Leicester e în doliu. Dispariția tragică a patronului Vichai Srivaddhanaprabha atinge întreaga comunitate

Danny Coposescu 28 octombrie 2018

Cum compui un omagiu pentru patronul unui club de fotbal?

E o întrebare pe care nu doar jurnaliștii și-au pus-o în ultimele 24 de ore. O bună parte dintre cei care n-au avut vreodată de-a face cu Leicester City FC se vor îndoi de utilitatea unui astfel de exercițiu. E mai ușor ca oricând să-i tratezi cu cinism și suspiciune pe cei care urcă în vârful lanțului trofic al sportului ăsta. Pe bună dreptate, de vreme ce există atâtea exemple negative. Miliardari megalomani, corporații fără scrupule sau vreo pasiune pentru joc și state interesate doar de a-și spăla imaginea (și banii) – cazuri care sunt regula, nu excepția, la cel mai înalt nivel.

Cum să vorbim despre Vichai Srivaddhanaprabha? E o întrebare mult mai puțin complicată. Singura incertitudine în contextul ăsta e legată de timpul pe care trebuie să-l folosim. Toate reportajele de sâmbătă seară și de duminică după-amiază sugerează trecutul: se pare că omul de afaceri thailandez se afla la bordul elicopterului prăbușit în parcarea stadionului King Power, la vreo oră după ce echipa sa remizase 1-1 cu West Ham. Toată seninătatea naivă de care suntem capabili ne dăduse speranțe la un miracol. Nu de alta, dar nimeni nu ne-a obișnuit mai mult cu ele decât Leicester.

Și de-aici vine și certitudinea că, măcar în ceea ce privește activitatea sa în Anglia, Srivaddhanaprabha e universal îndrăgit. Până și să scrii cuvintele astea e bizar. Fiecare divizie rulează filme de groază cu patronii în rolul antagonistului. Newcastle, Aston Villa, Sunderland, Blackpool, Leyton Orient…lista e lungă și nu ține cont de reputații sau bugete. În vara lui 2010, „Vulpile‟ erau și ele acolo. O navetă eternă între Championship și League One, plus datorii sufocante și prezența disruptivă a excentricului Milan Mandaric nu inspirau prea multe speranțe în tribune.

Venirea unui personaj misterios a schimbat totul. Profesorul Lee Marlow scrie pentru Sky Sports că, la început, fanii nu știau cum să-i pronunțe numele. Inițial, îl chema Vichai Raksriaksorn. Apoi, familia regală din Thailanda i-a acordat un titlu onorific, acel șir intimidant și aparent interminabil de litere care le-a scrântit limba multor comentatori. Cei familiari cu tradițiile thailandeze au scăpat mai ușor: Khun Vichai e onomastica acceptabilă pe meleagurile sale.

Exotismul ăsta i-a îngrijorat pe destui. Nu în ultimul rând pentru că aproape nimeni nu știa nimic despre cel care tocmai preluase frâiele. Noul boss nu prea dădea interviuri, nu vorbea public și informațiile despre averea sa erau greu de găsit. Încet-încet, fanii au aflat istoria sa remarcabilă. De la un magazin micuț deschis în 1989, Khun Vichai a ajuns să domine întreaga scenă „duty free‟ dintr-un stat prosper în puțin peste un deceniu. N-a făcut-o cu blândețe și cu siguranță nu pentru binele altcuiva, cum se vede din sumedenia de critici pe care le-a strâns din partea compatrioților.

Asta face cumva și mai excepțional ce s-a întâmplat cu „proiectul‟ său din Premier League. Să fie clar, niciunul dintre miile de oameni care-au făcut un munte de flori în preajma stadionului King Power – renovat prin una din multele investiții consistente de după preluare – nu e interesat de calcule cost-beneficiu. Niciunul din ei nu își începe discursurile emoționale cu titlul imposibil câștigat de favoriții lor acum două sezoane. Nu despre asta e vorba, nu gloria de pe teren l-a făcut pe Khun Vichai atât de îndrâgit.

Sigur, toată lumea își amintește acel eveniment unic din 2016 și extazul pe care l-a provocat. Și minunea cu siguranță n-ar fi fost posibilă fără el și managementul său eminamente responsabil, de altfel o raritate în vestul sălbatic al elitei fotbalistice. Însă nu așa vorbesc suporterii – alături de atâția fotbaliști, antrenori și scriitori îndurerați – care se îndreaptă cu inimile frânte spre altarul lor improvizat.

Unul dintre ei spune: „E inima și suflet clubului. Dacă n-ar fi fost el și familia lui, visurile noastre nu s-ar fi împlinit. S-a implicat atât de mult în comunitatea noastră.‟ Altul, care a primit abonamentul cadou din partea patronului sezonul ăsta, îl descrie: „E un om încântător, tăcut, modest. Sunt complet șocat.‟ Majoritatea menționează feliile de tort pe care le primeau la meci, cu ocazia zilei de naștere a patronului, ca la o petrecere enormă într-o familie de vreo 35.000 de oameni. Sau biletele, băuturile și chiar fularele făcute cadou celor pe care Khun Vichai nu i-a tratat ca pe niște clienți.

„Poate nu l-am cunoscut în persoană, dar a avut un impact enorm în viața mea,‟ e reacția lui Daniel Connell în The Guardian. Profesorul Marlow atinge subiectul ăsta și mărturisește că are sentimente ambigue față de articolele scrise de oameni (ca mine) care nu l-au cunoscut vreodată pe Srivaddhanaprabha.

Poate aici găsim răspunsul căutat. E greu să capturezi toată pozitivitatea răspândită de cineva care s-a ferit mereu de atenție și lumina reflectoarelor. Așa că ajunge să surprinzi omagiile celor care-au fost acolo, atinși, în mod direct sau indirect, de acțiunile și implicarea unui patron care și-a luat în serios răspunderea față de o întreagă comunitate. Ajunge să-l citezi pe unul dintre ei, bântuit încă de sunetul prăbușirii și de imaginea flăcărilor: „E cea mai groaznică zi din istoria lui Leicester City.‟

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.