Real Madrid şi Bale trec examenul de la San Sebastian, Barcelona se desprinde în frunte, dar îl pierde pe Dembélé
Danny Coposescu 18 septembrie 2017După cum ne aminteşte şi prezentatorul Bodgan Socol, era o vreme în care cele două Real din Spania se băteau până în ultima etapă la titlu. În era preistorică din 2002/03, când proiectul fatidic al „Galacticilor“ încă lua ochii tuturor, dar mai ales lui Florentino Perez, care ducea totul la o extremă absurdă. La finalul unui sezon în care madrilenii reuşeau să-i ia titlul de sub nas lui Sociedad în ultima etapă, antrenorul Vicente del Bosque şi piesa de legătură de la mijloc, Claude Makelele, erau exilaţi de pe Bernabeu pentru crima de a nu fi „branduri“ suficient de atrăgătoare.
Real Sociedad, la rândul ei, avea propriul „dream team“: talente ca Xabi Alonso, Darko Kovacevic, Valeri Karpin şi legendarul atacant turc Nihat. Bascii aveau să piardă campionatul la două puncte, deşi o spulberaseră pe Real Madrid cu 4-2, acasă pe Anoeta.
Yine ?
2002-2003 Real Sociedad 4 – Real Madrid 2 https://t.co/kqnh7lRcdU— Zeyd Taşçı (@zetasci) September 17, 2017
14 ani mai târziu, suntem în alt univers, unul în care „La Real“ nu mai poate visa să aibă un lot atât de echilibrat valoric cu cel al mult mai ilustrei adversare, cum se întâmpla în 2003. Şi totuşi, meciul de dumincă seară de la San Sebastian s-a jucat cu Sociedad în poziţia de co-lider al clasamentului, după un început perfect de sezon, spre deosebire de şovăiala campioanei, care scăpase deja patru puncte din mână. Cel mai prost moment, deci, pentru a înfrunta o echipă în mare formă, fără Ronaldo, Benzema, Marcelo sau Kroos, și cu un Gareth Bale căreia i s-au pus deja jumătate din suporteri pe cap.
Răbdarea e formula magică pentru Zidane
De câte ori am accentuat sezonul trecut importanţa unui lot mare şi echilibrat pentru succesele lui Real Madrid? De tot atâtea ori cât rezervele au câştigat meciuri vitale pentru Zinedine Zidane. În contextul ăsta, să vezi o formulă de start cu Borja Mayoral, Marco Asensio şi Theo Hernandez nu mai pare neapărat o veste proastă pentru madrileni, ci mai degrabă o oportunitate.
Una pe care tânărul Mayoral, un produs al pepinierei „La Fabrica“ – care începe să pună „La Masia“ Barçei în umbră – , a apucat-o cu ambele mâini. El e a deschis scorul încă din minutul 19 şi a potolit emoţiile din rândul echipei sale. Tot el a provocat autogolul lui Rodrigues, aproape imediat după ce fundaşul basc egalase la cealaltă poartă. Asta a însemnat că, în afară de opt minute scurte, Real Madrid n-a pierdut niciodată controlul asupra unui joc vital.
What a start!! @Mayoral_Borja scores his first #LaLiga goal and then creates another! ⚽️⚽️#RealSociedadRealMadrid: https://t.co/3lUWok0X4i pic.twitter.com/NEM6XXl7qu
— LaLiga (@LaLigaEN) September 17, 2017
Cu toate astea, Real Sociedad nu s-a dat bătută şi ameninţa încă la începutul reprizei secunde. Aici intră în poveste Gareth Bale. Discuţiile din jurul galezului se poartă încă din al doilea său sezon în tricoul alb, când au început să apară accidentările frecvente şi de lungă durată. Bale e unul dintre preferaţii preşedintelui Perez, care-l vede ca pe urmaşul lui Ronaldo – nu doar pe teren, ci şi pentru departamentul de marketing. Fanii, în schimb, sunt ceva mai sceptici şi egalul cu Levante din etapa trecută a adus huiduieli pronunţate la adresa atacantului.
Ceea ce nu-i neapărat mare lucru, de vreme ce absolut nimeni, inclusiv Ronaldo, nu e imun la capriciile suporterilor de pe Bernabeu. În ceea ce-i priveşte propriul loc în echipă, însă, Bale avea nevoie măcar de un moment bun. Pe Anoeta, un astfel de moment a asigurat punctele pentru Real Madrid. După o oră în care ai fi putut să-i numeri contribuţiile pe degetele unei singure mâini, o lansare lungă din partea lui Ramos i-a pornit motoarele lui Bale. Şi, cum s-a văzut şi în golul contra Barcelonei din finala cupei de acum trei ani, motoarele lui nu prea au echivalent în fotbal.
There's no catching @GarethBale11 when he reaches top speed! #LaLiga #RealSociedadRealMadrid pic.twitter.com/piL9waOVxW
— beIN SPORTS (@beINSPORTS) September 17, 2017
Un galop de vreo 50 de metri, în care adversarul direct părea că aleargă pe loc, Bale a săltat mingea elegant peste Rulli şi a stabilit scorul final de 3-1. Zidane şi-a măsurat cu grijă cuvintele după meci: „Gareth a arătat ce fel de jucător e. Pentru mine, încă nu e la nivel maxim, ştiu că poate mult mai mult dar trebuie să avem răbdare.“
Din fericire pentru antrenor şi jucător, nu mai suntem în 2003 şi, la Real Madrid, răbdarea pare să fie la ordinea zilei.
Paulinho e eroul neaşteptat pentru Barça
Când scorul e 1-1, Messi e neobişnuit de tăcut, Luis Suarez n-are cu ce lucra şi l-ai mai şi pierdut pe Ousmane Dembele, pe cine te bazezi să-ţi aducă cele trei pucte? E greu să-ţi imaginezi că mulţi fani ai Barcelonei l-ar arăta cu degetul tocmai pe Paulinho, mijlocaşul adus din China.
Departe de a impresiona pe cineva, transferul ăsta i-a enervat chiar pe unii suporteri şi nimeni nu s-a obosit să asiste la prezentarea de pe Camp Nou a brazilianului. După golul decisiv din minutul 84 (şi dintr-un unghi improbabil) contra lui Getafe, Paulinho are tot dreptul să se aştepte măcar la o păsuire. Golul victoriei chiar părea că nu mai vine, după voleul de generic al lui Shibasaki şi egalarea lui Denis Suarez. Ca un taur, Paulinho a şarjat în careu şi a menţinut începutul perfect al Barçei în campionat, unde e lider detaşat acum.
Paulinho's game winning goal for Barcelona ? pic.twitter.com/PjWubXq7DS
— Brazil videos (@BEVideos_) September 16, 2017
Nu-i totul roz, însă, după ce Ousmane Dembélé s-a accidentat în startul meciului de la Getafe şi va lipsi aproape patru luni. Tocmai când francezul părea că poate umple golul lăsat de Neymar şi că lucrurile se aşază la Barcelona, ghinionul ăsta ar putea avea consecinţe serioase dacă Gerard Deulofeu sau Denis Suarez nu profită de oportunitate, cum au făcut-o tinerii de la Real Madrid.
El Barça toma dos puntos de ventaja en #LaLigaSantander… ✈️ pic.twitter.com/ZNH3P7Xx2n
— LaLiga (@LaLiga) September 17, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni