Câteva dintre poveștile, sportivii și recordurile pe care stăm cu ochii

Andreea Giuclea 3 august 2016

Sâmbătă dimineață, peste 10.000 de atleți din sute de țări vor porni într-o cursă care va ține 17 zile, la finalul cărora vor ști și ei, și noi, cine sunt cei mai buni, cei mai rapizi, cei mai rezistenți. 17 zile, 306 de probe și posibilități infinite.

Am strâns câteva dintre poveștile, sportivii și recordurile pe care merită să le urmărim, deși loc de surprize există întotdeauna la o astfel de competiție.

  • Cel mai rapid. Acum patru ani, la Londra, Usain Bolt devenea primul sportiv care câștiga sprinturile de 100 metri și 200 metri la două ediții consecutive ale Jocurilor; acum le poate câștiga a treia oară. Împreună cu echipa de ștafetă, deține și titlul olimpic și recordul și la 4×100 metri. E primul atlet din istoria modernă a Jocurilor cu șase medalii la sprint și primul care a doborât ambele recorduri, la 100 și 200 metri. Accidentările din ultima vreme ne aduc însă aminte că și legendele se apropie de finalul carierei – jamaicanul a anunțat că se va retrage după Campionatele Mondiale de Atletism din 2017.

  • Cel mai medaliat. După ce-a adunat 22 de medalii (din care 18 de aur, un record olimpic) la trei ediții olimpice, Michael Phelps s-a întors din nou în bazin, la 30 de ani, într-o încercare de a-și completa palmaresul deja impresionant. La Campionatele Naționale din 2015 a câștigat probele de 100 metri fluture, 200 m mixt și 200 m fluture, arătând că încă poate domina. „Am 30 de ani și înot aproape mai repede decât am făcut-o vreodată”, și-a avertizat concurenții. Rio va fi a cincea sa olimpiadă, și promite că de data asta va fi ultima.

  • Cea mai bună. La 19 ani, americanca Simone Biles e considerată cea mai talentată gimnastă din istorie. E prima care a câștigat trei titluri mondiale consecutive și, dacă va cuceri și aurul olimpic – o certitudine printre specialiști – va fi prima campioană mondială care urcă pe podiumul olimpic anul următor. Exercițiile ei, de o dificultate nemaiîntâlnită, pe care pare să le execute cu mare ușurință, au făcut-o pe Nadia să spună că „n-o poate întrece nimeni și că are o dificultate asemănătoare cu cea din gimnastica masculină”.

  • Cea mai în vârstă. Gimnastica a fost mult timp un sport al adolescentelor și, chiar dacă în ultima vreme media de vârstă a început să crească, Oksana Chusovitina rămâne un fenomen. La 41 de ani, gimnasta din Uzbekistan (care a mai concurat pentru Germania și URSS) va fi prezentă la a șaptea ei olimpiadă, un record. Are două medalii olimpice – un aur cu echipa unificată a fostelor țări sovietice la Jocurile din 1992, când avea 17 ani, și un bronz la sărituri obținut în 2008, la 33 de ani. Unul din motivele pentru care a concurat atât de mult a fost că fiul ei (acum de 17 ani) a fost diagnosticat cu leucemie și avea nevoie de câștigurile din gimnastică pentru tratament. (E și motivul pentru care a concurat pentru Germania – a locuit acolo în timpul tratamentului, iar antrenorii și comunitatea locală și internațională au ajutat-o să strângă bani.) Acum fiul ei e bine, dar gimnasta nu se vede altundeva decât în sală.
  • Cea mai periculoasă. Prima gimnastă din India calificată la Olimpiadă, Dipa Karmakar, are în repertoriu o săritură atât de periculoasă încât unii specialiști au cerut să fie interzisă. Inventată de rusoaica Elena Produnova în anii 90, e cunoscută și ca Săritura morții (dacă aterizezi greșit, poți rămâne paralizat) și a fost executată de-a lungul anilor doar de cinci gimnaste. Karmakar a fost a treia și a primit cea mai mare notă.

  • Cei care domină. Deși tenisul nu e printre cele mai populare sporturi olimpice, și Novak Djokovic și Serena Williams (numărul 1 mondial la masculin și feminin) vor fi prezenți la Rio și au ca obiectiv aurul olimpic. Dacă Serena are deja patru titluri olimpice (unul la simplu și trei la dublu), Djokovic are doar un bronz, obținut în 2008 la Beijing, și spune că Olimpiada de anul acesta e printre prioritățile sale.

  • Prima sportivă americană care va concura purtând un hijab, vălul musulman, e Ibtihaj Muhammad, a opta sabreră a lumii. Născută în New Jersey, Muhammad a încercat mai multe sporturi, printre care softball, tenis sau atletism, dar îi era greu să-și modifice mereu echipamentul, adăugând mâneci sau pantaloni lungi, și să fie ținta privirilor curioase. Când a descoperit scrima, unde echipamentul îi acoperă întreg corpul, a simțit că e pentru ea. Acum vrea să se folosească de popularitatea pe care i-a adus-o sportul ca să schimbe percepția publică anti-islamică.

  • Revenirea legendei. Bojana Popović, considerată de mulți una dintre cele mai bune handbaliste din ultimele două decenii, a revenit pe teren după patru ani de pauză și doi copii (a născut în aprilie 2015). La 36 ani, vrea să-și ajute echipa, Muntenegru, să transforme argintul olimpic din 2012 în aur.
  • Cele mai populare competiții olimpice sunt cele de atletism, înot, gimnastică și baschet. Românii vor sta cu ochii și pe handbal, scrimă, judo, tenis de masă, canotaj, tenis (dublu), box și haltere.

 

Rio 2016 începe pe 5 august. Ceremonia de deschidere va fi în direct pe TVR 1, la ora 1.15 (ora României), iar aici găsiți orele la care concurează sportivii români. 

 

Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.