A doua înfrângere la Mondial, dar România arată mai bine: “Chiar dacă am pierdut, am câștigat în moral și în spiritul de luptă”

Echipa națională pierde în fața Norvegiei, Campioana Europeană en-titre, 22-26, dar revenirea de pe final oferă fetelor un punct de plecare pentru următoarele jocuri.

Spuneam, acum câteva zile, că ne gândim cu teamă la momentul când echipa României va trebui să asculte, din teren, cum peste 2.000 de norvegieni își vor intona imnul național: se cântă într-o singură voce, cu tot suportul instrumental necesar, ca la paradă. Și imediat după, câteva tobe, zeci de vuvuzele, și mii de perechi de palme creează, în Arena Nord, un veritabil balamuc. Apoi, dintr-o dată, liniște deplină. Un moment de tăcere într-o sală care abia așteaptă să facă zgomot.

Marele Gheorghe Gruia, “mâna de aur” a handbalului românesc, s-a stins din viață. Fetele, stuff-ul și suporterii poartă banderole negre în memoria legendarului sportiv român, cel care era numit de către Federația Internațională, la începutul anilor ’90, cel mai bun jucător de handbal din toate timpurile. Gruia a câștigat două titluri mondiale, în 1964 și 1970, a fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din ’72, a fost campion al Europei cu Steaua București, club cu care a obținut și opt titluri de campion național. Dar, înainte de toate, îți vor spune câțiva oameni din handbalul românesc, Gruia a fost un om de excepție. Acum, într-o mică sală dintr-un port de la capătul Danemarcei, o parte din lumea handbalului și l-a amintit pe Gheorghe Gruia.

Radu Cheregi, performance analyst-ul naționalei – cel care se ocupă, între altele, de analizele video folosite de antrenori și handbaliste la ședințele tehnice – e emoționat când vorbește despre Gruia. Îți spune despre un talent ieșit din comun – “Gruia putea să rupă bara de la centru, așa braț avea” -, și de un om frumos care lasă un gol mare în urma sa.

Ți-ar spune mai multe, și o va face a doua zi, dar acum își deschide laptopul și trece la treabă. E un mare avantaj să urmărești un meci de handbal al echipei naționale de lângă un om care deține, în format electronic sau în minte, o sumedenie de date statistice. Îți lărgește perspectiva. Te ajută să înțelegi jocul și altfel.

Îți spune că nu are emoții înaintea meciului, că vrea doar ca fetele să facă ce știu. “Dacă joacă ce știu, bat astăzi, n-am niciun dubiu.” Te uiți la el ușor sceptic, căci Norvegia e Campioana Europei și una dintre favoritele la titlul mondial. Totuși, Cheregi pare într-adevăr liniștit. Apoi, dintr-o dată îl vezi în picioare, cu pumnul strâns – “Yes! Bine, Mica, bine!” Mica e Aurelia Brădeanu, cea care egala la doi în minutul șase.

Cu ochii într-un sistem complex în care indexează absolut toate datele – numărul posesiilor, procentajele de reușită de pe fiecare poziție, paradele portărițelor, numărul contraatacurilor și altele de-o seamă –, îți arată tot ce poate rata ochiul neantrenat. De pildă, tu vezi doar că fetele aruncă pe centru în primele zece minute, el îți spune și numerele: 20% procent de aruncări reușite în primele 10 minute. Așa că scorul, 6-2 pentru Norvegia, este explicabil, iar antrenorul Tomas Ryde cere primul timeout pentru România.

Trebuie să rupă ritmul adversarelor și să găsească soluții pentru atac. Când începe să le rotească pe Brădeanu și pe Eliza Buceschi în centru, lucrurile încep să meargă mai bine. Neagu, după un blocaj al Elizei, mai oferă o gură de aer. Apoi, chiar la faza următoare, Buceschi marchează, dar arbitrii dau forțare. Cheregi, de lângă tine, e iarăși în picioare. La fel și Ryde, pe care-l vezi pentru prima dată vulcanic. Avea să rămână așa tot meciul: agitat, le reproșează câteva lucruri arbitrilor, apoi se grăbește să dea câteva indicații foarte vocale jucătoarelor. Și de la 10-5 pentru Norvegia, fetele se apropie la două puncte diferență, după trei goluri rapide. Buceschi marca două dintre ele, iar la ultimul, de pe picioare și cu pământul, Cheregi te anunță iar: “câștigăm meciul ăsta, dacă o ținem tot… Ah, mama ei de minge!” Norvegia marchează și reușește să intre la pauză cu trei goluri.

România a avut opt aruncări ratate și opt greșeli tehnice. Norvegia, doar patru. “Ba nu, cinci, că Paula a scos de la șapte metri”, se corectează Cheregi. În diferite culori, și-a notat tot: câte goluri s-au dat de pe șase metri, câte de pe cei doi interi, din extreme sau din centru.

Nu și-a pierdut încrederea și speră la o repriză secundă ca aceea din Suedia, ultimul amical dinaintea turneului, când România a întors meciul în doar câteva minute: “din 12 posesii au dat 11 goluri, erau de neoprit.”

Dar România, chiar dacă începe repriza secundă în superioritate, pornește iarăși greu. La fel ca în primele patru minute din prima repriză, fetele ratează și startul celei de-a doua. Echipa nu pare de neoprit, cum spera Cheregi, dar mai degrabă pare că încearcă să urce dealul în viteza a treia. “Uite”, spune analistul, “două greșeli tehnice și două aruncări ratate.”

În sfârșit, Neagu se înalță iar și marchează, dar la aterizare se ține de gleznă. Rămâne jos, și românii din tribună îi strigă numele până se ridică. Asta lipsea, îți spui, dar Cristina pare în regulă. Când înscrie și Perianu, care venise lansată de pe la 10-11 metri, pentru 12-15, ai iar motive de speranță. Numai că urmează din nou un pasaj slab, cu șase minute fără gol, și Norvegia dispare la șapte goluri distanță. Îți amintești de căderea cu Spania, din meciul precedent, însă echipa răspunde mult mai bine.

Fetele se adună, dau patru goluri la rând și au șansa celui de-al cincilea. Norvegia, care nu mai înscrie de șase minute, are nevoie de un timeout. Și chiar dacă România reușea să se apropie la trei goluri și atacul, echipa nu izbutea să revină până la capăt. Brădeanu mai dădea două goluri în repriza a doua, pentru a-și duce totalul la patru, Neagu încheia cu opt în total – golgeterul meciului -, iar Buceschi, care avea să marcheze de două ori pe final, termina meciul cu cinci goluri din cinci aruncări.

Mai bună per total, Norvegia câștiga cu 26-22, dar atacul României a fost mai potent decât la ultimul meci. Iar apărarea mai precisă. Drept consecință, atmosfera pare mai bună decât acum câteva zile.

Cristina Neagu: “Altfel ne simțim azi față de înfrângerea cu Spania. Chiar dacă am pierdut, am câștigat ceva; am câștigat în moral și în spiritul de luptă. Eu cred că s-a văzut o altă față a noastră și asta e important.”

La interviul de după meci, Cristina Neagu spunea că România a arătat o față total diferită față de Spania. “Păcat de cele 10 minute de cădere liberă din repriza a doua; dacă nu le aveam și reușeam să ținem diferența la trei-patru goluri, cred că reușeam în final să ne apropiem mai periculos. Dar altfel ne simțim azi față de înfrângerea cu Spania. Chiar dacă am pierdut, am câștigat ceva; am câștigat în moral și în spiritul de luptă. Eu cred că s-a văzut o altă față a noastră și asta e important. Am luptat, ne-a lipsit și puțin noroc, trebuie să analizăm și să vedem ce ne lipsește în acest start de repriză a doua. N-a fost să fie o victorie, dar nu mai avem sentimentul acela de părere de rău de după meciul cu Spania.”

Întrebată despre posibilele adversare din optimi – Franța sau Brazilia – jucătoarea lui Buducnost crede că ambele meciuri vor fi la limită.

Până acolo, însă, azi urmează meciul cu Rusia (19:15), unde rezultatul cade în plan secund. “Important este ca jocul să crească în continuare”, spunea și Gabriella Szucs, la conferința de presă. Dar aici există o nuanță: ca să-ți iei viteză, ai nevoie de avânt. Sau, așa cum se spune la sport, victoriile aduc victorii. Și ce bună ar fi una cu Rusia lui Trefilov…