Real Madrid dă semne de viaţă, dar Barcelona şi Messi nu mai aşteaptă pe nimeni
Danny Coposescu 29 ianuarie 2018Ca într-un serial bine structurat, cele două personaje principale din Spania s-au sincronizat perfect pentru o comparaţie directă. Sâmbătă după-amiază, Real Madrid s-a deplasat la Valencia cu tripleta ofensivă „BBC‟ în formula de start pentru prima oară în peste nouă luni. Pe Camp Nou, 24 de ore mai târziu, Barça şi-a dezvăluit propriul parteneriat, deocamdată lipsit de acronimul obligatoriu. Messi, Suarez şi Coutinho au păşit împreună pe teren contra lui Alavés.
Sezonul ăsta, paralelele vor rămâne strict la nivelul unui experiment de gândire. Barcelona e mult prea departe în faţa rivalei ca să mai vorbim de vreo cursă. Dar, măcar pentru viitor, e interesant de speculat cum vor evolua lucrurile.
Messi, CR & Griezmann were all on target ⚽⚽⚽
While @CDLeganes & @English_Yellows impressed! ???? #LaLiga Matchday 21 recap https://t.co/yRsaG8OCls
— LaLiga (@LaLigaEN) January 29, 2018
O bornă istorică pe Mestalla
A trecut ceva vreme de când ne întrebam cât poate rezista Valencia acolo sus. Răspunsul s-a dovedit a fi: nu prea mult. După un început fără înfrângere în 13 etape, „Liliecii‟ au pierdut patru din ultimele opt meciuri. Totuşi, derbiul cu Real se anunța echilibrat, și asta din mai multe motive.
Pe de-o parte, vorbim în continuare despre o stagiune excelentă pentru un club care n-a mai prins Champions League de trei ani. Apoi, Valencia reuşeşte de obicei s-o chinuie pe Real, mai ales pe teren propriu, iar marilenii se chinuie oricum singuri anul ăsta – de fiecare dată când ai impresia că a venit punctul de cotitură şi campioana europeană revine la standardele cu care ne-a obişnuit, Realul mai descoperă un nadir. De pildă, e greu de crezut că se poate mai jos decât înfrângerea acasă cu Leganes în cupă, miercurea trecută, mai ales că formatul Copa del Rey e practic creat pentru echipele mari din Spania: acest tur-retur e acolo tocmai ca să prevină şocurile care pot apărea pe parcursul a 90 de mintue. Poate asta explică mai bine aroganţa lui Zidane, care i-a lăsat în afara lotului pe Ronaldo şi Bale şi apoi a privit cum Leganes întoarce rezultatul din tur şi îi elimină formaţia tocmai pe Bernabeu, cu un 2-1 meritat.
Real Madrid's latest ignominious defeat, the Copa del Rey exit vs. Leganes, is raising the pressure on Zinedine Zidane again. Can he handle it?@sidlowe: https://t.co/XqwhAHQgEC pic.twitter.com/Z0zwdxccym
— ESPN FC (@ESPNFC) January 26, 2018
Aşa că, pe Mestalla, antrenorul n-a mai lăsat nimic la voia întâmplării: Bale, Benzema şi Cristiano Ronaldo au fost reuniţi. La finalul meciului, tripleta a sărbătorit de 400 de goluri marcate împreună, din toamna lui 2013. Dubla lui Ronaldo, din lovituri de pedeapsă, a pregătit victoria, Marcelo şi Kroos au desăvârşit-o atunci când Valencia ameninţa să revină. Poate că scorul de 4-1 pentru Real a fost mai dur decât meritau gazdele, dar nimeni nu se poate îndoi de potenţa atacului cu care echipa asta a cucerit trei din ultimele patru titluri de Champions League.
"We have to continue like this"
Real Madrid's squad left a clear message after Valencia victory ????
Can they live up to it?https://t.co/4c9BSKbVEp pic.twitter.com/2C0FlAKxwb
— MARCA in English (@MARCAinENGLISH) January 28, 2018
Apropo de asta, e clar şi că atenţia se îndreaptă tot mai mult spre 14 februarie, când vine PSG pe Bernabeu. Campionatul e pierdut deja, nici cupa nu mai e pe masă, deci Europa rămâne locul în care Real Madrid îşi va arăta puterile. Dacă BBC va fi din nou „live on-air‟, Zidane mai poate salva ceva dintr-un sezon groaznic.
4⃣0⃣0⃣ The BBC have racked up 400 goals for #RealMadrid!
???????? @Cristiano, 225 goals
???????? @Benzema, 99 goals
???? @GarethBale11, 76 goalsMORE: https://t.co/kR16yDOuKV pic.twitter.com/InPDizZECE
— Real Madrid C.F.???????? (@realmadriden) January 28, 2018
Înghesuială (prea) mare la Barcelona
Toată lumea s-a prins al cui urmaş e menit să fie Coutinho – „înlocuitorul lui Iniesta‟ a devenit un sufix ataşat la numele brazilianului. Toate bune şi frumoase, dar Iniesta nu şi-a făcut încă bagajele pentru China sau Emirate şi mai are încă multe de oferit. Deocamdată, deci, Coutinho va apărea pe partea dreaptă, cum s-a întâmplat şi duminică seară cu Deportivo Alavés.
Noul număr 14 al Barçei are suficient talent încât să se descurce pe orice poziţie ofensivă, dar asta nu înseamnă că nu-i va lua ceva timp să se obişnuiască cu alt rol decât cel preferat. În 66 de minute pe Camp Nou, Coutinho a căutat mereu combinaţia cu Messi şi Suarez, fără prea mult succes. E drept şi că nimic din ce-a făcut echipa până atunci n-a avut prea mult succes, de vreme ce oaspeţii conduceau cu 1-0, dar ar fi trebuit să aibă măcar două goluri avantaj.
John Guidetti's weekend:
Saturday: becomes father for a second time
Sunday: scores his first goal of the season against Barcelona pic.twitter.com/g3iEzOyMWA— FOX Soccer (@FOXSoccer) January 28, 2018
Asta n-a avut neapărat de-a face cu atacul. Valverde a început cu Semedo şi Digne în apărare, iar cei doi au iventat un rol interesant pentru fundaşul lateral: unul în care nici nu ataci, nici nu te aperi cum trebuie. Antrenorul Barcelonei a schimbat însă prompt la pauză, Sergi Roberto şi Jordi Alba au îmbunătăţit imediat fluenţa echipei, iar cursele celui din urmă i-au deschis bulevarde de spaţiu lui Iniesta, care l-a servit pe Suarez pentru egalare şi a demonstrat de ce el, nu Coutinho, a rămas pe teren până în ultima secundă.
Messi's free kick today ???? pic.twitter.com/bziJFIacCa
— True Soccer Life (@TruescrIife) January 29, 2018
Victoria a fost adusă de bagheta lui Messi, în minutul 84. Lovitura liberă n-ar fi trebuit acordată, din moment ce Paco Alcacer venise din ofsaid înainte să fie faultat, dar cui să-i mai pese de asta când argentinianul mai înfige o fază fixă direct în poartă? Lui Alavés, bineînţeles, mai ales după ce arbitrul n-a acordat penalti pentru un henţ în careu făcut de Umtiti.
Samuel Umtiti's arm did hit the ball…
But there was nothing he could do about it.
Was it a penalty? ????https://t.co/kXAmVa3WHO pic.twitter.com/Cu3jMQmaRA
— MARCA in English (@MARCAinENGLISH) January 28, 2018
Preşedintele clubului a numit faza „un scandal‟ şi Marca a scos imediat de la naftalină statisticile: în La Liga, nimeni nu s-a mai bucurat de o lovitură de pedeapsă contra Barçei din februarie 2016 încoace. Sunt 74 de meciuri de atunci şi 74 de motive pentru fanii Realului să vorbească despre conspiraţii.
Pe catalani nu-i va interesa (nici) asta. Dar Valverde are de găsit răspunsuri la întrebările tactice pe care le ridică prezenţa lui Countinho, o resursă extrem de valoroasă care trebuie exploatată mai bine decât s-a văzut duminică seară.
✅✅✅✅✅✅✅➖✅✅✅✅➖➖✅✅✅✅✅✅✅
¡El @FCBarcelona_es sigue LÍDER INVICTO en #LaLigaSantander! pic.twitter.com/0cFOag8bNK
— LaLiga (@LaLiga) January 28, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni