Interdicţia de a face transferuri trece în umbra victoriilor lui Atletico și Real Madrid; Barcelona şi Suarez strălucesc din nou

Danny Coposescu 18 ianuarie 2016

După vestea că Real Madrid şi Atletico Madrid au primit interdicţia de a înregistra noi jucători în următoarele două perioade de transferuri, blogul satiric Dirty Tackle a identificat prompt adevărata victimă a deciziei FIFA: industria zvonurilor de transfer.

În fiecare ianuarie şi în fiecare vară, cei mai în formă jucători ai momentului sunt daţi de presă la Real Madrid. Sau măcar pe lista de interese a lui Real. E o reputaţie pe care echipa spaniolă, dar în special preşedintele Florentino Perez şi-a atras-o singură. Ceea ce face eventuala suspendare cu atât mai importantă. Pentru că începând cu perioada în care madrilenii erau numiți Galacticos (pentru că atrăgeau cei mai buni jucători din lume, fotbaliști pe care îi numea Galactici), din care a făcut parte şi antrenorul actual, Zinedine Zidane, Real şi-a construit brand-ul pe cumpărarea celor mai buni jucători din lume, an de an. Pentru Perez, a fost mereu o chestiune de prestigiu. În favoarea acestei politci a fost sacrificată promovarea tinerilor din propria pepinieră, strategia adoptată până de curând cu atâta succes de marea rivală Barcelona.

Iar cele două echipe din Madrid au acum încă ceva de învăţat de la Barça: cum să gestioneze perioada în care nu vor avea voie să-și întărească echipa. Catalanii tocmai au scăpat de propria interdicţie de a face transferuri. În aprilie 2014, FIFA a găsit la Barcelona aceleaşi probleme ca la Real şi Atletico acum: încălcarea regulilor de înregistrare a jucătorilor de sub 18 ani. Clubul a făcut cât ai clipi recurs şi, din proces în proces, a reuşit să întârzie suficient de mult aplicarea suspendării încât să poată profita din plin de vara acelui an: printre alţii, Luis Suarez şi Ivan Rakitic au fost aduşi la echipă chiar atunci. Apoi, la sfârşitul celei de-a doua perioade de transfer în care nu avea voie să mişte pe piaţa de jucători, Barça a mai găsit o portiţă în regulament. Mijlocaşul Arda Turan, tocmai de la Atletico, şi aripa Aleix Vidal de la Sevilla au fost convinşi să semneze cu echipa blaugrana, deşi nu au avut voie să joace niciun minut până când a expirat interdicţia.

Barcelona a gestionat situaţia cum nu se putea mai bine. Cu aportul considerabil al jucătorilor transferaţi în acea vară din 2014, clubul a câştigat aproape tot ce era de câştigat. Mai mult, duminică seară, în bătaia (6-0) pe care Barça i-a aplicat-o lui Athletic Bilbao, atât Turan, cât şi Vidal şi-au făcut debuturile. Cu tripleta Messi – Neymar – Suarez în mare formă (ultimul marcând un hat-trick şi devenind cel mai bun marcator din La Liga), lotul întărit al Barcelonei arată și mai ameninţător pentru rivale. Echipa pare să atingă din nou un apogeu, după un început ezitant de sezon, când aceeaşi Bilbao îi aplica un incredibil 4-0. E adevărat că bascii au rămas în 10 încă din minutul 4, după ce portarul Iraizoz l-a faultat pe Suarez în careu. Dar jocul general al Barcelonei e sclipitor şi mai ales Neymar pare să crească de la meci la meci. Singura grijă pe care o are Luis Enrique e că Messi, cel care a deschis scorul contra lui Athletic Bilbao, a trebuit să fie înlocuit la pauză. Se pare, totuși, că nu e vorba de ceva serios.

Leo Messi a deschis scorul în victoria clară, 6-0, contra lui Bilbao Foto: Barcelona/Facebook

La Madrid, însă, sunt ceva mai multe griji. În loc să se poată bucura din plin de al doilea meci consecutiv în care echipa sa marchează cinci goluri, de data asta împotriva celor de la Sporting Gijon, Zidane se vede confruntat cu posibilitatea ca el să nu poată pune propria amprentă pe lot, aducând jucători care să se potrivească ideilor sale. Deşi Real şi Atletico au făcut deja apel împotriva interdicţiei, e foarte posibil ca FIFA să fi învăţat ceva din tactica Barcelonei şi să grăbească procesul de judecată. Asta ar însemna ca cel târziu perioada de transferuri din vară să fie inaccesibilă francezului. Şi vara, nu iarna se fac cele mai mari mutări. În plus, Zidane ar fi avut oricum nevoie de timp până atunci pentru a-şi da seama cu adevărat de ce are nevoie.

Pe lângă problemele administrative, accidentările lui Gareth Bale şi Karim Benzema înseamnă şi mai multe dureri de cap. În cele 18 minute în care Real a trecut ca un buldozer peste adversară, ajungând la 4-0, Bale a marcat un gol şi a dat o pasă de gol, în timp ce Benzema a reuşit o foarfecă de generic. Bale în special are un sezon foarte bun. Zidane a reuşit să asigure continuarea formei pe care galezul a arătat-o sub Benitez, care are meritul de a-i fi acordat un rol mai important în echipă. Dar problemele lui Bale au fost mereu cu accidentările frecvente.

Imaginea atacantului întins pe gazon spre sfârşitul primei reprize e una recurentă şi nedorită, cu atât mai mult datorită contribuţiei importante din ultimele meciuri. Că Benzema a ieşit şi el accidentat, lovit accidental de James Rodriguez, e un ghinion şi mai mare. Stabilitatea de care Zidane are mare nevoie, mai ales acum, la început, e pusă în pericol după săptămâna asta.

Apropo de stabilitate, vecinii de la Atletico nu s-au lăsat nici ei afectaţi de vestea primită de la FIFA. Victoria uşoară, 3-0, de la Las Palmas a păstrat-o pe Atleti pe primul loc în La Liga, cu un meci în plus faţă de Barcelona. Ca şi acum două sezoane, când a luat titlul, echipa lui Diego Simeone îşi face treaba bine şi discret, fără să atragă multă atenţie.

Numai că interdicţia de a face transferuri loveşte clubul mult mai tare decât pe granzii fotbalului spaniol. Atletico are un lot mult mai subţire şi nu are nici pe departe mușchii financiari ai celor două adversare, Real şi Barça. Dacă Simeone plănuieşte din nou imposibilul (şi având în vedere forma Barcelonei, chiar pare imposibil), va trebui să profite din plin de zilele pe care le mai are la dispoziţie luna asta pentru a aduce întăriri.

În fine, etapa din Spania a mai adus o înfrângere pentru Costel Gâlcă şi Espanyol, 1-3 la fosta echipă a lui Cosmin Contra, Getafe. Victoria la debut cu Las Palmas rămâne singura pentru Gâlcă, iar Espanyol se află periculos de aproape de locurile retrogradabile, pe 14. Antrenorul român va avea totuşi parte de înţelegere, având în vedere programul infernal pe care l-a avut echipa: trei meciuri împotriva Barcelonei în 12 zile. Dar nici în continuare, calendarul nu arată deloc prietenos. Următoarele două jocuri sunt cu Villareal, locul 4, şi Real Madrid. S-ar putea zice că Gâlcă are parte de un început greu de an.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.