După medaliile de la București, judoul românesc își continuă reorganizarea pentru JO de la Tokyo

Ciprian Rus 7 iunie 2017

După rezultatele sub așteptări de la Rio 2016, judoul românesc a pornit în forță un nou ciclu, a cărui miză bate spre Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Lotul masculin e în plin proces de relocare la Cluj (alături de lotul feminin), unde se schimbă modul de organizare, se lucrează la componența echipei, dar și la colectivul tehnic.

Și, în timp ce apar deja primele rezultate pe tatami, ambițiile Federației de Judo sunt mai mari de atât. S-a văzut asta cel mai bine în weekend-ul trecut, când Bucureştiul a găzduit European Judo Open, întrecere din cadrul IJF World Judo Tour care punctează în clasamentul mondial.

„A fost cea mai disputată competiție de acest gen organizată vreodată de țara noastră. Au participat 376 de judoka din 29 de țări, de pe trei continente, am avut și campioni olimpici, și medaliați mondiali, iar în condițiile astea România a încheiat pe locul 3 în clasamentul pe medalii”, ne spune coordonatorul lotului olimpic de judo de la Cluj și vicepreședintele Federației Române de Judo, Florin Bercean.

România a obținut două medalii de aur, prin judoka Monica Ungureanu (-48 kg) și Daniel Natea (+100 kg), dar și un bronz, prin Cristian Bodirlău (-90 kg).

„A fost un concurs foarte bine organizat, toată lumea a fost mulțumită, asta contează mult, pentru că se dau calificative la toate aspectele organizatorice. Ne-am străduit să facem o competiție la standard european, pentru că vrem ca acest turneu să devină un concurs de Grand Prix.” – Florin Bercean

Dar planurile FRJ bat mai departe. Peste doi ani, când României îi revine rândul să organizeze concursul, Open-ul va fi mutat la Cluj. „Președintele FRJ a solicitat deja organizarea la Cluj, în 2019 sau 2020, a Campionatului European de seniori, și atunci trebuie să dovedim din timp bunele noastre intenții. Încercăm să punem judoul românesc acolo unde trebuie să fie”, spune Florin Bercean.

Un „sensei” pentru Tokyo 2020

Cât privește lotul olimpic, marile probleme țin de accidentări. „Andreea Chițu se va opera la mijlocul lunii, i-a cedat un ligament la un antrenament în Antalya. Cel deja operat e în regulă, celălalt s-a rupt acum. E bine că s-a recuperat piciorul operat, acum începe calvarul cu celălalt picior. Dar suntem optimiști, nu putem altfel!”

„Sunt accidentări care li se întâmplă și altora, nu numai nouă. Nu avem ce face, ne regrupăm, e bine că suntem la început de ciclu olimpic, mai mergem la doctor, ne mai oblojim rănile, mai schimbăm un sportiv cu altul. E un proces de reașezare…”, explică Bercean.

Chiar dacă obiectivul pe termen scurt al lotului olimpic este Mondialul de la Budapesta, pe termen lung toată lumea se gândește la Tokyo 2020. Și cum altfel putea începe pregătirea pentru Tokyo dacă nu cu un maestru japonez.

„Începem să organizăm altfel lotul, cu alți oameni, cu alt colectiv tehnic. Suntem în pline tratative cu un sensei din Japonia să ne ajute la pregătire. Este deja cu noi la pregătire, la Costinești, și băieții, și fetele au făcut antrenamente cu el”.

„Sensei Oishi” le-a fost recomandat șefilor FRF de un japonez care se ocupă de lotul Italiei. Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, a primit recomandări foarte bune despre el din Japonia, așa că „Sensei” a venit deja în România.

“L-am adus pe ‘Sensei’ să ne cunoaștem, să vadă sportivii și nivelul nostru. E un om fenomenal! S-a adaptat imediat, a văzut, a notat, a observat, ne-a explicat. Vrem ca după campionatul Mondial să vină să stea cu noi până după Olimpiada de la Tokyo, iar dacă e necesar, încă patru ani, după asta.” – Florin Bercean

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.