Februarie fierbinte. Liga 1 se „încălzește” pentru „play-off” cu patru etape pline de derbiuri
Ciprian Rus 2 februarie 2018Patru etape au mai rămas de jucat din returul sezonului regulat al Ligii 1 la fotbal. Despărțite de numai 3 puncte în clasament, patru echipe vor lupta să își asigure un loc printre ultimele poziții libere din Top 6.
CFR Cluj (49 de puncte), FCSB (47p) și CSU Craiova (43p) s-au desprins de pluton și sunt văzute ca principale candidate la titlu, chiar dacă, după înjumătățirea punctelor, și ultimele trei clasate din „play-off” vor avea șansa lor la trofeu.
Ciprian Deac e pregătit de reluarea campionatului și de un nou titlu cu CFR Cluj. Mijlocașul a marcat un hattrick împotriva moldovenilor de la FC Sfântul Gheorghe (6-0). pic.twitter.com/soIoV0aKwS
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) January 28, 2018
Până la bătălia pentru titlu, însă, Astra, FC Botoșani, Viitorul și Dinamo vor fi vedetele ultimelor patru etape. Iar reluarea campionatului nu putea începe mai interesant decât cu un derbi Viitorul – Astra în prima zi a etapei 23.
Astra l-a pierdut pe omul ei numărul 1, Alex Ioniță, Viitorul a pierdut mai mulți oameni de bază, iar Gică Hagi anunță că va ataca „play-off”-ul cu o echipă de tineri, grupați în jurul căpitanului repatriat, Hagi Jr. E capabilă campioana să se califice în Top 6 cu noua echipă? Prima etapă ne va da, cu siguranță, un bun indiciu.
„Am terminat un ciclu important, atât la prima echipă, cât și la Academie. În această iarnă am luat decizia de a ne baza de acum, în proporție de 80-90%, pe jucători din Academie. Copiii au crescut și sunt pregătiți să facă un pas în față. Grosul echipei va fi bazat pe Academie, băieții au arătat că merită această oportunitate, au făcut față unor meciuri grele în pregătiri. Avem o echipă foarte tânără, dar foarte valoroasă.” – Gică Hagi, antrenor și patron FC Viitorul
Mihai Voduț, transferat de FC Viitorul de la FC Voluntari, va fi jucător de bază pentru campioană. Hagi spune că va fi cel mai bun atacant din #Liga1România. La FC Viitorul și-au relansat cariera Denis Alibec, George Țucudean, Eric și Cristi Ganea printre mulți alții. pic.twitter.com/WQErbYrgvp
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 1, 2018
Marele meci al etapei se va juca, însă, în Ștefan cel Mare, acolo unde Dinamo primește vizita Craiovei. Ultima sub linia locului șase, Dinamo, care tocmai a dat lovitura prin aducerea sub formă de împrumut a lui Gabi Torje și prin readucerea lui Antun Palic, nu își permite nici un pas greșit, după cum nici CSU nu vrea să rămână în urma „locomotivei” CFR.
Gabriel Torje urmează să semneze, în orele următoare, cu Dinamo după ce mijlocaşul de 28 de ani a renunţat la 300.000€ pentru a fi eliberat de Karabukspor. Impresarul Cristea Opria a recunoscut că decizia i-a aparţinut fotbalistului care va fi în curând prezentat la Dinamo. pic.twitter.com/APMICvmU4F
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 1, 2018
„Plecarea lui Niță a luat FCSB-ului șansa la titlu. O pierdere greu de înlocuit. Mă surprinde momentul în care s-au despărțit de Niță. Acum, CFR Cluj e favorita principală, iar noi pe locul doi.” – Marcel Popescu, președintele CSU Craiova
Despărțire emoționantă a lui Florin Niță de colegii de la FCSB. Portarul în vârstă de 31 de ani a semnat cu Sparta Praga și va porni în prima lui aventură peste hotare! Baftă, Florine!! ???????????????????????? pic.twitter.com/Fm1aCkMLl2
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 1, 2018
D’ale noastre
Viitoarea imagine a „play-off”-ului a stârnit deja un război al declarațiilor în Liga 1. Atât CFR Cluj, cât și FCSB se bănuiesc reciproc că ar avea aliați în lupta pentru titlu. Zvonurile se bazează pe relații bune de afaceri dintre CFR Cluj și Dinamo, respectiv dintre FCSB și FC Botoșani. Clujenii nu i-ar vrea pe moldoveni în „play-off”, în vreme ce FCSB va face totul ca să o blocheze pe Dinamo. Și va avea ocazia asta în meciul direct din etapa 25.
„Vreau să scap de Dinamo. Nu o vreau în <<play-off>>, dar vreau să câștige contra Craiovei. În fiecare an, cei de la Dinamo zic că suporterii nu vor ca Steaua să câștige campionatul și că pun presiune. M-am săturat de asta. Să stea în <<play-out>> și să vină fanii acolo.” – Gigi Becali, patron FCSB
Ce urmează
Până la meciul cu Dinamo, FCSB are de bifat meciul cu Gaz Metan din etapa 23, etapă în care cealaltă favorită la titlu, CFR Cluj, joacă acasă cu Concordia.
Dinamo – FCSB (18 februarie, 20:45) va fi pe Arena Naţională. Biletele au fost puse în vânzare prin https://t.co/q5U5YAz67p, la preţuri între 10 şi 500 de lei. Casele de bilete de la stadionul Dinamo şi Arena Naţională, vor fi deschise începând cu 12 februarie. #DerbyDeRomânia pic.twitter.com/OzNYM9MVvh
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 1, 2018
CFR Cluj și FCSB se vor întâlni în meci direct în acest final de tur, chiar în etapa a 24-a, la București. Etapa 25 programează derbiurile CFR Cluj – Astra și Dinamo – FCSB, iar ultima rundă, a 26-a, le pune față în față pe Astra și pe Dinamo. Iar toate aceste etape sunt doar preview-ul pentru un „play-off” mai tare ca oricând!
Campionatul se reia pe 2 februarie, când e programat și primul derbi din zona top 6: Viitorul – Astra.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni