Egalul dintre Tottenham şi Arsenal e victoria lui Leicester, care se apropie tot mai mult de un titlu istoric. Cine să-i mai oprească?

„Cel mai mare North London Derby din istorie”. Aşa s-a hotărât presa engleză să descrie meciul de sâmbătă dintre Tottenham şi Arsenal. Deşi mai mulţi comentatori s-au grăbit apoi să tempereze puţin superlativele (istoria la care se face referire are, totuşi, 107 ani), nu e greu de priceput de ce unii ar vedea lucrurile aşa.

În primul rând, nu a mai fost un sezon de Premier League ca ăsta. Am accentuat săptămână de săptămână imprevizibilitatea fără precedent a unui campionat care continuă să sfideze ceea ce am crezut că sunt limitele posibilului în fotbalul modern. În al doilea rând, au trecut foarte multe decenii de când diferenţa dintre cele două rivale a fost atât de mică: doar trei puncte despărţeau echipele, ambele implicate în lupta pentru titlu.

Dacă în Manchester, balanţa puterilor s-a înclinat puternic în favoarea jumătăţii tradiţional mai slabe, Manchester City, cu atât mai mult prin aducerea lui Guardiola, din vară, în nordul Londrei, statutul lui Arsenal a rămas relativ neprovocat. Atât de siguri sunt fanii clubului că Tottenham e fundamental inferioară, încât au propria sărbătoare anuală legată de asta: St. Totteringham’s Day (de la to totter – a se clătina). Ce serbează fanii lui Arsenal? Momentul când devine matematic imposibil ca Spurs să termine deasupra echipei lor în campionat. Și asta se repetă în fiecare an, din 1994 încoace.

Că Tottenham a început meciul de pe White Hart Lane în faţa echipei lui Wenger şi pe locul doi, cu doar nouă meciuri rămase de jucat, e ceva cu totul neobişnuit. O victorie pentru Spurs şi clubul ar fi urcat pe primul loc, în timp ce Arsenal şi-ar fi luat orice gând de la titlu. Şi totuşi, când Aaron Ramsey a deschis scorul, în minutul 39, totul părea să revină la normal. Arsenal, încordându-și muschii, îi arăta rivalei cine-i şeful în nordul Londrei.

La 10 minute după pauză, însă, echipa lui Wenger ne-a arătat altă faţetă bine-cunoscută în ultimii ani: auto-sabotajul. Francis Coquelin, decisiv în protejarea apărării în faţa unui Tottenham care a avut mai mult posesia mingii, s-a hotărât să-l doboare pe Harry Kane, care era izolat pe flanc şi nu punea mari probleme. Al doilea galben și roşu. Parcă până şi Coquelin se aştepta la un astfel de moment, dacă nu din partea lui, atunci din partea altcuiva. Imediat după fault, fiecare rid de pe faţa francezului s-a aliniat astfel încât să exprime: „Am dat-o în bară”.

Bineînţeles că nici măcar 10 minute mai târziu, Tottenham conducea cu 2-1. Golul fundaşului Alderweireld a prefaţat o capodoperă a idolului de pe White Hart Lane, Harry Kane. Dintr-un unghi aproape imposibil, în lateralul careului, atacantul englez a trimis o boltă perfectă în poarta lui Ospina, care a jucat în locul accidentatului Cech.

This is Harry Kane’s 4th goal in 3 games against Arsenal they should call it White Hart Kane instead of White Hart Lane lol

— ♠♣♦♥™ (@MuhdAminIsa) March 5, 2016

Din acel moment, experienţa ne spunea că nu există cale de întoarcele pentru o echipă care nu are suficient caracter să revină. Dar experienţa e degeaba într-un sezon ca ăsta. Alexis Sanchez a marcat primul său gol în Premier League din octombrie şi a asigurat egalul în zece oameni.

Ambii antrenori au vorbit după meci despre dezamăgire. Wenger: „Avem regrete mari. Francis ştie că a făcut o greşeală mare şi nu ne putem plânge de decizie. Sunt foarte mulţumit cu atitudinea şi caracterul pe care le-am arătat”. Pochettino nu a putut nici el să nu se gândească la ce ar fi putut fi: „Te simţi frustrat şi dezamăgit pentru că la 11 contra 10 trebuie să păstrezi rezultatul. E adevărat că am ratat o oportunitate mare.”

Totuși, e greu să nu intuieşti, la capătul jocului, că raportul dintre cele două cluburi s-a schimbat. Tottenham nu o fi reuşit să profite de o şansă enormă de a-şi scoate rivala din cursă şi de a trece pe primul loc, măcar temporar, dar au trecut vremurile când fanii lui Arsenal puteau să-şi pregătească şampania de St. Totteringham’s Day înainte să fi început stagiunea.

Şi, ca de obicei anul ăsta, când doi se bat, Leicester City câştigă.

For the first time ever – Leicester have won the North London derby.

— Michael Yokhin (@Yokhin) March 5, 2016

Ryad Mahrez aproape că şi-a asigurat titlul de jucătorul sezonului în Premier League, după ce a marcat împotriva lui Watford al 15-lea său gol, la care se adaugă şi 11 pase decisive. Importanţa lui în echipă s-a putut vedea şi în oroarea de pe feţele tuturor când, spre sfârşitul meciului, algerianul a părut că s-a accidentat. Ranieri a liniştit însă emoţiile după joc: „Nu e accidentare. Era doar obosit, poate câteva crampe.”

Leicester e acum la cinci (!) puncte distanță de locul doi, cu nouă etape rămase. Ce mai putem spune despre basmul ăsta ce nu s-a spus deja? Nici Ranieri nu se mai ascunde: „Alergăm după ceva special. Fanii visează şi noi muncim, ceea ce e o combinaţie bună. Le-am spus jucătorilor mei: fiecare meci e o finală.‟

Următoarea finală e contra unui Newcastle care se prăbuşeşte în flăcări. Clubul din nordul Angliei e în criză după ce a fost bătut uşor de Bournemouth, cu 3-1 acasă. E o poveste tristă pentru un club care e pe locul opt într-un clasament Premier League all-time, și totuşi se găseşte pe penultima poziţie după sâmbătă. Astăzi, Newcastle are mai multe reclame împrăştiate cinic prin stadion şi pe tricourile jucătorilor decât puncte în campionat. Protestele continuă împotriva patronului Mike Ashley, care, spun fanii, a smuls sufletul echipei şi l-a amanetat pentru profit.

În vestiarul lui Liverpool domină sentimente diametral opuse, după victoria dramatică (2-1) la Crystal Palace. Echipa lui Alan Pardew mai trezeşte încă amintiri de coşmar pentru fanii în roşu, de când un 3-3 incredibil le-a distrus visul de a câştiga Premier League în 2014. De data asta, Christian Benteke a fost coşmarul lui Palace, printr-un penalty (controversat) obţinut şi transformat în minutul 95. Revenirea de la 0-1 a fost cu atât mai impresionantă cu cât s-a petrecut în 10 oameni: James Milner fusese eliminat încă din minutul 62. „E a treia victorie la rând în campionat, nu-mi vine să cred cum se simte, e un moment mare pentru noi‟, a spus germanul Klopp, cu acel zâmbet uşor maniacal al său.

În timpul acesta, olandezului Louis van Gaal numai de zâmbit nu-i venea, după ce toată munca bună din ultimele patru meciuri s-a risipit pe terenul lui West Brom, într-o înfrângere cu 1-0. În ton cu tematica weekendului, şi Man Utd s-a văzut lipsită de un om pentru majoritatea meciului. Juan Mata a concurat cu Coquelin la nesăbuire şi a primit două galbene în două minute. De acolo, Rondon şi West Brom au făcut ce au făcut şi contra lui Leicester la mijlocul săptămânii: au marcat şi au ţinut cu dinţii de rezultat. United a reuşit un singur şut pe poartă.

Atât de mică e marja de eroare sezonul ăsta încât, deşi la mijlocul săptămânii vorbeam despre posibilitatea ca Pellegrini să-i lase moştenire lui Guardiola un City în Europa League, din pricina revenirii de formă a vecinilor, acum o vedem pe Man Utd depăşită de West Ham, care a întors un 0-2 la Everton şi e acum la un singur punct de City, pe locul cinci. E greu să spui că City şi-a revenit după un 4-0 cu cea mai slabă echipă din ligă, Aston Villa. Totuşi, victoria o pune înapoi pe şine într-un moment prielnic. Dar timpul şi meciurile trec, ambele în favoarea lui Leicester. Echipa lui Ranieri s-a distanțat la cinci puncte în fața lui Tottenham, și la opt în fața lui Arsenal.

Premier League table:

1. Leicester 60 pts
2. Spurs 55 pts
3. Arsenal 52 pts
4. Man City 50 pts
5. West Ham 49 pts
6. Man Utd 47 pts

— TheSPORTbible (@TSBible) March 6, 2016