Înaintea finalei, Simona vorbește despre lucrurile care i-au modificat traiectoria carierei: “Trebuie să vrei și să accepți că ai de schimbat lucruri la tine”

(Corespondență de la Melbourne)

Când a jucat-o pe prima, Simona era, în cuvintele ei ulterioare, cu “capul în nori” înaintea finalei. Îmi aduc aminte cât de emoționată era în preziua confruntării cu Sharapova, de la Paris 2014, un pic copleșită de atenția primită, de valurile de mesaje și solicitări venite din țară, de magnitudinea provocării pe care o avea în față. La a doua, deși nu-s multe luni de atunci, aproape că mi-e dificil să-mi aduc aminte rapid care era starea ei de spirit înainte de meciul cu Ostapenko, atât de greu de definit era, totuși, momentul. Mai degrabă se simțea presată, obligată. Nu o spunea deschis, dar era încordată. Se vorbea de o ocazie cum nu se va mai găsi alta, de faptul că era mare favorită la capătul unui turneu pe care-l dusese bine, deși cu o gleznă accidentată. Se vorbea despre ce urma să fie o revanșă față de 2014, față de ploaia din 2016, față de te miri ce alte proiecții decide fiecare că-s importante. Pe acea finală se aplicase teribilul și păcătosul clișeu “trebuie să câștigi“. La finalul ei, tot Simona a descris elocvent: “Poate că nu eram pregătită”. Iar noi am învățat un pic de umilință, câteva grame, cât să apreciem mai mult drumul și mai puțin destinația.

Simona de dinaintea finalei de la Melbourne 2018, însă, îmi va rămâne în memorie drept cea mai bună variantă a ei pe care am văzut-o vreodată. Indiferent de rezultatul de mâine, ar trebui să fie destul de clar pentru toată lumea că suntem în plină perioadă de vârf a carierei ei. Că, dacă va fi sănătoasă, oportunități vor mai veni. Că tot turneul ăsta și-a pus toate puterile și resursele în joc. Și că și-a pus și sufletul pe tavă. Toate astea, pentru a continua și a construi unul dintre cele mai frumoase trasee văzute în istoria recentă la Grand Slamuri. “Sper să-l fac și mai frumos cu o victorie“, spunea ieri. Însă, indiferent ce se va întâmpla mâine, trebuie să fii realmente rău intenționat ca să nu vezi că Simona e acum o persoană rotunjită, înțelepțită, mult schimbată în bine și pregătită să facă pe mai departe lucruri de care încă nu e conștientă că le poate realiza. Deși, cum am văzut în ultimele două săptămâni, Simona începe să-și înțeleagă mai bine puterile și capacitățile și cum să le domolească și să le folosească pentru binele ei.

Am avut reconfirmarea acestei percepții în minutele pe care Treizecizero le-a avut cu Simona înainte de finala Australian Open. Liderul mondial nu a avut o conferință de presă pre-finală, însă și-a împărțit o jumătate de oră înainte de antrenamentul de azi între câteva outlet-uri media, printre care televiziunile deținătoare de drepturi sau WTA Insider.

E relaxată, odihnită, zâmbitoare și deschisă. Somnul rezolvă multe: povestește că după nebunia de ieri s-a putut odihni foarte bine, atât azi-noapte, cât și azi. “Am dormit chiar și acum, înainte să vin aici“, începe ea. “Sunt ok și fizic, mental sunt foarte bine. Un pic probleme la tălpi, dar e normal, după câte ore am petrecut pe teren. 14 ore din câte am înțeles. Cam … mult. Piciorul drept e un pic rău, talpa dreaptă mai exact, pentru că am compensat. Dar mă mai ține un meci. După aceea voi vedea, o să fac niște tratamente, că am nevoie.“.

Aseară s-a premiat cu o ciocolată, “pentru că simțeam nevoia“, apoi, după ce a terminat cu toate cele și s-a retras în cameră. Până să adoarmă, s-a uitat la televizor, unde era reluarea meciului ei. “Însă am prins doar două game-uri. Am jucat bine! Am văzut și mingile pe care le-am făcut cu dreapta, direct câștigătoare. Și mi-au plăcut :)”

Efortul de ieri cu Kerber s-a resimțit diferit, pentru că a fost un meci emoțional. “N-am jucat mult, m-am uitat, au fost 2 ore și un pic. Dar efortul a fost mare pentru că am alergat mult, a fost emoțional. Fizic nu m-am simțit foarte rău, un pic dureri de cap, dar e normal după atâtea emoții (zâmbește), așa a fost ok. Mi-am făcut masaj, tratament și somn. Azi am dormit toată dimineața, acum o să mă antrenez, după aceea o să mai fac un mic tratament la glezne, iar mâine la fel. Același program. Mănânc… Dorm… Și vin la teren”. Din felul în care face această enumerare, Simona se amuză și ea oarecum de simplitatea programului, dar informația e relevantă pentru că transmite că nimic nu se schimbă dramatic în rutina obișnuită doar pentru că e o mare finală.

Ne mai întoarcem un pic la punctele alea care i-au plăcut și ei și o informez de o statistică ce demonstrează că Simona s-a impus și la un capitol la care nu era neapărat așteptată să se impună. A avut un surplus de forță față de Kerber.

“Cred că am dominat ieri pentru că jocul meu e un pic altfel decât al ei. Îmi place să termin punctul, sunt mai agresivă decât ea, din punctul meu de vedere ea are niște unghiuri formidabile, scurte și scoate tot și aleargă incredibil. Cam ăsta e jocul ei. Și eu alerg bine, dar fac ceva și cu punctul.”

E o atitudine pe care vrea să o ducă mai departe și în finala cu Wozniacki, meci către care ne întoarcem un pic. Simona o descrie pe Caroline:

“Wozniacki e luptătoare, nu greșește, ține mingea în teren. Pozitivă. Nu cedează. E greu când ai o adversară de acest gen, dar și am ajuns la nivelul acela, să nu mai cedez și cred că va fi un meci interesant. Sper să fie un meci bun. Cine o să fie mai bună o să câștige, cu siguranță.”

Cum se va face diferența? Fizic, mental, pe joc? Simona evaluează că, în ce privește primele două capitole, cele două finaliste sunt la un nivel asemănător. “Cred că pe joc. Mentalul suntem amândouă la un nivel ridicat. Fizic suntem la un nivel ridicat, cred că jocul va decide. Dacă o să fiu în stare să fiu mai agresivă și să lovesc mingea, așa cum am făcut-o și ieri, atunci o să pot să câștig. Dacă amândouă suntem fizic ok, atunci tactica va face diferența. Voi vrea să fiu agresivă. Așa am făcut în toate meciurile de când a început anul, acesta a fost singurul meu obiectiv, să fiu agresivă.”

O întreb despre cum simte ea că este acum, în preziua finalei, comparativ cu felul în care se simțea înainte de cele două finale amintite anterior.

“Sunt mai experimentată, mai liniștită, bineînțeles că e un meci mare, dar îl iau destul de normal, pentru că mai am mulți ani în față și cu siguranță dacă nu se va întâmpla mâine, o să mai am ocazii.

Dacă o să muncesc la fel și o să fiu aptă să joc la același nivel, cu siguranță o să mai apară ocazii să joc finale.”

Acest “mai liniștită“ n-a venit peste noapte. Darren Cahill are câte ceva de-a face cu asta. Și-a adus aminte că trebuie să-i zică Happy Australia Day, cu ocazia asta. “Darren este un om foarte liniștit, mult mai liniștit decât mine”, zâmbește Simona. “E foarte așezat, e pozitiv și mă ajută foarte mult din multe puncte de vedere. Mă ajută tactic, jocul l-am schimbat împreună cu el, sunt alta pe teren acum. Mă ajută mental – chiar dacă ieri am fost un pic mai agitată, am avut puterea să mă calmez și să termin cu bine. Mă mai ajută și să mă bucur de ceea ce fac. Să mă bucur de rezultatele pe care le fac și de modul în care joc. Este foarte mândru de faptul că joc mai agresivă și joc un tenis destul de bun acum”.

Dar și Darren a fost cam încercat turneul acesta, observ.

“Un pic cam mult”, râde ea. “Iar aseară a mai și comentat. A fost și el consumat emoțional – e normal, pune suflet, iar când un antrenor când e așa implicat… Bine, și ceilalți erau la fel. Când a venit Andrei la mine după meci i-am zis “Vorbim mai târziu!“, zice “Da, și eu simt nevoia să vorbim mai târziu!“. Toți pun suflet, toți punem suflet și e normal să fim epuizați după un astfel de meci.”

Întorc telefonul și îi arăt captura cu zâmbetul ei de după ce a salvat prima minge de meci a lui Kerber. Pe ecran, jos, stă scris scorul: era 5-6, 30-40. “Darren mi-a zis că a fost funny, cum zice el. Nu știu de ce am făcut asta, de ce am zâmbit. Dar cred că mi-a prins bine. M-am relaxat și nu mi-a fost teamă”.

Un thriller odată la 10 ani cu Davis, un meci cu Kerber deja favorit la titlul de meciul anului. Plus emoțiile din turul 1 cu Aiava, puștoaica australiană care se învârtea de dimineață prin restaurantul media. M-am gândit la cât de departe pare acum acel episod și câte au pornit de la el. “Da, s-au întâmplat multe în luna asta și mă bucur că a fost așa. N-o să fie ușor să păstrez acest ritm, cu siguranță, dar pentru asta o să muncesc zi de zi“, spune Simona.

Cum a reușit să ajungă la autocontrolul de acum? Simona răspunde deschis și direct la o întrebare care a fost, probabil multă vreme, despre un subiect greu pentru ea. “Lucrând cu persoana ta, lucrând cu specialiști. Dar în primul rând trebuie să vrei. Și să accepți că ai de schimbat unele lucruri la tine. Eu mi-am dat seama de aceste lucruri anul trecut și acum mi-e mult mai ușor să lucrez pe ele.”

A fost greu să accepți?, întreb, pentru că știu că e poate mai ușor să identifici ce anume trebuie să schimbi, dar infinit mai greu să te apuci și să schimbi acele lucruri. “Nu neapărat că a fost greu să le accept. Dar trebuie să le simți. Să le conștientizezi. Eu le știam, le spuneam, dar nu găseam soluții, nu înțelegeam de ce trebuie să schimb. Și acum am înțeles și mi-e mult mai bine. Cu ajutorul lui Darren și lucrând cu oameni specialiști pe treaba asta.”

E asta cea mai mare victorie a ta, Simona?

“Da, cu siguranță că e cea mai mare reușită a mea. Asta și jocul. Că sunt mai agresivă acum și că termin punctele”.