„Prima dată când am ajuns pe gheață, am știut că asta vreau să fac”. Amanda Stan se antrenează în Canada, dar patinează pentru România la Festivalul Olimpic al Tineretului
Andreea Giuclea 11 februarie 2017Înainte ca delegația României să plece spre Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Erzurum (Turcia), care are loc între 12-17 februarie, am stat de vorbă cu Amanda Stan, o patinatoare care locuiește și se antrenează în Canada.
Amanda Stan are 15 ani și se antrenează câte cinci-șase ore pe zi pentru un vis: vrea să ajungă la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018. Stă trei ore pe gheață, apoi face încă una de balet și alta de pregătire fizică; între ele merge la o școală pentru atleți, aflată în apropiere de Richmond Training Center, baza de antrenament din orașul canadian în care locuiește.
S-a îndrăgosit de patinaj la patru ani și jumătate, când mama ei a dus-o prima oară la patinoar. Născută în România, Luciana Stan și-a dorit să facă patinaj, dar nu avea unde, așa că a sperat ca fiica ei, Amy, să-i moștenească și ducă mai departe pasiunea.
„Prima dată când am ajuns pe gheață, am știut că vreau să fac sportul ăsta”, povestește în română Amanda. S-a născut și a crescut în Canada și ar fi putut concura pentru țara adoptivă – a fost selectată în Echipa de Elită din Ontario -, dar și-a dorit să reprezinte România, pentru că ambii ei părinți sunt din România. Are bunici care încă locuiesc aici și pe care îi vizitează când participă la competiții – e dublă vicecampioană națională de juniori.
Și ea, și antrenorul ei rus, Andrei Berezintsev, cred însă că în România nu ar fi avut aceleași condiții să facă patinaj de performanță. Bucureștiul nu a avut un patinoar în ultimii ani, în timp ce la ea în oraș vede unul din cinci în cinci minute. Patinatorii și hocheiștii bucureșteni s-au antrenat în mall în ultimii ani, pentru că Patinoarul „Mihai Flamaropol” a fost închis și, în cele din urmă, demolat. Abia în decembrie 2016 a fost construit un nou patinoar, în Otopeni, finanțat de Ion Țiriac, pe care Amanda l-a testat zilele astea și de care a fost impresionată.
S-a antrenat câteva zile în București, pentru că de luni participă cu lotul României la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de la Erzurum (Turcia), care găzduiește sporturile de iarnă în perioada 12-17 februarie. E cea mai importantă competiție la care participă Amanda – în 2015 a luat parte la primul concurs internațional, Junior Grand Prix, unde s-a clasat pe locul 16. Apoi, în octombrie a câștigat ISU Autumn Classic International, despre care își amintește ca cel mai bun rezultat al ei de până azi.
Ce-și dorește cel mai mult acum e să se califice la Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea de Sud, în 2018, pentru care trebuie să strângă puncte la competițiile de seniori din perioada următoare. Le admiră pe rusoaica Evgenia Medvedeva, campioană mondială în 2016, și pe italianca Carolina Kostner, medaliată cu bronz olimpic în 2014, „pentru exercițiile frumoase și artistice”. Dacă nu ar fi ales patinajul, Amanda crede că s-ar fi îndreptat spre arte, pentru că îi place să deseneze și să picteze. Și pe gheață își manifestă partea artistică, dar trebuie să și muncească mult. I se pare greu și pentru că e mereu plecată la competiții internaționale și de multe ori își face temele în aeroport.
Dincolo de talentul pe care îl vede în Amanda, rusul Andrei Berezintsev, care o antrenează de trei ani, spune că eleva sa muncește foarte mult. „E visătoare, dar în același timp realistă. Ca să fii un patinator bun, trebuie să fii atletic, inteligent și să nu-ți fie frică”, spune Berezintsev, care a mai lucrat cu Gabrielle Daleman, campioana Canadei în 2015, și cu francezul Brian Joubert, fost campion mondial și european. „Amanda e curajoasă, nu se teme. Doar că, din lipsa de experiență, vrea uneori să facă prea multe.”
Cu o zi înainte să plece spre Turcia, Amanda spunea că nu are emoții, dar că probabil le va simți când va ajunge acolo. Nu și-a propus o anumită clasare, ci doar să-și facă exercițiile cât mai bine. La programul scurt, care are loc luni (13 februarie), speră să obțină peste 50 de puncte, iar la programul lung de miercuri, în care va include toate săriturile triple – cea mai grea fiind un Triplu Lutz – să facă peste 90 de puncte. Vede competiția ca pe un prim pas spre visul ei, Jocurile Olimpice de iarnă.
**
Din delegația României care a plecat sâmbătă spre FOTE fac parte 29 de sportivi, înscriși la șapte dintre cele nouă discipline sportive. Înainte de plecare, președintele COSR Mihai Covaliu a spus că obiectivul este câștigarea unei medalii și cât mai multe clasări în poziții de top, dar și că forul pe care îl conduce a încheiat polițe de asigurare pentru sportivii și antrenorii care fac deplasarea într-o zonă cu risc de atentat terorist.
”Este remarcabil că vom intra în competiție la șapte dintre cele nouă discipline sportive la care se concurează. Avem ca obiectiv cucerirea unei medalii și cât mai multe clasări în pozitiile de top ale întrecerii. La nivel de Comitet Olimpic, cu sprijinul partenerului nostru Groupama, am asigurat atât cele mai bune condiții de deplasare, cât și protecția tuturor celor 50 de membri ai delegației, sportivi și componenți ai staff-ului, prin asigurarea lor inclusiv pentru riscuri provocate de acte de terorism, deși suntem la mare distanță de zonele de conflict. Atât eu cât și secretarul general vom fi aproape de sportivii și tehnicienii români pentru a-i încuraja”.
Cei 29 de sportivi si tehnicenii lor:
Sărituri cu schiurile (6): Carina Alexandra Militaru, Andreea Diana Trâmbiţaş, Daniel Andrei Cacina, Andrei Feldorean, Hunor Farkas, Mihnea Alexandru Spulber; antrenori sunt Cristinel Florin Spulber și Lorincz Balint.
Snowboard (1): Matyas Iszlay; antrenor – Florin Ștefan Staicu;
Schi fond (5); Anna Kemenes, Zsanett Bernadett Darvas, Valentin Dîrțu Lunic, Iulian Ababei, Aron Vakaria; antrenori sunt Istvan Janosi și Costel Terciu;
Biatlon (7): Timea Hajdu, Eniko Marton, Katalin Potyo, George Marian Colțea, Adelin Miodrag Duicu, Vasile Rusu, Vasile Andrei Titoc; antrenori – Vasile Petru Sneaga și Szilard Marton.
Schi alpin (4): Lea Alessandra Trifu, Krisztina Toth, Mihnea Ioan Olteanu, Alexandru Ștefan Ștefănescu; antrenori sunt Florin Cristea și Ioan Gabriel Nan
Short-track (4): Attila Istvan Szasz, Cosmin Ionuț Nedelea, Julia Albert, Antonia Gidro; antrenoare sunt Maria Bogyo și Judit Csiszer;
Patinaj artistic (3): Amanda Winona Stan, Andrei Tănase, alături de antrenorul Andrei Alexandrovitch Berezintsev.
Competiția poate fi urmărită pe canalul olimpic.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni