Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta îți sunt oferite pe Lead de

Horia se învață cu finalele de Grand Slam: revine în cea de dublu mixt la Australian Open! Coco: „Horia îmi tot zice să nu mă las”

Adrian Țoca 29 ianuarie 2016

Horia Tecău va juca duminică a 7-a finală de Grand Slam a carierei și a treia de dublu mixt. Am discutat cu el și cu Coco Vandeweghe, partenera sa, imediat după victoria din semifinale. Cei doi sunt la primul lor turneu împreună. În finală (duminică, ora 7:00, ora României), Tecău și Vandeweghe îi vor întâlni pe Bruno Soares și Elena Vesnina, cei care i-au eliminat pe Sania Mirza și Ivan Dodig. Sania Mirza câștigase, ceva mai devreme, titlul la dublu alături de Martina Hingis. Cât despre Bruno Soares, el este și în finala de la dublu, alături de Jamie Murray.

Un turneu care a început atât de prost și s-a terminat destul de repede pentru români ne oferă o bucurie neașteptată pe ultimii săi metri: Horia Tecău s-a calificat, azi, în finala turneului de dublu mixt, după o victorie solidă reușită alături de partenera sa, Coco Vandeweghe, 6-4, 6-4 cu Klepac/Huey.

Horia are o constanță remarcabilă în turneul de dublu mixt de la Melbourne: este al treilea an în care românul ajunge în finala de mixt a Australian Open, de fiecare dată cu o altă parteneră. În 2012 a câștigat alături de Bethanie Mattek-Sands, în 2014 a pierdut când a făcut dublu cu Sania Mirza. Și mai important de pus în context e că Vandeweghe e la abia al doilea ei turneu de mixt, iar perechea celor doi a căpătat formă pe ultima sută de metri. „Ne-am căutat unul pe altul pe Google”, au râs cei doi la interviul de pe teren.

Mixtul este, adesea, ignorat de către fani, dar pentru jucători poate fi o modalitate excelentă de a aduna meciuri și experiențe în plus. Pe lângă asta, victoriile de la mixt îi ajută mult la moral pentru probele lor de bază, fie că-i vorba de simplu sau de dublu. Și cel mai important, le dă o stare excelentă. Se zâmbește mult pe terenurile de mixt, poate și pentru că nu-s decât patru competiții pe an (cinci, în anii olimpici), intensitatea e mai scăzută, la fel și încrâncenarea. „Hei, joc tenis și iată doi inși pe teren! Asta nu se întâmplă prea des!”, a râs Coco Vandeweghe, la discuția de după meci.

Horia și partenera lui americană au venit la interviu cu același zâmbet larg pe buze, iar dialogul a curs liber. „Încerc să nu-l fac de râs”, s-a amuzat Coco, după care a povestit de ce nu joacă prea des la mixt și ce importanță au aceste meciuri pentru ea.

„Pentru mine e abia al doilea turneu de mixt. Joc rar și dublu, nu știu de ce, poate că am tot amânat, sau poate că mi-a fost prea rușine să întreb pe cineva dacă joacă cu mine; de regulă, joc dublu cu prima fată care mă întreabă dacă vreau, așa că pentru mine e încă o noutate”.

Cei doi au vorbit despre cum comunică și cum își fac strategia înainte de aceste meciuri. Spune Horia: „Coco știe ce are de făcut, poate îi mai spun unele strategii, lucruri pe care le-am putea folosi în meci, dar ea vede jocul foarte bine. Eu îi știu foarte bine pe băieți, am jucat de multe ori împotriva tuturor și îi pot spune câteva lucruri, dar afară de asta, îi tot zic să-i dăm înainte”. Cei doi râd, iar Coco intervine: „Da, asta-mi zice mereu, să-i dăm înainte, să încercăm tot ce putem. Horia îmi spune tot felul de detalii importante despre adversari, în special despre serviciu, acolo mă ajută mult. Între timp, cred că m-am mai liniștit un pic după primele meciuri și m-am simțit mai confortabil pe teren”.

Horia povestește din nou cum a ajuns să joace cu Vandeweghe:

Continuarea interviului este pe Treizecizero.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.