Relansarea sportului | Să nu lăsăm să se închidă fereastra de oportunitate

Lorand (Boți) Balint 8 aprilie 2020

Am spus-o cu fiecare ocazie și aș vrea să încep de aici: mai devreme sau mai târziu, societatea va reporni, oamenii vor ieși din izolare și viața va merge înainte. Cum anume va merge înainte depinde de lecțiile învățate de-alungul timpului și de capacitatea noastră de a le aplica în viața reală. Vorbim de strategie, dar și de execuția strategiei. De aducerea ei la viață.

Din punctul de vedere al sportului, putem estima că va exista o fereastră de oportunitate în care românii vor avea o deschidere mai mare pentru mișcare, spre o viață activă. Le va fi dor să iasă din casă, să se plimbe și poate chiar să facă sport sau să meargă în tribune la un eveniment sportiv. 

Prima perioadă va fi cheie, aceea este fereastra de oportunitate de care ar trebui să profităm la maximum pentru a avea un segment cât mai mare de poluație activă și, pe termen mediu și lung, mai sănătoasă – fizic și mental.

Problema este că, la fel ca orice altă fereastră de oportunitate, și aceasta se va închide rapid. Iar oamenii vor avea tendința să revină la vechile lor obiceiuri, dacă lucrurile vor fi lăsate ca înainte de criză. 

Cum ar arăta exploatarea cu succes a ferestrei de oportunitate? Ce anume am vrea să facă românii în plus? Mai mult?

Pentru a răspunde, este esențial să definim ce înseamnă mișcare și să vedem cum am putea-o segmenta în componente de acțiune. Făcând un pas înapoi și uitându-ne la ceea ce fac zi de zi românii, descoperim că sunt cinci niveluri principale:

Nivelul 0: Încep să se miște. 

Nivelul 1: Se dau jos din fotoliu, de pe canapea, din mașină, merg dintr-o parte în alta. Fac pași.

Nivelul 2: Se joacă. Și se joacă de-a sportul.

Nivelul 3: Muncesc pentru a se autodepăși într-unul sau mai multe sporturi.

Nivelul 4: Muncesc să-i depășească pe ceilalți, să fie mai buni decât alții.

Putem să le vizualizăm ca pe o piramidă cu baza foarte mare, care se îngustează din ce în ce mai mult spre vârf. Important este ca această îngustare să se întâmple treptat, nu abrupt, și să avem un procent cât mai mare de populație activă pe fiecare nivel. Și le putem lua pe rând:

Nivelul 0: Încep să se miște

Iar pentru asta, românii au nevoie de aer curat. Societatea trebuie să se asigure că aerul pe care îl respiră este ceea ce trebuie și nu le face rău. Este dreptul fiecăruia să poată respira fără riscuri. 

Nivelul 1: Merg dintr-o parte în alta

Plimbare. Dar și simplul mers la piață, la biserică, prin parc, la muncă. Pași. Mers. Sau poate marș sau mers nordic (nordic walking). Foarte mulți experți recomandă, pentru o viață sănătoasă, un minim de 10.000 de pași pe zi. 10.000. Minim. Este mult și sunt puțini românii care îi fac zi de zi, în toate perioadele anului.

Campaniile de educare nu sunt de neglijat, dar singure nu au nicio șansă. Trebuie dublate de acțiuni care să-i inspire pe români să facă pași. E nevoie de schimbări structurale.

Mi-a plăcut foarte mult exemplul dat de Pierre Lafontaine (Swimming High Performance Director, Canada) la un seminar internațional organizat la București de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern: dacă mergi la hotelul Marriott din București și trebuie să urci la etajul doi, cum urci? Dar dacă mergi la hotelul Intercontinental din București? Toți am povestit că la Marriott urcăm pe jos, la Intercontinental cu liftul. Pentru că la unul dintre ele scările sunt amplasate foarte vizibil, drept în calea ta, pe când la celălalt sunt ascunse, ar trebui să le cauți. Nici acum, când scriu aceste rânduri, nu știu unde sunt scările de la Inter. Pentru a-i determina pe români să urce două etaje pe jos, în loc să ia liftul, ar trebui să amplasăm scările în cea mai favorabilă poziție.

Dacă vrem să construim ceva – și încă pe termen mediu și lung – pe dorința de plimbare a românilor, dorință ce va fi la nivel maxim imediat după ridicarea restricțiilor, ar trebui găsite și puse în practică de-acum ideile care să facă cât mai naturală această activitate. Și sunt câteva exemple:

– Trasee urbane marcate pe același principiu ca traseele montane. Cu plecare dintr-un punct central, foarte popular;

Traseul Magnoliilor – urmează triunghiul roz pentru o plimbare care te duce de la o magnolie la alta;

Traseul Bisericilor – urmează cercul albastru pentru o plimbare care te duce pe la toate bisericile din localitate;

Traseul Școlilor – urmeaza pătratul verde pentru o plimbare care te duce pe la toate școlile din localitate;

Traseul favorit al Personalității XPlimbarea Mihai Covaliu prin Brașov (orașul natal). Sau Plimbarea Cristina Neagu prin București. Plimbarea Simona Halep prin Constanța. Plimbarea Emil Boc prin Cluj. Plimbările lui Tudor Chirilă prin București (cât să asculți unul sau toate albumele lui);

Tura Orașului – provocarea de a te plimba pe toate străzile orașului (folosind un mobile app.), într-un timp cât mai scurt sau făcând cât mai puțini pași pentru a trece prin toate;

Pink/Yellow/Green Day sau Ziua Roz/Galbenă/Verde: în ziua asta, ieșim toți pe străzi să ne plimbăm îmbrăcați în culoarea potrivită;

– 30 iunie, de ziua tricolorului: la o plimbare în roșu, galben sau în albastru;

– Promovarea și încurajarea unor forme speciale de mers pe jos:

Marș. Călcâi-vârf, călcâi-vârf astfel încât niciodată ambele tălpi să nu fie simultan în aer. Și dacă doamna Pagu, la cei peste 90 de ani ai săi, poate să mărșaluiască în ritm alert în fiecare zi, atunci chiar oricine poate

Mers Nordic. Care, explicat simplu, e un fel de schi fond, fără schiuri, dar cu bețe. Sau mers pe jos cu bețe. De ce cu bețe? Ajută postura, forțează mișcarea corectă a brațelor

Atât Marșul, cât și Mersul Nordic vor beneficia de faptul că nimic nu va părea ciudat când ne vom reîntoarce pe străzi. Oamenii se vor bucura de libertatea recâștigată și nu li se vor mai părea ciudate acțiunile care înainte ar fi putut trece drept excentricități.

Și trebuie să gândim trasee prietenoase pentru persoanele cu diferite dizabilități: pentru nevăzători, trasee cu striații în asfalt – trasee protejate prin lege, astfel încât să fie protejați. Și borduri prietenoase.

Toate astea să fie susținute de campanii tactice de promovare țintind populația locală și/sau turiștii. Să avem evenimente, panouri sau afișe stradale, de pildă o bună comunicare în stațiile de autobuz: 1.200 de pași până la stația următoare. Fiecare hotel din localitate să ofere flyere sau broșuri și hărți cu traseele, să ofere gratuit sau spre închiriere bețe pentru mers nordic, să recomande podcasturi, playlisturi. 

Și, desigur, autoritățile trebuie să se asigure că aerul pe care îl respiră oamenii în timp ce merg prin orașe, sate, dealuri, munți sau câmpii este ceea ce trebuie să fie și nu le face rău. 

Nivelul 2: Te joci de-a sportul

Bucuria jocului, joaca. Nimic serios, regulile se adaptează la context, la infrastructura existentă. Este vorba despre distracție, amuzament, nu despre vreo performanță sportivă. Mai mult despre ping-pong, decât despre tenis de masă. Iar sporturile practicate sunt fluide, se transformă de la minut la minut, fără prea mare stres.

Joacă de-a fotbalul, de-a voleiul, de-a baschetul, de-a tenisul, de-a gimnastica. Joaca cu freesbeeul, cu rachetele de badminton. Timp de bucurie, de socializare.

Infrastructura de care au nevoie oamenii pentru a se juca este minimă, esențial este să fie cât mai la îndemână, să poată fi accesată cât mai ușor. Și gratuit. Vorbim de:

– Parcuri gândite și pentru joaca adolescenților, a tinerilor, a adulților – nu doar pentru copiii până la 8-9 ani;

– Multe, foarte multe mese de ping pong – din materiale rezistente (beton, metal);

– Multe, foarte multe coșuri de baschet – fără să respecte neapărat dimensiunile regulamentare. Ba chiar ar fi recomandat ca unele să fie amplasate la o înălțime mai mică, pentru a nu descuraja pe nimeni și pentru a crește distracția;

– Terenuri virane nivelate care pot fi folosite foarte ușor ca teren de badminton, fotbal, freesbee. Tăpșanul, maidanul tradițional care a dispărut din localitățile României. TRN (teren).

– Deschiderea către public a tuturor spațiilor care se potrivesc pentru joacă – inclusiv a terenurilor de sport din școli și licee;

Toate astea să fie în proximitatea oamenilor, toate cu acces gratuit. Și multe, cât mai multe.

Autoritățile trebuie să se asigure că aerul pe care îl respiră românii în timp ce ce se joacă în curtea casei, în fața blocului, prin parcuri, la iarbă verde sau într-o sală de sport este ceea ce trebuie să fie și nu le face rău. 

Nivelul 3: Muncești pentru a te autodepăși într-unul sau mai multe sporturi

Jucându-ne de-a sportul, o parte dintre noi se îndrăgostesc de-o ramură sportivă sau de alta și își doresc să-și dezvolte abilitățile personale. Muncesc pentru a se autodepăsi. Pentru a fi mai buni azi decât au fost ieri, mai buni mâine decât astăzi. Pentru a alerga mai repede decât au alergat ieri. Pentru a reuși o lovitură cât mai apropiată de cea reușită de Simona Halep într-un meci. 

Foarte mulți copii se regăsesc (sau ar trebui să se regăsească) aici. Descoperă o ramură sportivă și o transformă în pasiune, în special cu ajutorul profesorilor de educație fizică.

Pentru a profita de energia acumulată în această perioadă, toate școlile ar trebui dotate de-acum cu materiale pentru ora de Educație Fizică. Să avem cât mai mulți copii activi nu este linia întâi de luptă împotriva COVID-19, dar ar trebui să fie în linia întâi pentru viitor, pentru a avea o populație sănătoasă și puternică, capabilă să facă față mai bine problemelor de sănătate care pot să apară. 

Profesorii ar trebui să aibă resursele necesare pentru a lucra cu copiii, pentru a-i ajuta să-și dezvolte cât mai corect aptitudinile. Să se autodepășească constant. Și să învețe și să comunice mai bine între ei, să se sprijine și să se respecte. 

Dotarea școlilor ar trebui să fie prioritate zilele astea, când școlile sunt goale, dacă vrem să creștem cu adevărat numărul celor care trec de la nivelul de joacă la cel de mișcare constantă și corectă. Sănătoasă.

În această perioadă, mulți dintre copiii de altă dată ar putea să-și redescopere pasiunea pentru o ramură sportivă sau alta. Să le fie dor să muncească să fie iarăși cât mai buni. Iar pentru asta sunt dispuși să investească resurse de timp, bani și pasiune. Să creeze comunități care să adune împreună și alți oameni pasionați. 

Autoritățile trebuie să ajute și mediul privat care a investit în domeniu și care suferă din plin consecințele crizei, și să faciliteze apariția și existența unor cluburi, echipe de amatori, a unor evenimente dedicate amatorilor. Pe termen mediu, să construiască infrastructura de bază care să poată fi accesată de acestea în condițiile economiei de piață. Și care să fie gândită din start să fie prietenoasă cu persoanele cu dizabilități. Știm deja cât de important e lucrul ăsta.

Și da, trebuie să se asigure că aerul pe care îl respiră românii în timp ce trag tare pentru a se autodepăși, pentru a reuși azi lucruri mai tari decât au reușit ieri, este ceea ce trebuie să fie și nu le face rău. 

Nivelul 4: Muncești să-i depășești pe ceilalți

Performanță. Cel mai înalt nivel. Competiție, întrecere sportivă. Criza prin care trecem va presupune o resetare a acestui domeniu. Este o fereastră de oportunitate pentru reformă profundă. 

Do it!

Nu sunt specialist pe subiect, sper că în pozițiile cheie sunt astăzi specialiștii capabili să facă reforma, până nu se închide fereastra și lucrurile se vor reașeza în matca lor, poate chiar ceva mai jos decât înainte.  

Și nu este vorba doar despre sportul profesionist. Este necesară dezvoltarea puternică a unor competiții la nivel școlar, liceal și universitar.

Ar trebui sprijinite proiectele care conduc la construcția unor cluburi, nu a unor echipe. A unor fenomene sociale construite în jurul sportului.

E vorba de infrastructură, infrasctructură și infrastructură. Și trebuie să gândim totul pentru feminin, pentru masculin, pentru persoanele cu dizabilități.

Iar autoritățile trebuie să se asigure că aerul pe care îl respiră românii în timp ce muncesc pentru a fi printre cei mai buni este ceea ce trebuie să fie și nu le face rău. 

Ideile trebuie schimbate azi, soluțiile trebuie găsite acum, infrastructura trebuie construită exact în această perioadă când suntem ținuți în case. Nu e de-ajuns să vorbim despre a căuta oportunitățile în fiecare criză. Trebuie să profităm de aceste oportunități.

Și cât de mare este fereastra de oportunitate a sportului? 

Aș estima, fără prea mare frică de a greși, că la prima schimbare de anotimp, majoritatea oamenilor vor uita ceea ce au trăit nu cu mult timp în urmă și se vor comporta ca în urmă cu 12 luni. Sper doar să fie toamna lui 2020.

 

**

Lorand (Boți) Balint este Managing Director al Publicis Sport & Entertainment Romania. Până de curând, a lucrat, cu destul succes, la imaginea handbalului românesc. Textul publicat mai sus face parte din seria „Cum se face sportul bine”, serie pe care Lead – alături de o mână de invitați specializați în comunicare, sociologie, branding sau politici publice – o așază spre dezbatere. Scopul îl intuiești: vrem să aflăm cum putem face sportul bine; cum putem să-l însănătoșim, cum îl putem înșuruba mai bine în societatea de azi.

În căutarea răspunsurilor, atacăm câteva teme esențiale din sportul românesc de azi: sportul și nevoia de performanță, sportul și nevoia de finanțare, sportul și rolul său comunitar. Pornind de aici, Lead va publica o serie de articole, opinii și interviuri care să ne arate exact asta – „Cum se face sportul bine”.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.