnaliști, iar forfota s-a mutat spre Hotel Scandic, unde sunt cazate toate echipele grupei D.

Hotelul stă chiar în centrul cochetului port Frederikshavn, care pare să nu mai scape de vremea rea care s-a repezit spre oraș dinspre mare încă de vineri. Chiar și așa, străduțele sunt ceva mai animate decât zilele trecute, iar în jurul hotelului poți vedea o sumedenie de uniforme oficiale ale celor șase delegații.

Sportivele se plimbă, după preferințe, de la bazin la sala de forță, la magazine și – când vântul se întețește și aduce iarăși ploaie – înapoi la Scandic. Înăuntru, deosebești handbalistele de ceilalți oaspeți fără să mai ridici privirea. Adidașii lor, care au pe talpă urme de clister (crema aceea rășinoasă care ajunge de pe palmele jucătoarelor pe minge, iar de acolo pe parchetul de joc) se lipesc de gresie și fac un zgomot specific, ca atunci când dezlipești banda adezivă de pe-un pachet.

Tomas Ryde merge spre un interviu TV, câteva fete se retrag în camere, altele se aventurează din nou afară, înainte de închiderea magazinelor. Ar fi o duminică obișnuită, numai că plutește în aer un simț de anticipație.

Luni, jocurile se reiau cu meciul dintre România și Kazakhstan (17, ora Bucureștiului). Rusia, care sâmbătă a indispus o sală plină de suporteri norvegieni, joacă cu Spania, iar nordicele își vor aduna punctele din meciul cu Puerto Rico.

Ryde va continua să pună în scenă diverse așezări, va lucra iarăși la atacul în șapte și-și va provoca din nou handbalistele. Fetele, la rândul lor, vor folosi meciul pentru a se conecta și mai bine la atmosfera de concurs.

În grupa C, Brazilia, campioana mondială en-titre, întâlnește Congo, Coreea de Sud se lovește de Franța, iar Germania joacă cu Argentina.