Gafe, crize de nervi, recorduri şi multe goluri: o etapă nebună o trimite pe Chelsea şi mai departe în frunte

De unde să începi discuţia despre weekend-ul de fotbal din Anglia? De la revenirea pe teren a lui Diego Costa, după un mic acces de istericale ale atacantului când a auzit de milioanele din China? Sau poate de la asediul la care sunt supuşi Guardiola şi portarul Claudio Bravo de către presa britanică?

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să începem cu proaspăt încoronatul recordmen al lui Manchester United: Wayne Rooney. Englezul a dus o existenţă ciudată în ultimele săptămâni. Pe de o parte, mai toată lumea insistă că Rooney nu mai e ce a fost şi că includerea lui în echipă creează doar dezechilibre. Pe de altă parte, fotbalul are un fetiş faţă de recorduri, iar atacantul era la un gol distanță de a-l depăşi pe Sir Bobby Charlton în fruntea listei de golgheteri ai clubului.

Într-un fel, momentul a venit cum nu se putea mai potrivit. În primul rând, o seară rece şi mohorâtă la Stoke e o glumă veche a englezilor, un fel de test de turnesol al abilităţilor unui fotbalist scos din împrejurări luxoase şi pus la o muncă serioasă şi onestă. Că golul cu numărul 250 pentru United a venit pe Britannia Stadium e astfel cea mai englezească confirmare cu putinţă. Că a fost o lovitură liberă de zile mari, chiar sub ochii lui Charlton, îl face demn de o asemenea distincţie.

Huge honour to become leading goalscorer for @ManUtd. Thanks to @SirBobby for his kind words after the game ? pic.twitter.com/uNhazgqNbQ

— Wayne Rooney (@WayneRooney) January 21, 2017

Dar faptul că a fost o egalare în minutul 94 spune multe şi despre iteraţia asta a echipei, care a fost la câteva secunde de a pierde toate cele trei puncte. Aşa, egalul nu face decât să ţină în viaţă speranţele lui Mourinho la un loc de Champions League, pentru că de titlu nu mai poate fi vorba. Lucrurile astea s-au pierdut însă în avalanşa de omagii aduse lui Rooney, de la Ferguson, la Mark Hughes (antrenorul lui Stoke şi un fost jucător la Man Utd), la Mourinho: „Wayne devine acum o legedendă a lui Manchester United.“

Dacă tot am deschis subiectul golurilor din ultimul minut, nu avem cum să nu trecem la meciul halucinant dintre Arsenal şi Burnley. Ceea ce părea iniţial doar un exerciţiu de atac contra apărare s-a transformat rapid într-o explozie de acţiune necontrolată. Fundaşul Mustafi deschisese scorul dintr-un corner şi totul mergea bine-mersi pentru Wenger. Asta până când Granit Xhaka şi-a amintit că a trecut ceva vreme de la ultima sa eliminare şi a rectificat rapid problema. Elveţianul s-a aruncat într-o intrare care l-a obligat pe arbitrul Jon Moss să scoată cartonaşul roşu dinainte ca Xhaka să aterizeze pe glezna lui Defour. Din august 2015, mijlocaşul a văzut de şase (!) ori culoarea asta şi cineva ar trebui să-i explice că ăsta nu e un record tocmai de dorit.

Însă poate nu Arsene Wenger e omul potrivit ca să-l calmeze pe Xhaka. Francezul a avut propriul atac de nervi în minutul 93, când Coquelin a faultat în careu şi i-a făcut cadou lui Burnley un penalti. Trimis în tribune de Moss pentru proteste, Wenger s-a luat la îmbrânceli cu săracul asistent Anthony Taylor în faţa tunelului. Taylor a fost victima neferictă a zilei, pentru că trei minute mai târziu, Sean Dyche îi ţipa în ureche când Koscielny a primit şi el penalti la ultima fază a meciului, dintr-o poziţie de ofsaid. Alexis Sanchez a făcut 2-1 şi a pus cireaşa de pe tortul de nebunie de pe Emirates. Asta i-a făcut lui Wenger mai uşoară sarcina de a părea spăşit: „Îmi cer scuze, trebuia să tac din gură.“

YESSSSSSS YESSSS YESSSSS YESSS YESSSSS GET IN THEREEEEE

THAT'S WHY WE ❤️️ YOU, @ALEXIS_SANCHEZ#ELNINOMARAVILLA #AFCvBFC ?2-1? (90) pic.twitter.com/meTQUOrgky

— Arsenal FC (@Arsenal) January 22, 2017

Pe Stamford Bridge, lui Diego Costa numai de scuze nu i-a ars. Toată controversa din ultimele două săptămâni nu pare decât să fi aţâţat focul dintr-un jucător care şi aşa e constant în fierbere. Revenit în primul 11, Costa nu s-a lăsat până când nu a deschis scorul cu Hull, după care le-a făcut semne tuturor că e prea multă vorbărie în jurul lui. Probabil că şi Antonio Conte e de acord: „Cel mai important lucru pentru noi e răspunsul de pe teren.“ Gary Cahill a stabilit scorul final de 2-0, într-un meci umbrit uşor de accidentarea lui Ryan Mason, care şi-a fracturat craniul şi va fi operat.

@ChelseaFC @diegocosta ?????⚽? #CHEHUL #Diegoal pic.twitter.com/Pk3pvg95m1

— Fatima.Mohamed (@Fatima_CFC) January 22, 2017

Victoria a fost cu atât mai importantă cu cât cele mai apropiate urmăritoare au pierdut toate puncte. Derbiul etapei, dintre Man City şi Tottenham, a fost prefaţat de dezbaterile din jurul portarului Bravo, care nu are mulţi admiratori în Anglia. Omologul de la Spurs, însă, e foarte apreciat. Ceea ce a făcut filmul horror pe care l-a trăit Hugo Lloris cu atât mai surprinzător. Două gafe venite de nicăieri au ajutat-o pe City să înceapă a doua repriză cu două goluri rapide.

Hugo Lloris coming for the ball like #MCITOThttps://t.co/TJZPAuq13k

— Telegraph Football (@TeleFootball) January 21, 2017

Dar Guardiola parcă nu are voie să se bucure prea mult în Premier League. Dele Alli a redus din avantaj, însă ce l-a făcut pe catalan să înnebunească la marginea terenului s-a petrecut în careul lui Tottenham. Raheem Sterling scăpase singur cu Lloris când Kyle Walker, din disperare mai mult decât orice, i-a dat un brânci nu tocmai discret atacantului, tocmai când se pregătea să finalizeze. Deşi evident dezechilibrat, Sterling a rămas pe picoare și, drept mulțumire, City n-a primit un penalti limpede. Bineînţeles că Son Heung-min a egalat aproape imediat după asta şi a stabilit scorul final de 2-2.

Walker a recunoscut după meci că nu avea cum să mai ajungă la minge. Așa că Yaya Toure i-a dat un sfat indirect tânărului Sterling: „E prea onest. Dacă ar fi avut puţină experienţă, ca mine, poate că ar fi căzut.“ Dacă ar fi făcut-o, City probabil s-ar fi distanțat la 3-1. Dacă ar fi făcut-o, probabil ar fi câștigat. Dacă ar fi câștigat, Guardiola ar fi fost fericit. Așa, Pep rămâne negru se supărare, bietul de el.

Şi pentru a completa podiumul managerilor furioşi, după Wenger şi Guardiola, şi Klopp şi-a ieşit din pepeni weekend-ul ăsta. E şi uşor de înţeles de ce, din moment ce Liverpool a pierdut acasă cu echipa care a început etapa pe ultimul loc. Swansea City e deja la al treilea antrenor din vară încoace şi pare să fi găsit în sfârşit omul potrivit în fostul asistent al lui Carlo Ancelotti: Paul Clement.

Cinci goluri în a doua repriză au pus capăt seriei de invincibilitate a lui Liverpool pe Anfield (17 meciuri). Probabil că prezenţa lui Will Ferrell la meci a fost de rău augur pentru defensiva gazdelor, care s-a cam făcut de râs.

Will Ferrell – not your everyday visitor! ?#LIVSWA pic.twitter.com/RbXsBdgVKr

— Liverpool FC (@LFC) January 21, 2017

Fernando Llorente a amuţit stadionul cu a dublă în patru minute. Roberto Firmino l-a readus la viaţă cu propriul un-doi şi toată lumea se pregătea de un asediu din partea lui Liverpool, în căutarea golului victoriei. Care a venit, numai că în poarta opusă. Gylfi Sigurdsson s-a trezit singur în careu cu mingea la picior şi i-a dat antrenorului său a doua victorie în trei meciuri de campionat.

„E greu de acceptat. Cel mai dezamăgitor moment a fost al treilea gol şi nu pot să-l explic pentru că am avut atâtea şanse de a interveni,“ a spus Klopp la final, vizibil bulversat de ce văzuse pe teren. Eşecul ăsta o lasă pe Liverpool pe patru, la nouă puncte de Chelsea, care are iarăşi un avantaj de opt puncte în fruntea clasamentului.

2️⃣2️⃣ matches down, 1️⃣6️⃣ to go…#PL pic.twitter.com/8Mua0V2Gay

— Premier League (@premierleague) January 23, 2017