O singură tastă

Codruț Baciu 3 decembrie 2015

De data asta, nu este despre tenis şi nici despre e-mailuri. Poate că nu este nici măcar despre mine, dar asta rămâne de văzut. De ani buni, tastatura mea este împărţită în trei. Le vom numi felii, le vom povesti mai jos.

În stânga, la qwerty,  avem corporaţia. De aici pleaca „hi”-urile şi „we need this asap”-uile mele. De luni şi până vineri. Sunt, în general, mulţumit de această existenţă solemnă şi generatoare de venituri a tastaturii mele. E ok.

La dreapta, ca un îngeraş bun care mă apără de rele, se află vocalele tastaturii – adică strigătele. Zarva, viciul, uluiala continuă faţă de lucruri şi personaje văzute şi răsvăzute. Deci tenisul. De la adăpostul acestei părţi a tastaturii, azvârl tweet-uri negândite, conversaţii interminabile despre forţe motrice si slice-uri, dar şi ocazionalele texte bune. Sunt, în general, mulţumit de aceasta energie mistuitoare de sub palma-mi dreaptă.

Formată nu întâmplător din cele mai puţine caractere, partea din mijloc este despre mine. Aici îi avem pe prietenii-consoană T, G şi V. Acest tren de mare viteză desemnează paginile mele şi numai ale mele. Aproape totul aici este scris prost, în secret şi slobod. Nedisponibil, neimpozabil şi elegiac. La dracu cu mine, la dracu cu tine, ce cautăm noi aici? Cam astea. Miezul tastaturii mele este bătătorit şi batjocorit. Daca ar fi un caiet, ar fi plin de pete de vin. Ce bine că nu este, totuşi. Sunt, în general, scârbit şi inamorat de această bucăţică de lume de sub buricele degetelor mele.

Dar iată că de data asta, aşa cum spuneam, am nişte rânduri de înlănţuit care se învârt altundeva. Care vin de altundeva. Vasăzică, o a patra felie trebuie că şi-a făcut loc. Subţirică şi fragilă deocamdată, aşa cum este orice speranţă în aceste zile. Ea este alcătuită dintr-o singură tastă, care se află la nordul claviaturii dumneavoastră. Priviţi-o şi daţi-i o şansă. Este F5-ul, adică însuşi site-ul pe cate îl parcurgeţi în aceste momente.

În ceea ce mă priveşte, iată cum s-a petrecut totul: mi-am dat seama de curând că, pe nesimţite, am reuşit să-mi reiau un obicei vechi. Foarte vechi, chiar, la care renunţasem de mai mulţi ani. Acela de a verifica săptămânal clasamentul ligii întâi româneşti de fotbal. Gheorghe Hagi şi echipa sa, Viitorul, au reuşit să mă aducă înapoi, măcar pentru scurtă vreme, la fotbalul nostru. Nu ştiu dacă au păţit-o şi alţii, nu ştiu dacă are vreo importanţă, dar mă bucur că, de azi, pot scrie despre asta undeva. Haideţi să vorbim despre asta!

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.