„Rewind” la minutul 80. Antrenorul Adrian Boingiu privește „la rece” spre ultimul meci al generației U19. De acești tineri vom mai auzi

A trecut o lună de zile de la dramaticul eșec al Naționalei de fotbal U19 în Turneul de Elită care ducea spre Campionatul European din Finlanda. Lacrimile puștilor după înfrângerea din prelungiri s-au uscat de atunci, dar regretele rămân, deși fiecare dintre ei a luat-o, între timp, de la capăt, la echipa sa de club.

Unii au șansa de a deveni campioni (Andrei Vlad, de la FCSB), alții visează la un loc de podium în Liga 1 (Screciu de la Craiova și băieții de la Viitorul lui Gică Hagi), alții trag din greu în „play-out” (Moruțan), cei din străinătate (Vlad Dragomir de la Arsenal, Marco Dulca de la Swansea sau Sîntean de la Slavia Praga) își așteaptă, nerăbdători, debutul la prima echipă în ligi de top ale Europei.

Pentru toți urmează o nouă șansă, aceea de a juca la Under21, în anticamera Naționalei mari, sau chiar alături de Săpunaru, Pintilii și Budescu, sub comanda selecționerului Cosmin Contra. Pentru Dragomir, Dulca, Moruțan și compania, meciul cu Ucraina a fost doar un punct de inflexiune, nicidecum un capăt de drum.

Numai antrenorul Adrian Boingiu nu știe încotro o va apuca. Pentru el, care i-a luat pe tinerii jucători de azi de când erau abia niște copii, Euro 2019 era și o mare ambiție personală, ultimul tren cu această generație la a cărei construcție a pus ani din viață…

A revăzut de „n” ori ultimele 10 minute ale meciului cu Ucraina, așa cum revede în minte, cadru cu cadru, ultimele faze ale meciului de acum doi ani din Ungaria, când, la fel, echipa sa a ratat o calificare în prelungirile meciului. L-am căutat zilele trecute și l-am invitat să analizăm, la rece, ce s-a întâmplat în finalul de meci nebun cu Ucraina. Și, la fel de important, ce s-a întâmplat înainte de minutul 80 al meciului decisiv din Turneul de Elită.

Cu ce rămânem după acest turneu, ce învățăminte avem de tras și, mai ales, care e, de-acum înainte, destinul acestei generații de puști în care ne-am pus atâtea speranțe și care ne-a arătat cel mai frumos joc al unei echipe „tricolore” în mulți ani de zile.

*

„Potențialul echipei este cel din victoria cu Serbia”

Domnule Adrian Boingiu, acum doi ani, generația dumneavoastră, pe atunci U17, pierdea o calificare importantă tot în ultima secundă a unui meci decisiv. Cum vedeți acum cele două episoade: ce au ele în comun, dincolo de ratarea obiectivului, și ce le diferențiază? Spun cele două episoade ceva despre profilul generației acesteia?

Deosebiri sunt, desigur: la 17 ani vorbeam despre o calificare spre un turneu de elită, iar la 19 ani vorbim despre o calificare la un Campionat European. Deci s-a făcut, între timp, un pas înainte spre un obiectiv pe care, evident, ni l-am propus, dar care nu ne era impus. Ceea ce nu am reușit la 17 ani, am reușit la 19, mai mult, acum am avut o șansă mare să ajungem la Campionatul European. Nu am reușit, însă, să gestionăm cum ar fi trebuit – mai ales din punctul de vedere psihologic – finalul de meci cu Ucraina…

Nu cred că se pune problema că nu am învățat din lecția turnelului de la 17 ani. Contextul a fost altul acum. Atunci aveam nevoie de o victorie ca să depindem doar de noi, iar un egal ne-a scos din cursă, aici aveam nevoie de un egal și, aproape de final, în minutul 79, aveam chiar victoria la îndemână, dar, iarăși spun, nu am știut să gestionăm momentul respectiv. Momentele sunt diferite ca stare, dar și unul, și celălalt ne-au dus în aceeași situație.

După meciurile din grupa de calificare din Grecia, România a început impresionant Turneul de Elită, în meciul cu Serbia. Cât de aproape de potențialul lor adevărat au fost băieții în acel meci, remarcat de toată lumea din fotbalul nostru?

Potențialul echipei acela este, ce a văzut toată lumea în victoria cu 4-0 cu Serbia. Lumea a remarcat jocul foarte legat al băieților, însă asta nu trebuie să fie o surpriză: ei se cunosc de acum patru ani în proporție de 85%. Structura lotului a fost schimbată doar din cauza unor probleme medicale sau dacă unii dintre jucători au reușit să facă pasul la echipele de seniori de care aparțineau, și atunci deveneau mult mai importanți pentru ce aveam noi de făcut (în fotbalul românesc n.red.). Dar cei mai mulți dintre băieți se cunosc de aproape patru ani.

Între generația aceasta la 17 ani și generația aceasta acum diferențele de efectiv nu au fost decât de vreo patru-cinci jucători, dintre care două cazuri fortuite – Craiu, care este accidentat, și Ganea, care e și el accidentat și nu a putut face parte din echipă.

„Cel mai important a fost momentul golului. Mi-aș fi dorit să nu marcăm”

În meciurile cu Suedia și cu Ucraina echipa noastră nu a mai arătat la fel de bine ca în primul meci. Totuși, în primul dintre ele, „tricolorii” au demonstrat tărie de caracter, maturitate. De ce nu au putut face asta și contra Ucrainei?

Să revenim la context: a fost momentul de după primele două jocuri, erau foarte multe scenarii în care puteam fi calificați înainte de ultimul meci, dacă era un rezultat favorabil între Serbia și Ucraina. Nu s-a întâmplat să fie așa. Apoi, toată lumea vorbea despre calificare, uitând că mai urma un joc determinant. S-a creat o stare de spirit extrem de pozitivă – ceea ce nu e rău! – dar asta a venit la pachet cu o încărcătură psihică și emoțională pentru jucători. Evident că ne-am dorit cu toții calificarea și că am încercat să facem tot ce a ținut de noi ca să ne calificăm.

În momentul în care Moruțan a marcat contra Ucrainei, băieții s-au descătușat pe teren, considerând lucrurile ca și rezolvate. Ai nevoie de un egal și tu marchezi pe final de meci! La vârsta lor, nefiind prea experimentați, au considerat că totul e gata. Probabil se și gândeau cum să se bucure la final, nu se mai gândeau că lucrurile se pot întoarce împotriva lor. Situația aceasta, coroborată și cu eliminarea lui Moruțan – dar care nu a fost determinantă din punctul meu de vedere – a dus la ce știm cu toții.

Ați revăzut meciul? Care sunt concluziile, acum, la rece?

Am revăzut finalul de meci, băieții nu mai reacționau la nimic. Jucători care nu aveau soluții pentru nici o situația din teren! Aceeași jucători care au răspuns foarte bine și în toamnă, și în cele două meciuri anterioare din turneu – aveam cinci jocuri, și nu orice fel de jocuri, și cinci victorii – nu au mai reușit să se adune…

„Avem recent două situații similare, cu echipe nu tocmai necunoscute. Faceți comparație cu Barcelona și cu Real Madrid! Nici acolo nu se pune problema de valoare, e tot o chestiune psihică, o supraevaluare a unui rezultat. Cine ar fi fost în stare să spună că Juve va avea 3-0 la Madrid?”

Cauzele, după mine, au fost presiunea foarte mare și dorința de a rezolva meciul. În momentul când am marcat golul, nimic din ce am stabilit înainte de meci nu a mai contat. În mintea lor, când au dat gol, obiectivul a fost îndeplinit. După ce au luat gol, foarte repede, au început să se clatine. Altă explicație nu există. Sigur că ultimul meci din grupă nu poate fi ca primul, pentru că, totuși, am jucat pe terenuri care nu ne avantajau prea mult, iar asta, vrei, nu vrei, se acumulează.

Din punctul meu de vedere nu sunt greșeli de formare a echipei, nu sunt greșeli de abordare a partidei, doar situații pe care nu le-am putut rezolva. Avem recent două exemple similare, cu echipe nu tocmai necunoscute. Faceți comparație cu Barcelona și cu Real Madrid! Nici acolo nu se pune problema de valoare, e tot o chestiune psihică, o supraevaluare a unui rezultat, în cazul Barcelonei (care a pierdut calificarea după 4-1 cu Roma n.red.). Dar cine ar fi fost în stare să spună că Juve va avea 3-0 la Madrid? Acolo vorbim de oameni care joacă de mult timp împreună, joacă pe extrem de mulți bani, sunt trecuți prin multe. În cazul nostru, vorbim de un grup de copii talentați, cu calitate foarte bună, care, puși în fața unui moment foarte important al carierei lor, nu au putut scoate mai mult. Să luăm invers, cazul lui Juventus, care la ultima fază a meciului nu a reușit să gestioneze un 3-0, după un joc extrem de bun. Nu au mai avut reacție într-o singură fază.

Revenind la meciul cu Ucraina, cel mai important a fost momentul golului. Sincer vă spun, dacă m-ar întreba cineva, i-aș spune că mi-aș fi dorit să nu marcăm și să ducem acel 0-0 cu muncă și cu un pic de teamă, dar concentrați. Căci noi asta am pierdut la gol – concentrarea. Ne-am considerat deja calificați. Nu am reușit să îi fac să înțeleagă că golul acela nu schimbă nimic. I-am chemat la mine și le-am spus că nu s-a schimbat nimic, că n-am câștigat nimic, să ia meciul ca și cum ar fi 0-0. Degeaba! E ca în familie: degeaba le spui copiilor ceva din experiența ta, că îți vor spune: „Eeei, mă lași?!”. Până nu trăiesc și ei experiența respectivă, greu învață ceva…

Dacă noi nu marcam, Ucraina nu ieșea la joc nici atunci, în minutul 80. A ieșit pentru că nu mai avea nimic de pierdut, altfel cred că aștepta ultimele cinci minute ca să se arunce peste noi. Doar că noi am fi fost mai concentrați, mai atenți. Pe de altă parte, să nu uităm că Ucraina e o echipă bună, organizată, cu jucători de calitate, care au și făcut diferența pe fondul inexactităților noastre. În final, am pierdut cu o echipă foarte bine organizată, care a profitat de căderea noastră psihică.

„Aș fi nedrept să-l condamn pe Moruțan pentru greșelile apărătorilor”

S-a vorbit mult despre Olimpiu Moruțan. Cum e el ca jucător, ca tânăr? Ați vorbit cu el după meci?

Am vorbit și vorbesc mult cu el. Am vorbit și înainte, și după joc. El e un copil care și-a dorit extrem de mult să ne calificăm. Înainte de meciuri, el trăia deja jocurile și îmi spunea: „Domn’ profesor, o să vedeți, eu calific România!”. Era extrem de motivat și de montat. Trecusem cu o seară înainte pe la el prin cameră și mi-a zis: „Lăsați-mă mâine să joc până dau gol, apoi puteți să mă schimbați!”. Nu a mai fost cazul să îl schimb, pentru că în mod clar aș fi făcut-o… Gândiți-vă ce a simțit atunci când a marcat! Îți mai ia Dumnezeu mințile în momente din astea.

„Eliminarea lui nu mă poate face să dau la o parte tot ce a făcut el bun. Nu eliminarea lui a schimbat lucrurile, ci golul marcat de el.”

Dar eliminarea lui nu mă poate face să dau la o parte tot ce a făcut el bun. Insist, nu eliminarea lui a schimbat lucrurile, ci golul marcat de el. Nu-i reproșez lui Oli ratarea calificării. Era, desigur, normal să fie pe teren, ca să îl pot schimba, dar, altfel, el și-a adus un aport important la acest traseu. E golgheterul echipei în calificări! Iar dincolo de goluri, el a făcut două jocuri fantastice la Turneul de Elită.

Chiar și în meciul cu Ucraina a depus un efort extraordinar, a luat primul galben în apărare, la marginea careului nostru. Procentual, și eliminarea lui poate să fi cântărit la rezoltatul final, dar aș fi nedrept să îl condamn pe Moruțan pentru că apărătorii noștri nu au avut reacție la acțiunile adversarilor de după minutul 80. Nu are nici o vină Moruțan că într-un anumit duel „unu contra unu” jucătorul nostru nu îl oprește pe adversar nici măcar prin fault.

Cum au reacționat băieții după meci? Care a fost atmosfera în vestiar?

Vă dați seama: tristețe, lacrimi, plâns. Toți au fost afectați, iar Olimpiu mai mult decât toți ceilalți. A plâns și a doua zi. A fost greu pentru toți, dar poate cel mai greu e acum pentru mine. Băieții au plecat, fiecare dintre ei își găsesc refularea la cluburile lor, au obiective de atins fiecare dintre ei, dar pentru mine calificarea la Euro 2019 era unicul obiectiv, un obiectiv foarte important, personal în primul rând, apoi și instituțional.

E cineva din generația asta care trebuie să își asume un pas în față pentru a-i trage și pe alții după el? Sau e un efort de grup, de federație, al întregului nostru fotbal pentru a scoate ce-i mai bun din acești băieți?

În mod cert, o parte dintre ei vor ajunge la echipa națională de tineret. Acolo ar trebui să se tragă în sus unii pe alții, iar împreună cu cei mai mari să încerce un rezultat care să îl lase în spate pe acesta de la U19. Au calitate, au putere, au mare ambiție, unii dintre ei. Eu îi văd fiind nucleul de bază la echipa națională, atât de tineret, cât și de seniori.

Mai urmează ceva pentru generația asta, sau meciul cu Ucraina a fost ultimul lor joc în acest format generațional?

Meciul cu Ucraina a fost ultimul meci oficial pentru această generație. Eu am propus, însă, crearea unui lot de tranziție, U20, cum se practică în țările cu fotbal avansat, care au mulți jucători buni, dar care nu pot face saltul la U21 de azi pe mâine. Ar fi bine să avem acest lot și să le dăm băieților patr-cinci acțiuni amicale, ca să îi putem ține împreună pe cei care nu vor prinde U21. Eu sper că așa se va întâmpla. Sunt discuții deja pe această temă. Ar fi benefic, pentru că mai avem, oricum, câțiva jucători buni care nu au prins lotul la acest turneu de elită din cauza concurenței foarte mari.

Cu ce rămânem bun și ce lecții învățăm după acest turneu?

Rămânem, în primul rând, cu calitatea unui număr mare de jucători care pot face față la nivel înalt, în Liga 1 și la echipa națională.

Rămânem cu faptul că am făcut o propagandă extraordinară fotbalului la nivel de juniori. Nu știu când a mai fost așa interes pentru câteva jocuri ale unei echipei de juniori. A venit o tribună plină la Ploiești, adusă doar de ce au făcut băieții în primele două jocuri, iar asta spune foarte mult.

Și mai e ceva: trebuie să rămânem și cu dorința de revanșă, pentru că și la U17 ne-am promis că vom face un pas în față și l-am făcut. Păcat că nu am putut ajunge și mai departe, dar ocazii vor mai fi, cu siguranță.

Cât despre lecții, trebuie să știm să gestionăm mult mai bine sentimentele și emoțiile în situații extreme. Asta e tot. Iar asta nu ține doar de mine, ca antrenor, sau de staff. Ține și de educația în privat, de educația de la club… Când ești condus cu 1-0 sau e 0-0 și ai nevoie de un gol, altfel te mobilizezi. Atunci când marchezi și știi că îți ajunge egalul, ești într-o altă poziție. Trebuie să fii robust psihic în astfel de momente. Altfel nu se explică erorile făcute în ultimele 8-10 minute ale jocului de către jucători extrem de exacți de-a lungul timpului.

„În cel mult un an de zile, doi-trei dintre ei vor fi luați de Cosmin Contra, la cum îl știu, la echipa națională de seniori!”

„Vom mai vorbi despre această generație cât de repede”

Ați trecut de la extaz la agonie alături de băieți la Turneul de Elită. Dacă ar fi să alegeți un moment emoționant, care ar fi? Un detaliu care să vorbească despre echipa aceasta…

Sunt multe momente. Drumul de întoarcere spre Buftea, când toată lumea era necăjită. Fiecare era cu gândurile și cu suferința lui, dar, totuși, fiecare a găsit puterea de a-l ajuta pe Olimpiu, care a plâns tot drumul. Și-au asumat responsabilitatea la comun, nu au aruncat-o pe Olimpiu, nu au căutat țapi ispășitor. Cu toată supărarea și cu toate regretele, au dat dovadă de caracter și de echilibru.

Grupul a funcționat foarte bine, cu cei trei-patru lideri de moment. Sunt niște băieți extraordinari, își doreau tot timpul, înaintea meciurilor, să rămână singuri 5-10 minute după pregătirea jocului. Nu știu ce își spuneau, nu i-am întreabat niciodată, dar ieșeau de fiecare dată extrem de motivați. Eu vă spun doar că vom mai vorbi despre această generație cât de repede. În maxim un an de zile, doi-trei dintre ei vor fi luați de Cosmin Contra, la cum îl știu, la echipa națională de seniori.