EURO 2020, Power Ranking | Germania impresionează, dar primele două favorite ale Campionatului European rămân aceleași

Lead.ro 16 iunie 2021

După a doua etapă a grupelor EURO 2020, moment în care am văzut toate echipele în două ocazii – pentru unele dintre ele, ca Germania, în două derbiuri foarte tari -, putem vedea mai limpede care dintre favoritele turneului arată mai bine.

Întâi trebuie să-ți amintim că am primit, în primele zile ale turneului, de toate: o sperietură strașnică, dar apoi și vestea bună a recuperării lui Christian Eriksen, 55 de goluri în primele 24 de meciuri, trei autogoluri numai în Grupa F, cinci penaltiuri ratate, goluri fantastice, vreo trei rezultate surprinzătoare și multe stadioane animate – la Budapesta e chiar plin. În condițiile astea, nu ne putem plânge prea mult.

Și uite, fără alte ocolișuri, clasamentul nostru Power Ranking de la EURO la zi, înaintea celor două meciuri ale Grupei A: Italia vs Țara Galilor, Elveția vs Turcia, ambele de la ora 19.00.


(=) 1. Franța (1-0 contra Germaniei, 1-1 contra Ungariei)

Francezii erau principali favoriți și înaintea startului, iar victoria de marți cu Germania, un 1-0 stabilit devreme de autogolul lui Hummel, ne-a arătat cât de greu va fi de bătut această echipă a lui Deschamps. Care e puternică chiar și când nu joacă grozav. Contra unei naționale germane care a avut posesia, ba chiar a presat minute bune – fără succes – în jumătatea adversă, Franța ne-a demonstrat că nu va avea prea multe probleme în apărare la acest turneu. Spuneam, după primul meci, că Mbappe va fi de ajuns pentru jocul de contraatac pe care Deschamps îl preferă, însă abia așteptam să vedem Franța contra unei echipe defensive. Ungaria a jucat rolul acesta, iar Franța, cu toate că Paul Pogba și N’Golo Kante au dominat fără griji mijlocul terenului, n-a mai arătat așa de bine. Și e firesc. Echipa asta iute preferă jocul pe contre. Contra Germaniei, echipa care se apără probabil cel mai sus la acest turneu, Franța a primit suficiente spații pentru a se exprima în tihnă: trei-patru pase până la finalizare. Cum se va exprima campioana mondială din 2018 contra echipelor mai zgârcite de la acest turneu?

Un nou răspuns vom primi probabil miercuri, când Franța va întâlni Portugalia, într-o Grupă F cu adevărat spectaculoasă. Până atunci, francezii rămân principalii noștri favoriți, iar asta pentru că nu vedem multe echipe care să se apropie de puterea fizică și viteza pe care oamenii lui Deschamps o au în toate liniile. Franța e greu de bătut – și asta înseamnă că este echipă de turneu.


(=) 2. Italia (3-0 cu Turcia, 3-0 cu Elveția)

Nu-i vorba doar de faptul că Italia n-a mai pierdut de 30 de meciuri, 0-1 cu Portugalia, în Liga Națiunilor, acum aproape trei ani. Și nu-i vorba nici măcar de scorurile din ultimele zile: întâi acel 3-0 foarte clar din meciul de deschidere cu Turcia (învinsă acum și de Țara Galilor), apoi un 3-0 (și mai impresionant) contra Elveției. E vorba despre fotbalul superb pe care Italia l-a arătat în cele două apariții de pe Stadio Olimpico din Roma: multe ocazii, o sumedenie de șuturi spre poartă, atacuri iuți și un avânt ofensiv pe care Italia nu-l arată zilele astea întâmplător. Dimpotrivă, din 2018 încoace, odată cu numirea lui Mancini pe bancă, Italia e o altă echipă față de cea care a ratat prezența la Cupa Mondială din Rusia. O altă echipă, dar cu un vestiar similar – foarte mulți jucători experimentați, dar și câțiva tineri – Locatelli între ei, firește – care au adus prospețime nu doar în picioarele echipei, dar mai ales în spiritul ei. Cât de departe poate merge Italia la Europeanul ăsta? Hai să vedem. Până aici, Italia a adus la masă și pâinea, și sosul, și vinul. Singura problemă? Nu multe echipe care încep perfect ajung să termine perfect un turneu final.

Italia e deja calificată și, dacă nu pierde contra Țării Galilor, va câștiga Grupa A și va juca în optimile de finală cu locul 2 din Grupa C. Probabil Austria sau Ucraina.


(+1) 3. Belgia (3-0 contra Rusiei, 2-1 contra Danemarcei)

După primele meciuri de la EURO, am fost la un pas să o așezăm pe Portugalia aici. Ne-am răzgândit doar pentru că Belgia ar trebui să fie, ne-am spus noi, mai înfometată. O echipă pe care cei mai mulți suporteri, specialiști și adversari o laudă de ani buni, generația actuală a Belgiei își joacă acum una dintre ultimele șanse la un trofeu european. Lukaku și ai săi au arătat bine contra Rusiei, iar revenirea lui Kevin De Bruyne – cu pasă de gol și gol – a întors și cursul jocului, dar și scorul cu Danemarca. Suntem curioși să vedem dacă apărarea asta cu trei fundași centrali pe spate va putea să fie suficient de zgârcită pentru ca Belgia să câștige și cu 1-0. Dacă va fi așa, atunci belgienii au tot dreptul să spere la fazele finale.

Pentru Belgia urmează meciul cu Finlanda de luni seară (ora 22.00).


(+4) 4. Germania (0-1 contra Franței, 4-2 cu Portugalia)

Cele mai bune patru locuri 3 din cele șase grupe se vor califica mai departe în optimile de finală. La cum arătau lucrurile după înfrângerea cu Franța, presa germană făcea deja calcule petru calificarea de pe locul 3. După victoria spectaculoasă cu Portugalia, în Germania se fac acum cu totul alte calcule. Încrederea a revenit! Și asta după un 4-2 în care Germania a aliniat același 11, dar cu totul altă echipă: mai inventivă, mai curajoasă, ceva mai alertă. Și mult mai norocoasă, de vreme ce Portugalia și-a dat două autogoluri. Mai mult, tocmai sistemul 3-4-3, criticat de mulți, a funcționat perfect cu Portugalia: Kimmich și Gosens (numit omul meciului) au făcut ravagii la poarta adversă, Müller a fost excelent, Gnabry și Havertz au fost activi. Löw a primit și vestea bună a revenirii lui Goretzka, o bună alternativă pentru Gundogan sau chiar Kroos. Cum spuneam și înaintea meciului cu Portugalia, dacă se califică mai departe, Germania nu poate fi scoasă din calcule. Iar noi avem mari așteptări de la eventuale meciuri Germania vs Anglia sau Germania vs Belgia.

Până acolo, Germania are de jucat un alt meci complicat: cu bătăioasa Ungaria la München.


(-2) 5. Anglia (1-0 contra Croației, 0-0 cu Scoția)

Pentru prima dată în istoria ei, Anglia și-a câștigat (1-0 cu Croația) jocul de deschidere la un Campionat European. Și a făcut-o convingător, jucând un fotbal rapid și modern, cu multe verticalizări în atac și la fel de multă liniște în apărare. Drept dovadă, Croația a avut un xG (vezi aici o definiție a acestui expected goals) de doar 0,3. Asta înseamnă că Anglia s-a apărat excelent, o noutate pentru o echipă națională care n-a dus niciodată lipsă de forță ofensivă, dar a primit mai mereu un gol (sau două) din senin, pe greșeli chiar nostime (atât timp când nu ești fanul Angliei). După Croația, spuneam că dacă Anglia poate continua așa (din 2018 încoace, doar Belgia și Spania au marcat mai mult de un gol în poarta Angliei!), Kane, Sterling și tinerii Mason Mount, Marcus Rashford și Phil Foden par hotărâți să asigure golurile în porțile adverse. Ei bine, n-au făcut asta contra Scoției, într-un meci de luptă care ne-a arătat că nu toate-s roz în echipa lui Southgate.

Și urmează un traseu dificil. Dacă își câștigă grupa, Anglia va da peste locul 2 din Grupa F, unde Franța, Portugalia și Germania au intrat deja în ritm. Până acolo, Anglia mai are de jucat cu Cehia, una dintre echipele generoase de la acest EURO. Cehii n-au pierdut contra Croației, au și ei tot 4 puncte în Grupa D.


(+1) 6. Olanda (3-2 contra Ucrainei, 2-0 cu Austria)

Olanda e pachetul-surpriză de la acest EURO: dacă își câștigă grupa, poate ajunge departe, dar dacă nu o câștigă, se poate opri la primul obstacol mai important. Contra Ucrainei, Olanda ne-a arătat două fețe. Matură și creativă până la 2-0, apoi indecisă și vulnerabilă din minutul 60 până în minutul 80, când echipa lui Schevchenko reușise să vină la 2-2. A fost nevoie de golul fundașului Nathan Ake, de la Man City, pentru ca Olanda lui Frank de Boer să înceapă cu bine Europeanul. Și cum anticipam, succesul acela a dat multă încredere tinerilor (dar de-acum și experimentaților) de Ligt și de Jong, care au arătat foarte bine în victoria cu Austria: 2-0.

Știm. Olanda n-a fost testată de cele mai puternice echipe. Dar Olanda mai are de jucat cu MAcedonia de Nord, își va câștiga probabil grupa și va juca în optimile de finală cu locul 3 din grupele D, E sau F. Și nici eventualul sfert de finală nu se anunță prea complicat pe partea de tablou a Olandei.


(-1) 7. Spania (0-0 contra Suediei, 1-1 contra Poloniei)

Remiza fără goluri împotriva Suediei n-a arătat prea grozav pentru o echipă a Spaniei aflată mereu în pericol să țină prea mult de minge. Cam ca Germania. Dar Luis Enrique a declarat în mai multe rânduri că principala lui grijă e să injecteze mai mult ritm în tranziția ofensivă a echipei lui. A reușit-o în acel 6-0 impresionant cu Germania, în Liga Națiunilor, dar Spania n-a putut repeta figura în primele două meciuri de la EURO: Polonia, care nu are disciplina Suediei în apărare, a scos și ea un 1-1 contra Spaniei. A făcut-o cu ceva noroc (Morata a ratat și de la 11 metri), dar a făcut-o jucând un fotbal pe cele mai multe adversare ale Spaniei îl pot juca: apărare în propriul 30 de metri, ieșiti pe contre și atenție deosebită la fazele fixe.

Și totuși. Așteptările noastre de la Spania rămân ridicate. Și asta pentru că tinerii Pedri, Rodri, Olmo și cei doi Torres (Ferran și Pau, nu Fernando) par toți pregătiți să schimbe nu doar generația Spaniei, dar și jocul acela lent de construcție. Vor trebui să facă asta contra Slovaciei. Altfel…


(-3) 8. Portugalia (3-0 contra Ungariei, 2-4 contra Germaniei)

Chiar și înaintea meciului de sâmbătă cu Germania, spuneam că nu cunoaștem prea multe despre echipa asta a Portugaliei. Sau despre potențialul ei maxim. Știam că lotul arată bine și, poate cel mai important, știam că Ronaldo și ai săi pot câștiga meciuri și dacă joacă prost. Or ăsta e un argument esențial pentru un turneu lung. De fapt, e principalul argument al Portugaliei, o campioană en-titre care-n 2016 a câștigat turneul după trei egaluri (într-o grupă ușoară) și câteva victorii obținute în prelungiri. Ne-a amintit de astea și Ungaria, care a primit trei goluri din minutul 84 până la final, dar victoria din prima etapă a fost perfectă pentru ca Ronaldo să mai bată niște recorduri și să ne arate că încă e de luat în seamă. Și încă cum! Tot Ronaldo a deschis scorul și cu Germania, după un contraatac de toată frumusețea, însă ce a urmat n-a fost deloc plăcut pentru portughezi: nemții, cu un joc de atac mult mai expresiv, ne-au arătat din plin limitele unei echipe care ar vrea să câștige ca-n 2016, dar are niște jucători mult mai înclinați spre atac decât acum cinci ani.

Portugalia va căuta echilibrul între atac și apărare tocmai în meciul cu Franța, o adversară mai bună în apărare, mai puternică fizic și mai periculoasă în atac. Mda.


PLUS: Țara Galilor (1-1 cu Elveția, 2-0 cu Turcia)

Gareth Bale și ai săi sunt bine plasați pentru rolul de Dark Horse al turneului. În 2016, în Franța, galezii au ajuns până în semifinale. Nu credem că vor ajunge iar între ultimele patru, dar cu 4 puncte din primele două meciuri – egal cu Elveția și o victorie matură contra Turciei -, Țara Galilor are dreptul să spere măcar la locul 2 în Grupa A. Iar asta ar trimite-o într-o optime de finală contra locului secund din grupa Belgiei: fie Rusia, fie Finlanda, fie chiar Danemarca, dacă nordicii reușesc să se mobilizeze după două înfrângeri.

Până acolo, Țara Galilor are de jucat cu favorita multora: Italia.

 

 

 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.