El Clasico american în umbra speculaţiilor şi certurilor, Tătăruşanu trece la Nantes şi UEFA se bate din nou cu politica
Danny Coposescu 28 iulie 2017Miami are o reputaţie destul de şubredă în SUA. Cel puţin în cercurile liberale, oraşul din Florida e văzut ca un mare cămin de pensionari conservatori armaţi până în dinţi. Ceea ce face activităţile fotbalistice de acolo cu atât mai interesante, de vreme ce sportul ăsta e tratat cu suspiciune în cercurile cu pricina.
Pe lângă încercările eterne ale lui David Beckham de a fonda un club (sau „franciză“, ca să folosim un americanism) în Miami, stadionul Hard Rock va găzdui mâine primul El Clasico disputat în afara Spaniei. Fundalul meciului e dominat însă de evenimentele de dinafara terenului.
Soccer fever building ahead of Miami El Clasico https://t.co/WQXIkDOAq1
— MLS in MIAMI (@Miami_MLS) July 17, 2017
Neymar nu părăseşte prima pagină, Realul explorează schimbări
De parcă nu ar fi fost de ajuns agitaţia din jurul presupusei oferte absurde a PSG-ului pentru Neymar, ultimele 24 de ore au devenit un vârtej de speculaţii după două ştiri noi. Prima e că brazilianul va zbura singur în China după întâlnirea de mâine cu Real. Concluzia la îndemână e că asta are o legătură cu presupusa ofertă de 222 de milioane de euro a PSG-ului şi că negocierile chiar au început.
Nici bine n-au început interpretările, că un antrenament de rutină al Barcelonei a dat şi mai multă apă la moară. Imaginile au făcut înconjurul lumii: nou-venitul fundaş dreapta portughez, Nelson Semedo, s-a luat la harţă cu Neymar, care şi-a luat jucăriile şi a plecat bosumflat după incident.
Whoa! Neymar and new arrival Semedo had a bust up at the training and Neymar ended up abandoning it! pic.twitter.com/6piUegXvpc
— Tancredi Palmeri (@tancredipalmeri) July 28, 2017
Ce legătură are asta cu toată zarva legată de PSG? Probabil niciuna, nu e ca şi cum Neymar se va transfera numai ca să scape de un tânăr de 23 de ani, dar episodul ăsta nu-l ajută pe Ernesto Valverde. Antrenorul Barçei abia dacă are două luni acumulate la club că se confruntă cu realităţile presiunii de pe Camp Nou. Atenţia pe care o atrage saga Neymar nu va face bine atmosferei din lot şi, deocamdată, nu se vede vreun sfârşit la orizont.
Nici Real Madrid nu scapă de morişca zvonurilor. Conexiunea cu Mbappe s-a făcut de cum s-a încheiat sezonul trecut şi francezul a alimentat-o de mai multe ori, exprimându-şi admiraţia pentru echipa lui Zidane. De cum a început să se vorbească de cele 160 de milioane pe care le-ar oferi Realul pentru Mbappe, s-a dat startul şi speculaţiilor despre Gareth Bale şi o posibilă revenire a galezului în Premier League.
Marcelo: Mbappé? He's young and he has a long future ahead. Real Madrid has to have the best so if he arrives, we'll welcome him. pic.twitter.com/i7w2lZZY8d
— SB (@Realmadridplace) July 27, 2017
United termină ICC cu o înfrângere, Guardiola vorbeşte despre viitor
Dacă tot am vorbit despre Neymar, nu se poate să nu menţionăm că a marcat din nou, contra lui Man Utd, în vitoria cu 1-0 a catalanilor de la Maryland. Brazilianul a marcat de fapt toate golurile echipei sale la turneul ăsta.
Interpretarea lui Mourinho e exact cea la care te-ai aştepta din partea portughezului: „A fost foarte important să pierdem cu Barcelona. Cred că ar fi fost rău pentru noi să plecăm din SUA fără o înfrângere. Să joci contra unor echipe ca Real Madrid, Barcelona, Man City – ar fi fost foarte rău să mergem acasă doar cu victorii.“
Între timp, City a zdrobit-o pe Real cu 4-1 şi Guardiola a început deja să răspundă la întrebări despre viitorul mandatului său. Catalanul a spus de nenumărate rânduri că limita sa la un club e trei sezoane, dar ieri a dat semne că îşi poate schimba părerea: „Depinde de rezultate. O să încerc să rămân cât se poate de mult, să o ajut pe City să progreseze şi să rămână sus.“ Având în vedere cât a cheltuit într-un singur an, asta s-ar putea să-i facă pe cei din conducere să transpire puţin.
A Hollywood goal in LA by @Brahim! ⭐️ City 4-1 Real Madrid highlights…
WATCH ▶️ https://t.co/Xqh5W6OjoH #cityontour pic.twitter.com/Y7CauyoRTs
— Manchester City (@ManCity) July 27, 2017
Ciprian Tătăruşanu se mută la Nantes
După trei ani şi 101 de meciuri în tricoul faimos al Fiorentinei, Ciprian Tătăruşanu îşi ia la revedere de la Serie A şi trece la Nantes, unde va juca sub Claudio Ranieri. În înghesuiala de portari de la clubul italian, „Tătă“ nu avea cum să câştige, mai ales că Marco Sportiello e cu şase ani mai tânăr decât numărul 1 al naţionalei României.
?? Ciprian Tatarusanu rejoint la Maison Jaune pour les deux prochaines saisons ! #BunVenitCiprian
?? https://t.co/xAjjPBuzCl pic.twitter.com/xUQ8S9eSFY
— FC Nantes (@FCNantes) July 28, 2017
Tătăruşanu a costat-o pe Nantes 2,4 milioane de euro şi devine al cincilea jucător român care joacă pentru „Canari“, după Viorel Moldovan, Florin Bratu, Claudiu Keşeru şi Bănel Nicoliţă.
Obişnuitul eşec glorios al Scoţiei la Euro 2017, Anglia pare favorită
La Campionatul European de fotbal feminin din Olanda, scoţiencele au demonstrat că maladia de care suferă sportul în nordul insulei britanice nu cunoaşte diferenţe de sex. Cum se obişnuieşte şi la naţionala băieţilor (când mai ajunge şi ea la turnee finale), Scoţia a încheiat participarea la competiţie cu un caz de „atât de aproape şi totuşi atât de departe“. Un sigur gol în plus i-a lipsit să meargă mai departe în sferturi, şi totuşi victoria cu 1-0 în faţa Spaniei nu poate fi decât admirată. Dar ibericele sunt cele care se califică pentru întâlnirea cu Austria.
Anglia a terminat grupa cu maxim de puncte după succesul cu 2-1 contra Portugaliei şi fetele lui Mark Sampson vor întâlni naţionala Franţei într-un sfert de finală extrem de echilibrat. Celelalte două locuri în semifinale se dispută între Suedia şi Olanda, respectiv Germania şi Danemarca.
Full quarter-final line-up ?
Who will reach the #WEURO2017 semi-finals? ? pic.twitter.com/84KhamEz0k
— UEFA Women's EURO (@UEFAWomensEURO) July 27, 2017
UEFA decide mai nou ce se poate huidi şi ce nu
Apropo de Scoţia, suporterii care au asistat la meciul cu Anglia din iunie (2-2) au primit o lecţie destul de dictatorială din partea UEFA, care decide mai nou ce se poate huidi pe un stadion şi ce nu.
Probabil nu va suprinde pe nimeni să afle că imnul englez a fost huduit pe Hampden Park. UEFA însă s-a scandalizat suficient de mult încât să amendeze federaţia scoţiană pentru ceva ce se întâmplă de cel puţin jumătate de secol (dacă nu mai mult) de fiecare dată când se întâlnesc cele mai vechi rivale din fotbalul mondial.
Am mai discutat despre poziţia inconstantă pe care o ia UEFA în legătură cu politica în fotbal, unde doar anumite exprimări sunt permise în mod arbitrar, dar mişcarea asta pare să treacă la un alt nivel de autoritarism. Ca să nu mai vorbim de absurditate:
Given that god save the queen is the official national anthem of Scotland how can UEFA actually do this ?
— hbk67 (@hbk67uk) July 28, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni