„Grazie mille!” România își vede de treabă cu Insulele Feroe, profită de cadoul Italiei și e cu un pas mai aproape de Campionatul Mondial
Lead.ro 12 ianuarie 2018Și uite așa arată o zi bună pentru echipa națională de handbal masculin: mai întâi, băieții și-au făcut treaba (și nimic mai mult) în victoria logică cu Insulele Feroe, 28-20, mai apoi Italia, bătută zdravăn de România vineri, a ținut neapărat să ne ofere o surpriză plăcută, 29-28 contra Ucrainei, victorie care simplifică lucrurile în acest turneu de precalificare de la Bolzano, în nordul Italiei.
Scor final 28-20 și România câștigă și meciul cu reprezentativa Insulelor Feroe. Urmează meciul decisiv, cu Ucraina, mâ…
Posted by FRH – Federația Română de Handbal Official on Freitag, 12. Januar 2018
Dacă țara gazdă va bate și Insulele Feroe, meciul României cu Ucraina – care trebuia să fie un soi de finală pentru locul unu – se va înclina chiar înainte să înceapă în favoarea echipei antrenate de Xavier Pascual. De ce? Pentru că-i greu de crezut că Popescu, Șimicu, Racoțea și colegii lor pot pierde la mai mult de cinci goluri în fața unei adversare pe care o domină oricum în toate calculele hârtiei (inutile, desigur).
Altfel spus, naționala României e foarte aproape să câștige turneul de precalificare și să se așeze la un singur pas de Mondialul de anul viitor: play-off-ul în dublă manșă cu una dintre echipele care participă la Campionatul European început și el sâmbătă seară (nu fără surprize) în Croația.
Surprize au reușit și tinerii handbaliști din Insulele Feroe, care au ținut destul de aproape (10-9) de România până la jumătatea primei reprize, când Popescu s-a decis să închidă poarta, și câteva goluri rapide marcate de Csepreghi (care a terminat meciul cu opt reușite) au lămurit tot ce putea fi lămurit în jocul acesta.
Clasamentul și programul ultimei zile
După primele două zile, România are patru puncte și un golaveraj de +18, Italia e pe doi, Ucraina are două puncte și +7, Italia tot două puncte, dar -9 la golaveraj, iar Insulele Feroe, o echipă ambițioasă, dar fără experiență, va căuta primele puncte în ultimul meci al turneului.
România – Ucraina, de la 19.15
Italia – Insulele Feroe, de la 20.45
Scurt context
Acest turneu de la Bolzano – cel mai important oraș din Tirolul de Sud, o bogată regiune autonomă de la granița cu Austria – e un pas obligatoriu spre Mondialul de anul viitor. Și, cu gândul la sarcina următoare, nimeni nu vrea să-și amintească că din ultimele 10 turnee finale mondiale, România a prins doar două. Ultimul, în 2011 (Suedia), s-a terminat cu un loc cinci într-o grupă de șase din care s-au calificat mai departe Danemarca, Croația și Serbia.
În schimb, suporterii se vor gândi că echipa asta a pornit, de mai bine de un an, pe un drum nou și ambițios, iar câteva motive de optimism există deja. Primul – cel mai important – ține de proiectul propus și de jocul arătat. De când a fost preluată de Xavier Pascual, cunoscutul antrenor de pe banca Barcelonei, naționala asta arată (mult) mai bine și, cu excepția unui meci pierdut clar în fața Belarusului, a reușit să joace un handbal convingător în celelalte cinci jocuri oficiale de până acum. E drept că victoriile din noiembrie 2016, contra Belarusului și a Poloniei, au fost anulate de cele patru înfrângeri din prima parte a anului trecut, dar poate că acea grupă de calificare la Euro 2018 (12-28 ianuarie, în Croația) a venit puțin prea repede.
Acum, Pascual își cunoaște mai bine echipa, jucătorii au înțeles mai precis ce li se cere: atitudine bună și mult curaj, disciplină tactică și asumarea fără rest a obiectivului final: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020. O ispravă ca asta s-ar traduce (ca o consecință) în reașezarea naționalei masculine în plutonul echipelor bune ale handbalui masculin, un contact pierdut pe la jumătatea anilor ’90. (De la ultima medalie internațională, un bronz mondial câștigat în Cehoslovacia, au trecut 28 de ani).
Așa cum știi, acest drum înapoi – pe care mulți suporteri încă îl văd ca pe o întoarcere acasă – e lung și e complicat de ratările ultimilor ani, când România a căzut în anticamera sportului pe care l-a dominat în anii ’60 și ’70. Cele patru medalii de aur obținute la campionatele mondiale din 1961, 1964, 1970 și 1974 sunt amintiri prețioase, nimic mai mult; la fel și cele patru medalii olimpice, ultima câștigată la Los Angeles, în 1984. Și totuși.
Chiar dacă destinația e departe, iar la vârful handbalului masculin european s-au instalat, după investiții serioase și bine planificate, Franța, Spania, Germania, Danemarca și alte colege nordice (dar și câteva țări din Europa Centrală și de Est, precum Croația sau Ungaria), putem spune că alunecarea a fost oprită și progresul – început.
Lotul României pentru turneul din Italia:
Portari: Mihai Popescu și Ionuţ Iancu
Extreme stânga: Nicuşor Negru și Chike Onyejekwe
Interi stânga: Alexandru Şimicu, Dan Racoţea și Ionuţ Ramba
Coordonatori: Alexandru Csepreghi și Cristi Fenici
Pivoţi: Ionuţ Rotaru și Dragoş Soare
Interi dreapta: Demis Grigoraş și Javi Humet
Extreme dreapta: Marius Sadoveac, Gabriel Bujor și Roland Thalmaier
Apărători: Marius Militaru și Viorel Fotache
