Pentru ca România să treacă de Brazilia, câteva jucătoare trebuie să prindă o zi grozavă. Una dintre ele este Eliza Buceschi

O prezență proaspătă și pozitivă în echipa României, Eliza Buceschi poate juca un rol important în meciul din optimi cu Brazilia, cel mai important de până acum la Mondial. Am stat de vorbă cu jucătoarea lui HC Thüringer, să aflăm cum vede handbalul și de la cine învață.

Uneori, când Eliza Buceschi e pe teren, Cristina Neagu o lasă pe ea să bată loviturile de la 7 metri. Interul stânga, aleasă în 2010 cea mai bună handbalistă a lumii, așteaptă în pe linia de semicerc, cu mâinile în șold, în timp ce Eliza, care joacă în centru, își înfige tălpile în podea, fentează portărița adversă și trage cu încredere. Aleargă zâmbind înapoi spre apărare, în timp ce Cristina îi aplaudă reușita.

Neagu e una dintre jucătoarele pe care Eliza le-a avut ca model, cu care a crescut și de la care învață. Mai ales că, la junioare, a jucat pe același post, inter. Asta până a ajuns la naționala de tineret și s-a mutat în centru, unde i s-a zis că are șanse mai mari. Acolo se și simte mai bine. „Nu sunt o șutoare prin definiție, cred că pot să ajut mai mult echipa prin pătrunderi sau pase”, ne-a spus, după un antrenament.

Până acum, la Mondialul din Danemarca, jocul României a câștigat o viteză în plus cam de fiecare dată când Eliza a intrat în teren. Cu mult curaj și siguranță în mișcări, a energizat jocul, a construit frumos în atac, de cele mai multe ori cu Neagu în stânga ei, și a înscris, în meciurile din grupe, 18 goluri. În meciul cu Norvegia a avut un procentaj de 100%, cu cinci reușite din cinci încercări, ceea ce i-a făcut pe mulți dintre spectatori, inclusiv pe comentatorii norvegieni, să se întrebe de ce n-a jucat mai mult.

După majoritatea golurilor, Eliza zâmbește. În pauze și la încălzire, glumește cu colegele de echipă. După meciuri, o ia de mână pe nepoata portăriței Paula Ungureanu, care coboară mai mereu pe teren, și o întreabă dacă rămâne și ea în cantonament cu echipa. La cei 22 de ani ai săi, ne arată că handbalul ceva mai încrâncenat de azi se poate juca cu zâmbetul pe buze. A învățat să fie mai pozitivă de când joacă în străinătate și de când lucrează cu suedezul Tomas Ryde, și crede că asta o s-o ajute și după ce n-o să mai joace.

Deși vine dintr-o familie cu tradiție în handbal, nici tatăl Costică Buceschi – acum secund la lot -, nici mama Carmen Buceschi – fostă componentă a echipei naționale -, nu și-au dorit un drum în handbal pentru Eliza. „Pentru că în ultimul timp a devenit un sport foarte dur și la feminin”, spune tatăl. Așa că au lăsat-o să încerce mai multe – tenis, volei, înot –, sperând  să aleagă voleiul, care li se părea mai potrivit pentru fete.

Dar Eliza, crescută în săli de handbal, plimbată de la antrenamentele tatălui la cele ale mamei, jucându-se pe parchet în pauzele meciurilor, tot de mingea de handbal s-a lipit. La 11 ani s-a legitimat la o echipă de juniori din Baia Mare, profitând de faptul că părinții ei jucau atunci în alte orașe. „Tot timpul m-am simțit bine cu mingea de handbal în mână”, spune. „Cred că și faptul că am crescut în lumea asta, că mereu vedeam handbal, a contat. Pentru mine distracția era să merg la sală, să le văd pe colegele mamei jucând. Și acum, în zilele mele libere, mă relaxez uitându-mă la un meci de handbal.”

Și părinții, dar și antrenorii cu care a lucrat spun că Eliza e mai talentată decât părinții. Le-a depășit deja performanțele: la 17 ani  a debutat în Liga Națională, la Știința Baia Mare, chiar în ultimul meci al mamei; în sezonul 2011-2012 a fost cea mai bună marcatoare din campionatul intern, pe care l-a și câștigat în 2014 cu HCM Baia Mare; a jucat în grupele Champions League, iar din vară s-a transferat la HC Thüringer, campioana Germaniei.

De când a plecat, spune că modul în care vede handbalul s-a schimbat cu 180 de grade. Îi place în Germania că oamenii, de la staff la fani, o respectă și au încrederea în ea, în „jucătoarea Eliza Buceschi”. Că vin și pleacă de la stadion cu zâmbetul pe buze, și le mulțumesc fetelor, chiar dacă pierd sau câștigă. Că înțeleg dacă au o zi mai proastă. Înainte era mai negativistă și atunci când nu-i ieșea ceva pe teren, se frustra foarte repede. Acum încearcă să privească mereu partea pozitivă a lucrurilor. Ceea ce învață și de la suedezul Tomas Ryde, de când lucrează cu el la națională. „El vede în orice lucru ceva pozitiv, are mereu un cuvânt bun de spus despre orice și oricine. Ăsta e un lucru excepțional.”

Mondialul din Danemarca e al treilea pentru Eliza, dar primul în care are un rol mai important. Când e pe teren, Ryde le ia de multe ori deoparte, pe ea și pe Neagu, și discută cu ele despre partea de creație și atac. E prietenă cu Cristina de acum doi ani, când au împărțit camera la turneul din Serbia. Era prima oară când juca cu ea în echipă, și faptul că s-au împrietenit repede a ajutat-o să treacă peste emoții. A admirat-o întotdeauna pentru cum a revenit după lunga perioadă de accidentări și pentru cât de mult muncește, cum exersează fiecare detaliu până îi iese la perfecție.

Într-una din diminețile reci daneze, după o oră de alergări și exersat scheme care nu le-au ieșit în meciul din seara anterioară, fetele s-au strâns în jurul băncii de rezerve, la final de antrenament. Au cerut medicului și masorului apă și gheață, s-au așezat pe parchet sau au început să adune mingile în saci. Pe teren, Eliza încă exersa de la șapte metri.