Juve își face din nou treaba, e în finala Champions League. Buffon și ai săi nu vor merge la Cardiff în vacanță
Danny Coposescu 10 mai 2017Înaintea returului de pe Juventus Stadium, presa fotbalistică s-a întrecut în a găsi motive pentru care o revenire a lui AS Monaco în semifinala cu Juventus ar fi fost imposibilă. În fazele eliminatorii ale Champions League, nicio echipă nu a întors vreodată o înfrângere la mai mult de un gol pe teren propriu. În sensul ăsta, mai toată lumea vedea acel 2-0 al lui Juve pe Stade Louis II ca pe un caz de „misiune îndeplinită“.
La aspectul ăsta s-a mai adăugat şi chestiunea mică legată de forma italienilor sezonul ăsta. Campioana din Serie A nu a mai pierdut în Europa din martie 2016, când era eliminată de Bayern după prelungiri. Nici gol nu mai primise Gigi Buffon din faza grupelor. Şi nu e ca şi cum Juventus nu s-a confruntat cu adversari serioşi – să scapi fără gol în două meciuri cu Barcelona și unul cu Monaco, care are cel mai bun atac european, nu-i de colea.
Amintim lucrurile astea ca să fie şi mai evident de ce miza meciului de aseară, ca să nu mai vorbim de dublă în general, a dispărut după primele 45 de minute.
Joyous scenes for Juventus as they extend their unbeaten home run to 51 matches in all competitions. #UCL pic.twitter.com/3cM0lFm2U1
— Champions League (@ChampionsLeague) May 9, 2017
Scorul la pauză a fost 2-0, dar putea liniştit să fie 3-4 dacă Higuain şi Dybala nu ratau singuri cu portarul. Aşa, „doar“ Mandzukic şi coşmarul lui Monaco, Dani Alves, şi-au trecut numele pe listă.
Cel din urmă a ajuns la patru reuşite sezonul ăsta, de patru ori mai mult decât bilanţul din ultimii doi ani la Barcelona, şi e greu de crezut că a marcat vreodată unul mai frumos ca cel dimpotriva monegascilor. Degeaba a boxat portarul Subasic un corner departe de careu, pentru că acolo aştepta brazilianul, care a returnat mingea prin serviciu express direct în plasă.
World Class! Dani Alves ⚽pic.twitter.com/ZoUwXQOr2s
— Utkarsh Joshi (@Jurgenology) May 9, 2017
După pauză, cele două echipe şi-au împărţit dominarea. Întâi, Juventus a căutat să-şi pună definitiv la pământ oponentul demoralizat. Higuain a mai trecut pe lângă câteva şanse şi, încet-încet, gazdele s-au plictisit, cedând iniţiativa tinerilor lui Jardim. Spre creditul lor, monegascii chiar s-au mai opintit o dată. Dar Juve e blindată peste tot, nicăieri mai mult ca în poartă, unde Buffon, la a treia tinereţe, luptă pentru singurul trofeu care îi mai lipseşte. Fără intervenţiile sale, Kilian Mbappe ar fi marcat de două ori, nu doar o dată (în minutul 69), iar Falcao ar fi făcut lucrurile mult mai inconfortabile pentru „Bătrâna Doamnă“.
Gianluigi Buffon celebrates reaching his 3rd Champions League final…pic.twitter.com/w4OCOaQCyT
— 101 Great Goals (@101greatgoals) May 9, 2017
Cam aşa s-a terminat aventura asta pentru Monaco, bântuită de „dacă“ şi „parcă“. Dar impresia bună făcută de liderul din Ligue I rămâne, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Mbappe, pe pragul căruia probabil dorm agenţi de la toate cluburile mari ale Europei. Adolescentul mai are destul timp să repete şi să depăşească succesul din sezonul ăsta.
Acum, însă, e vremea „bătrânilor” lui Juventus. Buffon, Barzagli şi Chielini sunt veterani cu acte în regulă, dar sunt mai buni și mai determinați ca niciodată – au primit doar trei goluri în toată competiția asta. În vreme ce ei se pregătesc poate de ultima lor şansă de a pune mâna pe marele premiu al fotbalului de club, în echipa asta sunt câțiva oameni care-au câștigat deja Liga (marcatorii de marți sunt primii care-ți vin în minte – Mandzukic cu Bayern, Alves cu Barcelona), dar și mulți tineri care vor să-și bifeze marele obiectiv cât mai devreme. Spus altfel, Juve arată bine peste tot. În calea italienilor va sta, ca şi în 2014, un adversar spaniol. De data asta, din Madrid, ceea ce ar trebui să-l motiveze şi mai mult pe Dani Alves.
Juventus finish the job and book their place in the #UCLfinal!
Reaction to come ➡️ https://t.co/79LN70STvo pic.twitter.com/ONZJTgj57H
— Champions League (@ChampionsLeague) May 9, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni