Puricele și furnica, un an mai târziu: Messi și Ernesto Valverde sărbătoresc neînvinși în La Liga

„Pentru prima dată de când sunt aici, mă simt inferior față de ei.‟

Dacă vrei pe cineva din fotbal care să-ți vorbească fără ocolișuri, Gerard Pique ar trebui să fie candidatul principal. Fundașul Barçei n-are niciun filtru, ceea ce l-a costat susținerea multor suporteri ai naționalei spaniole, printre alții. Tocmai de asta, reacția lui după o pălmuială zdravănă suferită anul trecut, în supercupă, a fost remarcabilă. Când un om atât de dedicat echipei sale se pleacă în fața rivalei de moarte, Real Madrid, pe care o disprețuiește mai ceva ca cei din tribunele de pe Camp Nou, nu-i de glumă.

Nici nouă luni mai târziu, același Gerard Pique își afișează zâmbetul larg din autocarul care se plimbă încet pe străzile Barcelonei. Cu un aer regal, le face cu mâna miilor de oameni care cântă și dansează, încercând să țină pasul cu tronul mobil pe care șed cuceritorii invincibili din La Liga. După căzătura care i-a speriat atât de tare, niciunul dintre ei n-a mai gustat înfrângerea pe meleagurile astea. Acel moment de slăbiciune a fost lăsat departe în oglinda retrovizoare, la fel ca Real Madrid, Valencia sau Atletico. După a opta dublă cupă-campionat din istoria clubului, Pique și colegii săi nu se mai simt inferiori față de nimeni (în Spania).

???????????? CHAMPIOOONS!!!
It's not just this season's title.
It's not just our 25th @LaLiga.
It's a historic decade.
7 championships out of 10!#7heChamp10ns pic.twitter.com/5cy1GNLVib

— FC Barcelona ???????? (@FCBarcelona) April 29, 2018

*

Titlul pe care l-am ales pentru colaborarea începută vara trecută se potrivește destul de bine acestui triumf. „Puricele‟ e, bineînţeles, Leo Messi, cel care a purtat câteodată în cârcă un colectiv aflat în tranziție. „Furnica‟, o poreclă dobândită pe seama înălţimii şi stilului înfipt pe care-l avea pe teren, este omul care a trebuit să rezolve situaţia asta (şi multe altele), din postura de manager. După 28 de ani şi multe încercări ratate, Ernesto Valverde ridică din nou trofee în Catalonia.

De trei ori au flirtat Barcelona şi Valverde, de trei ori circumstanţele au stat în calea acestei relaţii. Într-un fel, e bine că Valverde nu a primit postul în 2008, când era pe listă, alături de Guardiola şi Mourinho. Deşi fostul atacant basc era „hot property“ încă de pe atunci, după o finală de Cupa UEFA cu Espanyol, deceniul trecut l-a ajutat să dezvolte un stil aparte şi o reputaţie mai substanţială.

Nu că i-ar păsa vreodată de ce crede lumea despre el. Nu degeaba, Marca numește izbânda asta „campionatul omului tăcut‟. Valverde evită pe cât se poate lumina reflectoarelor şi preferă ca tot creditul să meargă către jucători. E obișnuit să stea în spatele „flash-ului“, de vreme ce e un fotograf pasionat cu lucrări publicate şi chiar expuse într-un muzeu de artă contemporană din Atena.

„Când eram jucător la Barça, m-am înscris la o şcoală de fotografie. M-am gândit că e o profesie căreia m-aş putea dedica după ce mă opresc din jucat. Dar fotbalul te agaţă şi te trage înapoi.“ Valverde pare puţin excentric în lumea fotbalului. Are interese artistice, e prieten cu poeţi şi regizori de film şi are un artist de benzi desenate în familie. Diversitatea asta culturală i-a permis să fie mereu flexibil şi cât mai puţin dogmatic.

În momentul de față, atitudinea asta e exact ce i-a prescris doctorul Barçei. Trecut-au vremurile când trei sferturi din primul 11 avea diplomă de absolvent al faimoasei academii La Masia. Acum, suporterii trebuie să se obișnuiască cu meciuri ca cel de la Celta Vigo, când echipa a jucat fără vreun produs din pepinieră pentru prima dată în ultimii 16 ani. Odată cu plecarea lui Neymar și primele semne că Luis Suarez începe să-și resimtă vârsta, Valverde nu s-a putut baza nici pe combinația irezistibilă – Messi-Neymar-Suarez – care a definit mandatul predecesorului său. 

În mod normal, pragmatismul îi lăsa rece pe fanii Barçei, care l-au acuzat des pe Enrique de înaltă trădare faţă de etosul sacru al clubului. Dar până și exigențele cruyffiene s-au mai potolit, temperate de un realism care s-a transmis ușor de pe bancă până în tribune. Suporterii au acceptat cuvintele lui Valverde: „În fotografii şi în fotbal trebuie să cauţi mereu echilibrul. Și ambele depind de elementele pe care le ai la dispoziţie.“

Cine-ar fi crezut că vom vedea vreodată o așezare 4-4-2 la un club care punea cândva pe lista principiilor non-negociabile „dedicarea față de un joc bazat pe 4-3-3‟. Și totuși, asta e cheia echilibrului care a adus din nou dubla la Barcelona – desigur, alături de probabil singurul fotbalist care poate să joace simultan trei roluri. 

Tot ce lipsește din sezonul lui Messi e să dea un assist pe care tot el să-l finalizeze. Cu 43 de goluri și 18 pase decisive, argentinianul conduce la toate capitolele în Spania. Faptul că nu o dată și-a exprimat admirația față de impactul lui Valverde spune multe. La fel și faptul că Jordi Alba a trecut de la cel mai slab sezon în tricoul roș-albastru, la unul dintre cele mai bune. Sau faptul că Suarez a trecut de o perioadă dificilă și se pregătește să depășească din nou borna de 30 de reușite. Dar nimic nu poartă mai vizibil semnătura lui Valverde decât apărarea: doar 21 de goluri primite, față de 37 anul trecut.

Asta nu înseamnă că totul e roz la Barça. Dimpotrivă, urmează o vară complicată pentru Valverde. Nici măcar o întreagă stagiune domestică fără înfrângere, ceva fără precedent, nu va putea clăti complet gustul amar lăsat de colapsul din returul cu Roma. Dincolo de asta, fitilul e mult mai scurt în Catalonia când nu poți garanta „circul‟, ceea ce înseamnă că trebuie să te concentrezi cu atât mai mult pe „pâine‟. Stilul aparte al lui Valverde va fi acceptat doar atâta vreme cât cabinetul cu trofee se aglomerează. Și poate nici măcar atunci.

Plecarea lui Iniesta lasă în urmă nu doar lacrimi, ci și multă nostalgie pentru vremurile pe care le reprezintă. O eră care-a apus, dacă e să ne luăm după cele 300 de milioane cheltuite pe doi jucători, unul dintre ei menit să-i fie urmaș lui Andres. Coutinho și Dembele sunt încă în perioada de probă. Primul nu-și găsește încă mereu locul, al doilea și-a petrecut mai mult timp pe masa de tratament decât pe teren. Astea sunt o parte din dilemele care-l așteaptă pe Valverde după terminarea șampaniei.

*

Nu se întâmplă prea des să vezi stadionul pe jumătate gol când vine Barcelona în vizită. Dar duminică seară, fanii lui Deportivo La Coruña știau că ultimele două socoteli din Spania vor fi încheiate pe terenul lor. Nu doar câștigătoarea titlului a fost confirmată într-un 2-4 vioi, ci și cel de-al treilea nume retrogradat, alături de Malaga și Las Palmas. Pentru a treia oară în ultimele opt sezoane, „Super Depor‟ coboară în divizia secundă.

Cei prezenți s-au putut lăuda măcar cu o ultimă luptă sfidătoare împotriva campioanei invincibile. Gazdele au revenit de la 0-2 și amenințau chiar să le strice petrecerea catalanilor. Dar „Puricele‟ a pus cireașa pe tort cum doar el o poate face: cu un hat-trick. Înainte de toate astea, Ousmane Dembele l-a servit inteligent pe Coutinho, care a mângâiat mingea în vinclu.

Spre final, toată lumea s-a ridicat în picioare pentru a-l omagia pentru ultima dată pe cel care a adus atâta bucurie nu doar clubului său, ci întregii țări. Iniesta și-a luat adio de la Galicia cu al 32-lea trofeu. Aflată la o cumpănă istorică, între un trecut glorios, dospit în propria ogradă, și un viitor scump și nesigur, bazat pe ingrediente de import, Barcelona are un prezent frumos: încă stă deasupra Spaniei.