Rafa triumfă contra lui Zverev, dă o lecție despre ce înseamnă luptă strategică și joc inteligent
Camelia Butuligă 21 ianuarie 2017”Planul e simplu, execuția e grea.” Dar ce se întâmplă când nu ai un joc suficient de planificat? Zverev a aflat azi pe pielea lui contra lui Nadal.
Când a câștigat primul său US Open, în 2010, (se fac șapte ani deja?) Rafa a făcut-o etalând un serviciu super dominant, cu mult mai rapid și mai plat decât ce producea el în mod obișnuit. Schimbarea nu a trecut neobservată și atât Rafa, cât și unchiul Toni au fost interogați de ziariști. Ambii au recunoscut că au făcut niște ajustări. Rafa a vorbit despre schimbarea prizei, iar Toni a citat un jucător de golf celebru, a cărei filozofie îi inspirase și încercau să o aplice: mai întâi dă tare, apoi fă-ți griji unde plasezi mingea.
Această nouă filozofie, inversul a celei după care se ghidase Rafa până atunci la serviciu, a mers timp de două săptămâni la New York. Însă după o vreme, Nadal a revenit la vechiul său serviciu, bazat pe spin și plasament mai degrabă decât pe forță. Întrebat de ce, Rafa a răspuns că riscul de a greși era prea mare, și preferă să plaseze serviciul unu la o viteză mai mică pentru a fi sigur că intră, iar apoi să preia controlul punctului cu dreapta pentru a forța adversarul în defensivă. Cu alte cuvinte, Nadal a abandonat o lovitură dominantă, dar prea riscantă, pentru o combinație de două lovituri (serviciul plus forehandul următor) care era mai eficientă în cazul lui.
Am început cu această poveste pentru a demostra cum gândește și își organizază Rafael Nadal jocul. Nu în lovituri individuale, ci în patternuri și combinații. Rod Laver i-a descris odată jocul ca fiind bazat pe preluarea controlului punctului cu forehandul. Forehandul este baza care îi câștigă probabil 80% din puncte. În consecință, Rafa și-a aranjat întregul joc în jurul acestei lovituri. Serviciul său este conceput ca lovitură de pregătire pentru forehand, reverul este conceput ca lovitură care ține mingea în joc până când poate să se poziționeze pe forehand, deplasarea sa servește pentru a alerga în jurul reverului. Bineînțeles, Rafa mai poate să facă și alte chestii, subtilități cum sunt stop-voleurile, sau cum a fost smashul de rever cu spatele de azi, însă astea sunt trufandale: felul principal sunt combinațiile fixe prin care Nadal se pune în poziții favorabile pentru a-și dezlănțui forehandul. Jocul său este clar stabilit, delimitat și ordonat, aproape niciodată lăsat în voia întâmplării.
Când Rafa joacă prost, joacă prost pentru că nu poate să execute, nu pentru că nu știe ce să joace. Reverul e prea scurt, dreapta zboară prin copaci sau deplasarea e greoaie. Nu l-am văzut aproape niciodată pe Nadal jucând la ghici, lovind doar ca să țină mingea în joc: este probabil cel mai ”purposeful” (intenționat, cu scop) jucător din ATP, alături de Djokovic. Pe Murray, Wawrinka și pe Federer îi mai fură peisajul și păcănesc mingea mai mult decât trebuie. Rafa caută mereu lovitura killer, care în cazul său este dreapta lovită din interiorul terenului. Am mai spus-o: în momentul în care Nadal face pasul în teren pe forehand, e game over.
