„Îți dorești mai mult de la tine și ăsta e un lucru foarte frumos.” Amalia Covaliu și fratele ei, Vlad, continuă tradiția de performanță în scrimă a familiei

Andreea Giuclea 3 martie 2023

Amalia Covaliu, fiica de 14 ani a campionului olimpic Mihai Covaliu, a trăit cu emoții primul ei Campionat European de Scrimă pentru cadeți și juniori. Emoțiile au început cu o zi înainte, au trezit-o din somn, iar în ziua concursului nu și-a scos căștile din urechi, pentru că simțea că nu poate vorbi cu nimeni. A cerut doar sfatul mamei, Irina Covaliu, care îi e și antrenoare. Nu face asta de obicei, dar atunci avea nevoie de cineva s-o liniștească. „Mă duceam în baie și-mi ziceam că tu ești bună, că nu trebuie să ai emoții, că știi că poți. Și nu funcționa.”

Irina Covaliu, fostă scrimeră de performanță, i-a spus ce-i spune de multe ori: să aibă încredere în ea. Dar nici asta n-a ajutat-o ca-n alte dăți când mama o încuraja înainte de concurs. „Pe moment, nu simțeam nimic, parcă nici nu auzeam ce-mi spune.” La cât de emoționată era, nu se aștepta să aibă rezultate prea bune; se gândea că va fi undeva pe locurile 20-22.

Însă când a intrat în sala de concurs, ceva s-a schimbat. „Mi-am luat fața mea de nu mai am nicio treabă cu nimeni, mă concentrez. Am niște vorbe pe care mi le spun, am observat că așa merge, cu asta mă motivez eu și funcționează.” A început concursul, emoțiile au dispărut și și-a zis: „Medalie azi, gata”.

Până în finală, a avut 10 victorii: șase în grupă și patru pe tabloul de 64. În lupta pentru aur, a fost învinsă de sportiva din Ungaria Emese Domonkos, cu 15-10. A fost însoțită pe podium de colega ei din lot, Anastasia Fusea, care a câștigat bronzul în concursul individual.

PHOTO BY ANDREA ALEGNI #BIZZITEAM

A urmat concursul pe echipe la sabie cadete, unde alături de Anastasia Fusea, Alexandra Mitruş şi Rosemarie Benciu a câștigat aurul european, prima medalie de aur pentru spada feminină românească. A fost și prima oară în cariera ei de antrenoare când Irina Covaliu a avut emoții lângă planșă. „Chiar am avut emoții, poate pentru prima oară în viața mea ca antrenoare, când Amalia a trebuit să câștige acea medalie de aur pe echipe. Este prima medalie de aur a sabiei feminine într-o competiție oficială. Eu am câștigat doar argint, dar fetele mi-au demonstrat că pot să câștige aurul. Și mă bucur nespus pentru acest rezultat, sunt deschizătoare de drumuri”.

La final, Amalia i-a spus mamei că se aștepta să fie mai greu. „În trecut, când am început să plec la concursuri în afară, simțeam că sunt niște lucruri foarte complicate și ca să iei o medalie trebuie să fii super bun și să ai foarte multă experiență. Anul acesta, după toate antrenamentele pe care le-am făcut toată vara și în decursul anului, la primul concurs din Ungaria, în octombrie (n.r, unde a câștigat argintul), când am văzut că pot și că nu e așa de greu cum m-am gândit eu, am început să prind mai multă încredere în mine și să-mi doresc și mai mult. Am văzut o dată că se poate și că merge. Am zis că de aici trebuie să mă concentrez și să-mi doresc la fiecare concurs, ca să reușesc.”

E un salt de încredere pe care Amalia l-a făcut anul acesta, după o serie de concursuri de anul trecut după care se simțea demoralizată. „Plângeam, ziceam că eu nu pot, că nu o să reușesc, că sunt incredibil de grele, cum o să pot eu să iau medalie?”.

Schimbarea a venit în primul rând din interior. „Anul ăsta m-am și ambiționat și mi-am dorit foarte mult. Am început să-mi iau antrenamentele mult mai în serios. Chiar am stat și m-am gandit la un moment dat că tot ce o să fac în plus și cum o să mă ocup eu mai mult de mine și de pregătirea mea o să mă ajute mult mai mult să ajung unde vreau eu să ajung. Și chiar așa a fost. De exemplu, în vară aveam niște antrenamente chiar grele pe stadion. Și îmi spuneam: cu cât o să reușești să faci cât mai mult și să atingi ceea ce-ți cere antrenorul, cu atât o să se vadă. Sunt foarte fericită că mi-a rămas în cap ideea asta.”

O bucură primele ei medalii la Europene, cum o bucură și poziția numărul 1 în clasamentul european. „Îmi demonstrează mie că la vârsta mea sunt capabilă să fac mult mai mult decât fac alții la vârsta mea.”

Dar, întoarsă de la Europenele de la Tallinn, nu se mai gândește la rezultatele de acolo. Privește spre Campionatele Mondiale din aprilie, unde vrea să repete reușitele. „Am șters deja tot ce s-a întâmplat. Nu știu nimic, eu nu sunt nimeni și demonstrez acum tot ce pot. Așa plec la fiecare concurs.”

Motivația și dorința ei de a demonstra pe planșă nu au legătură cu numele pe care îl poartă pe echipament, spune Amalia. „Eu nu simt că are legătură. Adică tot ce fac, fac pentru mine, mă consider ca orice altă colegă. Nu fac că sunt mama sau tata. Niciodată nu pun presiune pe mine.”

Tatăl ei, Mihai Covaliu, e primul campion olimpic al României la sabie, medaliat cu aur individual în 2000 și cu argint în 2008. Mama e vicecampioană mondială cu echipa la sabie, iar fratele, Vlad, a urcat și el pe podium la Tallinn, câștigând aurul continental cu echipa la juniori. Părinții le-au spus întotdeauna că scrima e alegerea lor, să continue doar dacă își doresc. Mai mult, tatăl nici nu și-a dorit ca Amalia și Vlad să urmeze calea performanței în scrimă, chiar dacă acum îi susține și încurajează.

Apropierea Amaliei de scrimă a venit treptat. Începuse cu tenisul și se gândea să continue, dar a început să meargă la niște antrenamente de încălzire generală – fără elemente de scrimă –, și s-a îndrăgostit de sportul în care tatăl ei scris istorie. „Ușor, ușor am tot venit, am tot venit, până când m-am apucat. Asta e, am ajuns și eu aici.”

Acum n-ar mai da înapoi. Îi place scrima pentru că simte că o reprezintă și o ajută să-și exteriorizeze și canalizeze energia și „răutatea” într-un loc potrivit; și îi place că împarte iubirea pentru acest sport cu întreaga familie. „Mie îmi place foarte mult să fim toți uniți, să fim în același domeniu, e foarte frumos.”

PHOTO BY ANDREA ALEGNI #BIZZITEAM

Și, chiar dacă nu simte deocamdată că vin cu presiune, rezultatele obținute de tatăl ei sunt o sursă de motivație: „Dacă el a făcut cea mai mare performanță, îmi doresc să îl depășesc. Și o să reușesc.”

Amalia și Vlad fac parte dintr-o generație de sabreri talentați și dornici de perfomanță, care vor să readucă scrima românească în prim-plan. „Colegii mei care au luat medalii și ei acum sunt foarte dedicati și vor și ei foarte mult să arate că sunt buni. Și satisfacția pe care o ai după o medalie îți arată ție că ești bun și că poți să mai faci altceva; că nu ești ca un copil care doar se duce la școală, vine acasă, face meditații. Îți dorești mai mult de la tine și asta e un lucru foarte frumos.”

 

Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.