O primă demonstrație de forță: Dinamo câștigă cu Vive Kielce, începe perfect faza grupelor Ligii Campionilor!

Lead.ro 16 septembrie 2021

Dinamo București începe tare, câștigă cu Vive Kielce, pornește cum nu se poate mai bine într-o nouă ediție de Liga Campionilor. La primul meci european cu Xavier Pascual pe bancă, Dinamo a reușit și prima victorie impresionantă: 32-29 cu polonezii de la Kielce, una dintre favoritele Grupei B.

Victoria asta îi va da lui Dinamo curaj și încredere că e de aici, că poate juca contra unor adversare de calibrul ăsta.

Mai departe de atât, Pascual, care antrenează și naționala masculină a României, ne-a amintit că este unul dintre cei mai bine cotați antrenori din handbalul masculin. Iar dovezile au venit mai ales când Dinamo a știut să oprească avântul de final al campioanei Poloniei.

A fost prima întâlnire dintre cele două cluburi, dar o întâlnire pe care Dinamo și fanii ei speră să o tot repete în următorii ani. Așa cum știi, în sezonul trecut, Dinamo a jucat în grupele EHF European League. Dincolo, Kielce a ajuns în play-off-ul Ligii Campionilor, unde a fost eliminată de Nantes.

Meciul

Cu șapte foști câștigători ai Ligii Campionilor pe teren – cinci pentru Dinamo (Khalifa Ghedbane, Christian Dissinger, Alex Pascual, Cedric Sorhaindo și Mohamed Mamdouh) și doi pentru Kielce (Igor Karacic și Alex Dujshebaev) – suporterii din Ștefan cel Mare aveau toate motivele să anticipeze un meci tare.

Și l-au primit. Favoriții lor au început bine, au condus încă din start, s-au distanțat pentru prima dată la 4-2 și 5-2, și lucrurile au continuat din ce în ce mai bine: prin golurile marcate de Octavian Bizău (5 în prima repriză) și Raul Nantes (4), dar și prin intervențiile inspirate ale lui Heidarirad, Dinamo s-a dus la +5 (9-4) la jumătatea reprizei. 

De aici încolo, polonezii și-au crescut și ei nivelul, au reușit să se apropie în câteva rânduri la două și trei goluri, însă jucătorii lui Pascual și-au regăsit ritmul în finalul primei reprize, când Heidarirad a găsit a șasea paradă în poartă, iar Dinamo a fugit din nou la +5, 15-10.

La vestiare s-a intrat cu 16-12 și cu confirmarea că Dinamo chiar se poate măsura cu puternicele ei adversare din Grupa B. 

Repriza a doua a început în echilibru, Dinamo și-a protejat avansul de patru-cinci goluri până la 20-15, când time-out-ul cunoscutului Dujshebaev a ajutat-o pe Kielce să revină puternic: cinci goluri consecutive și un 20-20 care i-a băgat în priză pe gălăgioșii suporteri dinamoviști.

A fost nevoie de tot suportul lor, dar și de aruncările năprasnice pe care Bannour și mai ales Nantes le-au găsit de la distanță, pentru ca Dinamo să taie din avântul adversarilor. Chiar și așa, jocul a rămas pe muchie până în ultimele cinci minute, când Dinamo s-a desprins din nou la două goluri și a știut să gestioneze un final pe cât de tensionat, pe atât de frumos. S-a terminat 32-29, cu 11 goluri pentru nantes, cu 6 pentru curajosul Bizău. Și cu Heidarirad într-o formă cu care ne-a obișnuit.

Victoria asta îi va da lui Dinamo curaj și încredere că e de aici, că poate juca contra unor adversare de calibrul ăsta. Mai ales că la a șasea ei participare în cea mai importantă competiție europeană, Dinamo și-a propus să se califice mai departe dintr-o grupă foarte, foarte complicată: cu Vive Kielce, PSG, Barcelona, Porto, Flensburg, Veszprem și Motor Zaporojie.

În Grupa A, ceva mai simplă, joacă THW Kiel, Pick Szeged,Vardar Skopje, Aalborg, Meshkov Brest, Montpellier, PPD Zagreb și Elverum.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, în vreme ce locurile 3-6 se califică pentru optimile de finală. Ultimele două clasate din cele două grupe sunt eliminate.

Ce urmează

Dinamo mai are alte două meciuri în luna septembrie: în deplasare cu PSG (pe 23) și acasă cu Porto (pe 30). Echipa lui Xavi Pascual va juca cinci din următoarele șase meciuri de acasă în Sala Polivalentă (a fost una dintre condițiile EHF).

Context

Dinamo – care a primit o invitație de la Federație Europeană – a revenit în Liga Campionilor după un an de absență. Și cu serioase întăriri. 

Pe lângă antrenorul Xavier Pascual – venit la București după ce a câștigat tot ce se putea câștiga în cei 12 ani petrecuți pe banca Barcelonei – Dinamo a adus și 10 noi (și foarte valoroși) jucători. 

În condițiile astea, echipa antrenată de Pascual (selecționerul echipei masculine a României) e un soi de pachet-surpriză într-o ediție a Ligii Campionilor în care nimeni nu o poate subestima. De fapt, ăsta e și obiectivul acestor investiții: Dinamo să devină o prezență obișnuită în Liga Campionilor. Și chiar în fazele eliminatorii. 

 

Foto: Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.