Între presiunea cauzei colective și rutina lor zilnică, fetele privesc acum mai departe de Spania: urmează, fără excepție, încercări grele

Andrei Năstase 9 decembrie 2015

După meciul cu Spania, început bine și terminat prost, atmosfera de la echipă nu e grozavă. Chiar din teren, marți, minutele acelea fără gol și câteva mingi scăpate le aduseseră pe câteva dintre fete în pragul plânsului. Le găsești abătute și acum, în sala secundară de antrenament de la Arena Nord.

Ca să ajungi aici trebuie să treci pe lângă camera trofeelor clubului local, să cobori câteva trepte, apoi să urci altele, înainte să intri pe o ușă metalică. Înăuntru sunt doar 11 jucătoare și secundul Costică Buceschi, pentru că handbalistele care au jucat mai multe minute cu Spania au program de recuperare. Buceschi le îndeamnă să-și facă încălzirea serios, pe timp, exact ca înainte de meci. Vor lucra unele lucruri care nu au mers aseară, mai ales apărarea pe centru.

Totul e precis, pe ceas. Au pauză de un minut între exerciții și după exact 30 de minute se împart pentru un 3-3, apărare și atac. Apărarea vorbește mult – “strânge, ai pivot, strânge, strânge!” – și se bucură la fiecare blocaj reușit. Buceschi cere mișcare în atac – le spune să țină mai mult de minge, să schimbe dacă văd că nu merge. Apoi vrea să vadă fault la nouă metri, “nu ca ieri (cu Spania). Și rămâneți mai sus, rămâneți pe șapte, nu coborâți pe șase metri.”

Se joacă serios, cu contre tari. La și 45 de minute, secundul naționalei le împarte iar, pentru un exercițiu de atac rapid și contraatac, două contra două, unde cele care finalizează se repliază rapid în apărare. “Hai, mai multă intensitate. Ne supărăm acasă, nu aici”, le spune antrenorul. Încearcă să le scoată din starea mentală negativă. Știe că fetele sunt puțin căzute, dar mai știe și că așa e la sport, câteodată joci bine, alteori prost. “Nu cred că discuția trebuie complicată prea mult, pentru că toți ne dorim același lucru: să jucăm bine. Numai că la sport nu îți iese tot mereu.”

Povestea handbalului românesc are două capete: la unul sunt rezultatele (victorii sau înfrângeri) și la celălalt este ecoul pe care aceste rezultate le trimit în țară și energia, sau critica (după caz) pe care fetele le reprimesc din țară. Stresul de la locul de muncă, ar spune unii. Mulți îl cunosc, pentru că mulți au presiunea rezultatelor, urgența termenelor.

Numai că, așa cum se întâmplă în sport, handbalistele au mai mulți șefi. Câteva milioane, probabil, deși nimeni nu are habar cam câți pasionați de handbal are România. Când “fetele noastre” reușesc, când “le iese”, șefii sunt îngăduitori. Când ratează, nu (prea) mai sunt. E o poveste veche, care riscă să plictisească. Dar merită, chiar și așa, spusă.

Pentru că, în definitiv, în grupa D a Campionatelor Mondiale, România pornea – obiectiv privind – cu șansa a patra. Sigur, țara noastră are tradiție și sigur, așa cum spune Tomas Ryde, dacă fetele sunt în ziua lor bună, nu le bate nimeni. Marți au arătat, aproape o repriză, lucrul ăsta. Dar fetele nu au fost în ziua lor bună. Au avut 25 de minute grozave, apoi 35 de groază, în care au mai marcat doar șase goluri. Finalista Campionatului European de anul trecut, Spania, a fost echipa mai bună.

Din țară, fostul antrenor al naționalei, Gheorghe Tadici, om care a avut deopotrivă succes și insucces la cârma echipei, l-a criticat pe Tomas Ryde, tot așa cum le-a criticat pe fostele lui eleve. Unii se vor concentra pe schimbul de replici care ar putea urma. Alții, mai ales suporterii care au făcut deplasarea în nordul Danemarcei – în nordul Europei, de fapt – vor transforma Campionatul ăsta într-o sărbătoare. Au făcut deja asta în primele trei meciuri, din tribună. Și au făcut-o din nou miercuri, în ultima zi de pauză de la Frederikshavn, când au umplut de culoare lobby-ul hotelului Scandic, sărbătorind-o, alături de echipa națională, pe Teo, o fețiță simpatică pe care lumea ți-o prezintă drept cea mai mare fană a Cristinei Neagu.

Au venit mulți fani români, fetele i-au primit cu căldură, dar preocupate de programul lor. Momentul e frumos și unele sportive par să uite, pentru cinci minute, de apăsătoarea înfrângere de marți. Dar apoi echipa întră rapid în rutina obișnuită de după un meci: unele jucătoare își văd în continuare de recuperarea fizică, altele trebuie să facă fizioterapie și absolut toate trebuie să rămână într-o fereastră de concentrare potrivită.

Asta e și treaba lui Tomas Ryde care, mai retras, stă de vorbă unu la unu cu câteva jucătoare. Când cei 20-30 de români se pregătesc să plece, după 15 minute de zarvă, Ryde și Cristina Neagu discută. Aveau să o facă pentru mai bine de jumătate de oră, iar după discuție îl întrebi pe suedez despre moralul fetelor:

“sunt puțin căzute, dar le vom ridica moralul astăzi. Discutăm cu ele separat și avem o sedință tehnică mai târziu, când vom analiza ce nu a mers. Din afară s-a văzut că nu a mers atacul, dar apărarea – pe centru – a fost foarte slabă.”

Despre primele 26 de minute, când România conducea cu 12-9 și dădea senzația că se poate desprinde decisiv, Ryde spune că au fost cele mai bune minute pe care le-au jucat fetele de când le antrenează el. Și totuși, ce va face la următorul meci când adversarele se vor apăra avansat, cu om în centru? Despre asta vor discuta din nou la analiza video și la ședința tehnică care stă să înceapă, chiar înainte de masa de seară. Și tot asta vor lucra și joi, la antrenamentul din ziua meciului următor, cu Norvegia.

Întorși în sala secundară de antrenament, Eliza Buceschi exersează, fără portar, de la șapte metri. Fetele trec la stretching și încearcă să se destindă. Luciana Marin își taie o fașă groasă de pe gleznă, iar Eliza pune un săculeț de gheață pe încheietura mâinii drepte. Înainte să plece, se strâng cu toate în cerc pentru strigătul de final: România! Sunt câteva fete tinere într-o zi obișnuită de muncă.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.