Reportaj din Frederikshavn, inima handbalului din nordul Danemarcei. Orașul cu case-turtă dulce e gazda naționalei României

Andreea Giuclea 9 decembrie 2015

The Heart of Handball, imnul Campionatului Mondial, se aude mai mereu în Arena Nord din Frederikshavn: la încălzire, în momentele de sărbătoare de după goluri sau în pauze. Inima roz a fost aleasă ca simbol al turneului din dorința danezilor de a-și sublinia legătura istorică cu handbalul, pe care și ei, la fel ca alții, susțin că l-au inventat. Dar mai arată, spun ei, și pasiunea pentru joc și eforturile făcute de comunitățile locale ca cei care le trec pragul în decembrie să se simtă ca acasă. Am vrut să vedem cum s-a pregătit un orășel de nici 30.000 de locuitori pentru cel mai important eveniment sportiv organizat vreodată aici.

**

Din București până în Frederikshavn, un orășel aflat la 40 km de cel mai nordic punct al țării, faci cam 10 ore. Pleci la șase dimineața, pe întuneric, și ajungi după patru după-masa, tot pe întuneric, după ce schimbi două avioane, un autobuz și-un tren. La gară chemi un taxi și apare un bărbat voios de vreo 50 ani, care insistă să-ți încarci telefonul la el în mașină, deși ai acumulator. Te întreabă dacă ai venit pentru handbal și îți povestește mândru că e cel mai mare eveniment sportiv organizat până acum de micuțul lui oraș. Prin geamul aburit vezi case mici și colorate, parcă făcute din turtă dulce, clădiri luminate în roz – culoarea turneului -, brazi împodobiți și ghirlande de becuri atârnate în copaci. O atmosferă de poveste, cum au și încercat să creeze, în așteptarea musafirilor.

Doar că atunci când cobori din mașină te izbește un vânt nervos, deloc ospitalier. Știai de el, chiar o fostă handbalistă care-a jucat în Danemarca ți-a povestit cum se ținea de stâlpi să nu fie luată pe sus, dar, cumva, sperai să fie mai blând de data asta. Nu doar că n-a fost așa, dar ai nimerit în mijlocul unei furtuni – a doua din ultima săptămână, îți spun localnicii –, care a încurcat planurile organizatorilor, și mai ales pe cele ale fanilor. Feriboturile care trebuia să-i aducă din Norvegia – Frederikshavn e un important port care leagă Danemarca de Norvegia și Suedia – au fost oprite. Primarul orășelului norvegian Larvik, de exemplu, invitat la festivitatea de deschidere, a ocolit 1.200 de km ca să ajungă la deschidere.

Orașul de la Marea Baltică s-a pregătit pentru turneul care s-a întors în Danemarca după 16 ani,  cu ajutorul comunității, ne spune Karin Rasmussen, consultant de comunicare al primăriei. Înainte să aplice pentru a deveni oraș gazdă, consiliul local s-a consultat cu liderii de business din oraș și cu uniunea de turism, pentru că aveau nevoie de o investiție de aproape 1 milion DK (600.000 de lei). Aveau deja un stadion, construit acum 10 ani cu gândul tot la evenimente viitoare aducătoare de potențiali turiști. Arena Nord, nu mare, dar prietenoasă, găzduiește concerte – par foarte mândri că le-a călcat pragul  Bryan Adams  -, conferințe de business și antrenamentele echipei locale de handbal.

Dar, dincolo de investițiile financiare, Karin spune că turneul există în Frederikshavn datorită implicării a sute de voluntari care au venit și au întrebat cum pot să ajute. Unii au făcut decorațiuni, alții au lipit pe asfalt benzi roz care te îndreaptă spre stadion, iar vreo 100 de femei le-au croșetat jucătoarelor căciulițe roz, cu ciucuri în culorile naționale, finalizate de copii cu dizabilități. (Le-a venit ideea când au aflat că Puerto Rico va juca aici și s-au gândit că o să li se pară frig. Apoi au zis să le facă tuturor echipelor un cadou.) Iar cei mai mulți, cam 200, forfotesc pe culoarele arenei încă din prima zi, împărțind acreditări, montând standuri și direcționând fani și jurnaliști pe culoarele întortocheate.

Printre ei e și Florin Stan, un român în vârstă de 30 de ani care locuiește aici de șapte ani. A învățat singur daneza, a făcut cursuri de zidărie, a lucrat în resturante și-a livrat pizza, iar de patru ani are o mică firmă de transport. Livrează ziare din ușă-n ușă, conducând până la 200 de kilometri zilnic. S-a bucurat când a văzut la tragerea la sorți, pe care a urmărit-o în direct, că România va juca chiar la el în oraș, și s-a oferit să ajute pentru că vorbește ambele limbi. Primele două meciuri, cu Puerto Rico și Kazakhstan, le-a petrecut în centrul de presă, așteptând cu atenție finalul meciurilor ca să le ducă jurnaliștilor din tribună rapoartele statistice. Pentru următoarele, mult mai importante, și-a cumpărat bilete și le-a urmărit din tribună. Ajutat de oficialii FRH, a avut șansa s-o cunoască pe Ada Nechita.

Schimbări în oraș a început să observe în urmă cu două săptămâni, când au apărut afișe și indicatoare pe asfalt. „Vin 2.300 de spectatori la meciuri, nu?”, explică Karin cum au gândit investitorii când au acceptat să contribuie la organizarea evenimentului. „Ei trebuie să mănânce, să doarmă, să folosească mijloace de transport. Asta înseamnă mult pentru un oraș ca ăsta.”

De aici poate și voioșia taximetriștilor, dincolo de ospitalitatea daneză. Frederikshavn  e oricum o zonă turistică, aflată la 40 de km de Skagen, cel mai nordic oraș din Danemarca, unde Marea Baltică se încrucișează cu Marea Nordului. „Dacă le oferim turiștilor o experiență frumoasă, dacă îi facem să se simtă ca acasă, sperăm că o să se întoarcă”, mai spune Karin.

***

Cei care se simt cel mai acasă sunt norvegienii. Aflați la o aruncătură de feribot, au înroșit străzile și au umplut barurile micuței localități. Din centru – practic, o străduță principală cu magazine și cafenele cochete – ajung la stadion fie pe jos, cam în 10 minute, fie cu un autobuz gratuit, neutru în carbon, care îi descurajează să vină cu mașinile. Ajunși aici, după ce își fac aprovizionarea – dacă și-au uitat cumva acasă arsenalul, pot cumpăra tricouri și fulare cu însemnele Norvegiei de la intrarea în stadion – se împrăștie printre scaunele albastre din tribune. Dacă la primele meciuri ale zilei încă te poți auzi cu cei de lângă tine, pe măsură ce se apropie ora de start a norvegiencelor, fanii lor devin tot mai gălăgioși. În tricouri roșii, cu fulare de gât, coarne de vikingi pe cap și steagul pictat pe față, găsesc de la zi la alta modalități noi de a face gălăgie: suflă în vuvuzele, zdrăngăne clopoței, bat în tobe, tropăie în podea, exersează coregrafii. Oferă și momente emoționante, cum a fost imnul pe care l-au cântat la unison în prima zi, când sunetul din sală le-a făcut feste organizatorilor.

Nu doar nouă ni s-a făcut pielea de găină, ci și lor. Se simt ca acasă aici, ne spune mama unor fetițe care joacă și ele handbal, în Oslo. Au ocolit prin Gothenburg ca să ajungă, și au făcut un drum de patru ore în șapte, doar pentru primul meci, cu Rusia. N-au putut sta mai mult, pentru că fetele aveau școală și antrenamente.

După meciurile Norvegiei, suporterii rămân minute bune în tribună, făcându-le poze și cerându-le autografe fetelor. Din boxele Arenei Nord se aude din nou, la volum maxim, Heart of Handball, iar mascota Frederik, un marinar pistruiat, exersează mișcări de dans pe margine.

Locuitorii din Frederikshavn sunt mândri de ce se întâmplă la ei în oraș zilele astea. Sunt mândri că au fost singurii din cele patru orașe gazdă care au primit aprobarea după prima inspecție a Federației Internaționale; sunt mândri că echipa lor de hochei pe gheață e cea mai bună din țară; sunt mândri de noile lor lumini de Crăciun, cele mai scumpe de până acum, și de autobuzul eco. Găsesc motiv de mândrie în orice, spune Florin. „Și o piatră mai ciudată dacă au, o fac obiectiv turistic.”

Au și de ce să fie mândri. Într-o zi cu soare, când nu te aruncă vântul de pe un trotuar pe altul, descoperi că au un orășel tare frumos.

RUMÆNSK VM FESTTaget er tæt på at løfte sig i Arena Nord!

Posted by Heart of Handball – Frederikshavn on Tuesday, 8 December 2015

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.