Dinamo pierde cu Astra, ratează prezența în „play-off”. Viitorul și surprinzătoarea Poli Iași se strecoară în lupta pentru titlu

Ciprian Rus 23 februarie 2018

UPDATE

Ultima etapă a sezonului regulat ne-a confirmat încă o dată că formatul cu „play-off” și „play-out” a adus câteva lucruri bune: avem mai multe derbiuri (de clasament), mai multe emoții și o miză aparte. Pentru Dinamo, însă, și emoțiile, și derbiurile, și ambițiile se opresc deocamdată în peisajul iernatic de la Giurgiu, unde Astra a câștigat cu 2-0 și a deschis drumul către „play-off” moldovenilor de la Iași. Chiar dacă au pierdut acasă (0-1) derbiul cu Viitorul – meci care putea să trimită una din echipe în „play-out” -, ieșenii și-au făcut loc în primele șase clasate datorită rezultatelor directe cu Dinamo și Botoșani.

Mulți vor spune că Dinamo a pierdut totul pe mâna ei, în meciul precedent. Echipa lui Miriuță nu o să uite prea curând că a condus cu 2-0 până în minutul 84 al derbiului cu FCSB, numai ca să scape printre degete victoria și două puncte care ar fi trecut-o acum linia de sosire. Asta va face eșecul și mai greu de acceptat, și nimeni nu se va mira dacă în „Ștefan cel Mare” se vor face (din nou) schimbări.

De cealaltă parte, Poli Iași a avut norocul să poată serba – și încă cum! – o înfrângere. Dar asta nu înseamnă că aventura moldovenilor nu este meritorie. Dimpotrivă, dacă ne gândim că au pornit anul cu cele mai mici șanse la „play-off”, atunci parcursul echipei lui Flavius Stoican capătă și mai mare valoare: trei victorii și o înfrângere la limită contra Viitorului, campioana en-titre, revigorată de întoarcerea lui Ianis Hagi, omul providențial în aceste ultime jocuri decisive: două goluri și două pase de gol în ultimele trei meciuri, toate trei câștigate la diferență minimă.

Articolul inițial – contextul

Cu patru etape rămase de disputat din sezonul regulat, la început de februarie, FC Botoșani stătea relaxată pe locul 5 în clasament, la două puncte de Astra, cu un punct peste Viitorul și Dinamo și la cinci lungimi de Iași. Toată lumea o dădea favorită la accederea în „play-off” pe echipa lui Costel Enache, care a cochetat și cu podiumul la un moment dat.

Dar Moruțan, Golofca și colegii lui au avut un 2018 de coșmar, care a culminat cu înfrângerea de la Ovidiu, în ultima secundă a partidei cu Viitorul, după o fază în care avusese ea însăși șansa victoriei, la o fază de „unu la unu” cu portarul gazdelor.

Victoria Viitorului, pentru care Ianis Hagi a jucat din nou foarte bine, marcând primul gol al echipei, a scos definitiv Botoșaniul din lupta pentru „play-off” și a calificat-o pe Astra, dar nu a simplificat prea mult tabloul unei ultime etape de campionat în care totul se va juca până în ultima secundă, așa cum s-au jucat și meciul de la Ovidiu, dar și derbiul de pe „Arena Națională”, unde Dinamo a pierdut două puncte foarte importante tot la ultima fază de joc.

Considerați outsideri înainte de meciurile din 2018, cei de la Poli Iași au ajuns să își joace propria șansă la „play-off” chiar împotriva unei contracandidate la Top 6, Viitorul.

La rândul său, Dinamo are o situație teoretic mai lejeră, jucând la Astra, echipă deja calificată, dar care are și ea nevoie de puncte dacă vrea să conteze în lupta pentru titlu în „noul campionat” care va începe în martie, după înjumătățirea punctelor din sezonul regulat.

Cele două meciuri decisive în lupta pentru „play-off” se vor juca, simultan, sâmbătă, de la ora 19:45.

Luptă în trei pentru două locuri

Situația foarte strânsă din clasament, unde cele trei echipe care se bat pe ultimele două locuri libere din „play-off” lasă loc unor complicate calculte probabilistice. De ce rezultate are nevoie fiecare echipă pentru a se califica?

Viitorul

  • se califică dacă nu pierde la Iași
  • dacă pierd, se califică în cazul în care Dinamo nu bate pe Astra

Dinamo

  • dacă bate pe Astra, se califică în „play-off”
  • dacă face egal, are nevoie ca Iașiul să nu bată pe Viitorul
  • dacă pierde, are nevoie ca Iașiul să piardă, iar Botoșani să nu câștige cu Gaz Metan

Poli Iași

  • dacă bate pe Viitorul, se califică în „play-off”
  • dacă face egal, se califică doar dacă Dinamo pierde la Astra
  • dacă pierde, se califică dacă Dinamo pierde și Botoșani câștigă. Vor ajunge toate trei la egalitate, caz în care Iașiul e avantajată de meciurile directe

Cum arată lupta la titlu

Cele trei echipe de pe podiumul Ligii 1 au meciuri de vacanță în ultima etapă. Craiova joacă acasă cu ACS Poli Timișoara, FCSB își poate închide din rănile europene când primește vizita lui Sepsi, iar liderul CFR Cluj merge în deplasare la ultima clasată, Juventus.

În cazul în care toate cele trei își fac punctele, CFR Cluj va intra în „ply-off” cu 30 de puncte, FCSB cu 28, iar Craiova cu 27. Între prima și ultima clasată din Top 6, diferența ar putea fi de 8-9 puncte, o treime din punctele totale puse în joc în „play-off”, deci o distanță destul de greu de remontat.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.