Mulțumim, Belgia! România primește un cadou nesperat, se califică la Cupa Mondială din Japonia

Vlad Pîrvu 18 martie 2018

Exact atunci când se aștepta mai puțin, naționala de rugby a României și-a asigurat – in extremis și cumva indirect – prezența la turneul final de anul viitor din Țara Soarelui Răsare. Și asta în ciuda înfrângerii pe care a suferit-o la Tibilisi, în fața Georgiei (16-25), în ultima etapă a Rugby Europe Championship. Când nimeni nu se mai aștepta la calificarea directă și toți oamenii federației de rugby făceau calcule pentru complicata rută ocolitoare spre Tokyo, minunea a venit din inima Europei, de la Bruxelles, acolo unde țara gazdă, Belgia, a reușit un meci entuziasmant împotriva marii favorite la calificarea directă, Spania, pe care a învins-o poate mai categoric decât o arată acest 18-10.

O bucurie îndoită cu recunoștință, dar o bucurie chiar și așa. Sigur că forma din ultimele jocuri nu a fost prea bună, dar obiectivul a fost atins – România va fi prezentă la încă o cupă mondială. Mai mult de atât, „Stejarii” vor avea marea onoarea să deschidă Cupa Mondială împotriva Japoniei. Ăsta da bonus!

Meciul cu Georgia

Rareori se întâmplă ca o înfrângere să fie, totuși, atât de dulce. Și asta nu neapărat datorită evoluției peste așteptării a băieților care până mai ieri au fost antrenați de Lynn Howells, ci a jocului rezultatelor. În fața unui stadion plin la Tibilisi și a unui adversar dornic să își ia revanșa după înfrângerea de anul trecut de la București, România a încercat să scoată maximul – oricare ar fi fost el, de vreme ce speranțele din jurul naționalei au fost cam palide. Poate că evenimentele din ultimele săptămâni – și includem aici despărțirea de echipa tehnică – au contribuit la o stare de resemnare. Dar letargia nu s-a putut simți și-n fața celor peste 40.000 de oameni înghesuiți în arena Dinamo din capitala Georgiei, o țară care-și iubește fără odihnă sportul național. Poate că oamenii ăștia chiar merită să joace în Turneul celor 7 Națiuni – o idee pentru care luptă cu convingere și încăpățânare.

În fața acestor adversari dominanți încă din primele minute, România a încercat să dea o replică dârză și a avut câteva momente bune de joc. Punctele noastre au fost marcate de eseul lui Andrei Rădoi și transformările lui Florin Vlaicu, dar viteza, forța și valoarea gruzinilor s-au văzut adesea. Gruzinii au marcat trei eseuri și au pus lucrurile în ordine: titlul de campioni ai Rugby Europe Championship e din nou al lor. A fost al românilor, dar frumoasa surpriză de anul trecut a stat mai mereu la umbra grijilor de anul acesta.

Controversa

Supărați de înfrângerea din Belgia, unde nimeni n-a crezut că se pot împiedica, spaniolii și-au vărsat necazul pe arbitrul român al meciului. Alergat de iberici și protejat de belgieni, Vlad Iordachescu a părăsit terenul de joc escortat direct la mașină, iar de acolo la hotel. Cum a putut fi delagat un oficial român la acest meci? Răspunsul stă tocmai în spiritul de fair-play pe care s-a ridicat acest sport. În rugby, certurile cu arbitrii sunt foarte rare, deciziile sunt discutate civilizat în timpul meciului, iar pentru fazele complicate există asistentul video.

Punct și de la capăt? Nu încă

Într-un moment când norii negri păreau să-și fi dat întâlnire deasupra rugbyului românesc, la doar câteva zile după ce staff-ul tehnic al naționalei, în frunte cu galezul Lynn Howells, a demisionat de la conducerea echipei, această calificare vine cu totul surprinzător. Bineînțeles că, dacă ne raportăm la parametrii valorici și la ceea ce știm și vedem cu ochiul liber, faptul că am depășit Spania în ecuația calificării nu reprezintă un moment demn de exclamații de uimire. Orice am spune, ibericii sunt, încă, în urma noastră din multe puncte de vedere. Pe de altă parte, însă, dacă ne ridicăm puțin deasupra problemei și ne scoatem tricolorul din piept preț de câteva momente, nu putem să nu ne recunoaștem surprinși că ne-a ieșit și de data aceasta. Dar uite că în ciuda slăbiciunilor tot mai evidente de la nivelul jocului, în ciuda rezultatelor curioase obținute în acești doi ani de calificări – unde victoria din 2017 cu Georgia a venit la pachet cu înfrângerile din Germania (tot anul trecut) și Spania – naționala României a scos-o la capăt.

Dincolo de toate criticile și vocile mai mult sau mai puțin agresive care s-au ridicat deasupra vestiarului de la Stadionul Arcul de Triumf pe acest final de campanie de calificare, iată că, în cele din urmă, calificarea a venit. Una fără artificii, fără surle și trâmbițe și poate chiar și fără glorie, dar o calificare care ne păstrează în topul rugbyului mondial, fie și numai la nivel de performanță statistică: până acum, nu am ratat nicio ediție a celui mai important turneu de rugby din lume.

Nici reacțiile nu au întârziat să apară. Unii suporteri jubilează, alții, mai sceptici și mai apăsați de modalitatea în care au fost obținute aceste bilete pentru Tokyo, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul unei echipe rămase fără banca tehnică. Motivul demisiei – ratarea obiectivului principal, calificarea directă la Cupa Mondială din Japonia – a devenit acum nostim.

Se impune o reacție rapidă, fermă și inspirată a Federației, care se află în postura de a căuta o bancă tehnică capabilă să reușească cele două victorii atât de mult râvnite în grupa A de la Mondiale, unde vom juca cu Irlanda, Scoția, Japonia și o națională necunoscută până acum. Dar oare este timp pentru o astfel de reconstrucție?

Situația lui Lynn Howells

Într-un interviu publicat săptămâna aceasta de Federația de Rugby, galezul Lynn Howells, fostul tehnician al tricolorilor, a declarat că decizia de a renunța la postul de selecționer a fost una logică, având în vedere ratarea obiectivului principal. ”Așa cum am spus de fiecare dată, accept și îmi asum întreaga responsabilitate pentru performanțele echipei și pentru faptul că nu am atins obiectivul pe care ni l-am propus în acest turneu, calificarea directă la Cupa Mondială din Japonia 2019 și că nu am avut succes pe teren atunci când conta rezultatul. Cu toții trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru acestea, dar eu în special, ca antrenor principal”, a spus antrenorul galez. Acum, când obiectivul a fost totuși atins, cum rămâne cu banca tehnică? Iată o întrebare extrem de apăsătoare atât pentru șefii FRR, cât și pentru Howells.

În vârstă de 67 de ani, galezul este printre cei mai titrați antrenori care au pregătit naționala de rugby a României, el fiind antrenor principal și secund al selecționatei Țării Galilor, atât la tineret, cât și la „echipa mare”.

În cei cinci ani cât a stat pe banca României, Howells a câștigat un titlu în Rugby Europe Championship (anul trecut, obținut în urma unei victorii entuziasmante cu Georgia) și patru titluri în World Rugby Nations Cup, în timp ce la Cupa Mondială din 2015 a reușit să întoarcă privirile tuturor cu victoria împotriva Canadei  – cea mai mare întoarcere de scor din istoria competiției: 17-15, de la 0-15.

Lynn Howells a debutat pe banca tehnică a României pe 4 februarie 2012, într-un meci din Cupa Europeană a Națiunilor cu Portugalia, la București, câștigat cu 15-7. Sub conducerea sa, echipa a jucat 70 de meciuri, din care a câștigat 48, a obținut un rezultat de egalitate și a pierdut 21.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.