În contratimp: Astrei i-a lipsit foarte puțin, și la Giurgiu, și la Genk, ca să se califice. Campioana României iese din Europa cu capul sus
Ciprian Rus 24 februarie 2017Marius Șumudică a ajuns mai târziu la întâlnirea cu echipa în Belgia – pentru că nu circulă cu zboruri “low-cost” – și a plecat mai devreme de pe teren – eliminat pentru proteste repetate, într-un război cu arbitrul pe care l-a început imediat ce a coborât din cursa de linie de la București.
Până la urmă, acest contratimp între Șumi și echipă, între Șumi și conducere s-a transmis și în teren, unde Budescu și compania au fost mereu cu un pas în urmă în situațiile care puteau face diferența.
Astra a ținut vii speranțele suporterilor români până cu 20 de minute înainte de finalul unei dublei manșe în care, fără să fie inferioară lui Genk, nu a știut să își fructifice experiența și calitatea individuală superioare.
? @KRCGenkofficial reach round of 16 for the first time in their history! #UEL pic.twitter.com/p522CVhai2
— UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 23, 2017
Meciul
Astra și-a învățat bine lecțiile după meciul tur, iar schimbarea unuia dintre cei trei fundași centrali cu un mijlocaș la închidere, Lovin, s-a văzut în joc. Campioana României a reușit să țină mai mult de minge decât la Giurgiu, dar nu neapărat printr-un joc elaborat de pase, ci prin temporizări tehnice individuale.
Ieșiți cu bine din forcingul lui Genk din prima jumătate de oră, jucătorii lui Șumudică s-au apropiat tot mai mult de poarta adversă. Mai întâi Takaiuki a ajuns târziu la centrarea lui Budescu, apoi Budescu a ratat cea mai mare ocazie a meciului. Mingea i-a venit perfect de la Teixeira la 11 metri, dar interiorul său a trecut, incredibil, pe lângă vinclu.
Contratimpul giurgiuvenilor s-a menținut și în partea a doua, când, pe câteva recuperări bune în treimea de mijloc a terenului, Astra a avut ocazia să își creeze situații bune de gol. Cea mai mare a fost în minutul 56, când un vârf de bocanc i-a lipsit lui Budescu pentru a scoate un penalti în fața portarului Ryan.
Cu trecerea timpului, Teixeira și Budescu au scos tot mai des artificiile la lumină. Dar cel care a strălucit cu adevărat, până la urmă, a fost vedeta și căpitanul gazdelor, spanionul Pozuelo, care l-a păcălit pe Lung Jr cu o lovitură liberă bătută la vinclu, din unghi.Până la final, Astra a dominat jocul așa cum nu a făcut-o niciodată în cele 160 de minute anterioare. Dar era deja prea târziu, mai ales că ar fi trebuit să înscrie nu o dată, ci de două ori. Sub privirile patronului Ioan Niculae, revenit și el, în sfârșit, lângă echipă – alt contratimp! – Astra a pus capăt celui mai lung traseu european din istoria echipei. Un traseu din care ar avea numai de învățat. Cu condiția, desigur, să mai aibă viitor.
RESULT: Genk 1-0 Astra@KRCGenkofficial go through with a perfect home record in Europe this term (P7 W7) ??? #UEL pic.twitter.com/LlqLuuFIeg
— UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 23, 2017
Momentele-cheie
Ocazie uriașă ratată de Astra în minutul 52 al meciului tur, prin Teixeira, care a trimis puțin pe lângă vinclu un „călcâi” al lui Niculae, a fost dublată la indigo la Genk. De data aceasta, pe finalul primei reprize, Teixeira a fost la serviciu, iar Budescu a ratat incredibil pentru un atacant de valoarea sa.
Pentru fotbalul pragmatic, speculativ, precum cel interpretat de Astra cu Genk, marile ocazii trebuiau neapărat fructificate. Or, Astra le-a ratat tocmai cu oamenii săi cei mai buni. Și în tur, și în retur, Genk a marcat în poarta Astrei din situații mai dificile decât cele avute de echipa noastră.
Declarațiile
“Suntem fericiți că am câștigat meciul. Per total, cred că am meritat calificarea. Astra nu a fost un adversar comod și mă bucur că am făcut ceea ce trebuia ca să ne impunem” – Albert Stuivenberg, antrenor Genk
“Am încercat să ne ridicăm la nivelul adversarului. Dar nu e normal că au pus un arbitru de la 30 de kilometri. Tot ce a fost la limită a dat pentru ei. Îmi felicit băieții pentru evoluția de azi și mă felicit și pe mine că am rămas pe teren până aproape de minutul 90. Nu meritam să fim eliminați” – Marius Șumudică, antrenor Astra
“Suntem dezamăgiți că nu am putut merge mai departe. Am simțit că puteam marca, puteam câștiga meciul, dar ne-a lipsit golul” – Filipe Teixeira
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni