Judoka Alexandru Bologa aduce prima medalie delegației României la Jocurile Paralimpice

Lead.ro 8 septembrie 2016

Judoka Alex Bologa a câștigat joi prima medalie pentru delegația României la Jocurile Paralimpice de la Rio, un bronz la categoria 60 kg, după ce l-a învins în meciul decisiv pe uruguayanul Henry Borges, prin ippon.

În optimi, Bologa a trecut de sud-coreeanul Lee Minjae, în sferturi l-a învins pe campionul mondial algerian Mouloud Noura, însă nu a putut trece de japonezul Makoto Hirose în semifinale.

Alexandru Bologa are 20 ani și după vârsta de șase ani, (obiectele au început să se-ncețoșeze în jurul lui de la trei ani), nu a mai văzut deloc. Părinții au încercat să- salveze vederea printr-o operație în Belgia, însă nu l-a ajutat, din păcate. Practică judo din 2012, după organizarea unei selecții pentru nevăzători, ȋn mai multe centre destinate lor, de către antrenorii de la clubul Universitatea CSM Cluj. Făcuse înot înainte, iar calitățile motrice bine dezvoltate, motivația şi dorința de a învăța au fost remarcate de antrenori. Bologa este primul judoka nevăzător calificat la Rio și primul care aduce o medalie României la categoria lui, spre bucurai antrenorilor lui, Geanina Andreica şi Tamas Gergely. Pentru Jocurile Paralimpice s-a pregătit alături de lotul feminin olimpic, la Poiana Braşov.

Alex a terminat Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, iar acum este student la două facultăți – Psihopedagogie Specială și Kinetoterapie. A găsit echilibrul perfect prin îmbinarea dintre școală și sport, iar acest lucru i-a adus satisfacții. „Nu puteam să stau să mă plâng. Mi-a plăcut de mic și îmi place și acum să fac sport”, povestea Alex pentru transilvaniareporter.ro, „am reușit să mă adaptez la fiecare situație și am găsit soluții. Eu nu știu să fur meserie, cum se spune, pentru că nu văd, așa că trebuie să mă adaptez.” Alex se antrenează cot la cot cu ceilalți sportivi, fără vreun menajament și spune că asta îl ajută enorm, că le anticipează mișcările, știe unde să atace.

„Alex nu este un fenomen, Alex este un sportiv care s-a integrat fenomenal. E adevărat că este mai serios decât ceilalți pentru că el nu vede, nu fură tehnici”, spunea Geanina Andreica. „Tehnica o face cel mai frumos, poate tocmai pentru că el vede cu ochii minții. Este o plăcere să antrenezi un astfel de sportiv – eu îi spun ce trebuie să facă, iar el aplică perfect.”

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.