Roger Federer transformă vârsta într-un simplu număr, se califică în finala Australian Open după cinci seturi cu Wawrinka

Roger Federer ajunge în finala Australian Open la primul turneu după revenirea lui în circuit. Federer l-a învins pe Stan Wawrinka în cinci seturi: 7-5 6-3 1-6 4-6 6-3. Va fi prima finală a lui Federer la Melbourne după cea din 2010. Și va mai fi, totodată, a șasea finală la AO (chiar la meciul cu numărul 100) și a 28-a finală de Slam a carierei. Adversarul lui Federer: învingătorul dintre Nadal și Dimitrov, a doua semifinală care e programată vineri.

A fost un meci de cinci seturi, dar nu tocmai epicul la care ne așteptam. Tensiunea din final a compensat însă evoluția ciudată de până atunci a meciului. Să vedem. Primele două seturi le-a dominat Federer, apoi Stan a părăsit terenul (în lacrimi, susțin comentatorii elvețieni) pentru un MTO necesitat de o durere pe care a mai resimțit-o săptămâna aceasta. Stan a revenit cu genunchiul drept bandajat și a început să-și dea drumul la lovituri. Între timp, Federer s-a răcit și și-a pierdut constanța din spate. Stan și-a regăsit mai întâi returul, apoi serviciul și a luat următoarele două seturi. Ne-am trezit în decisiv fără să avem senzația că am intrat cu adevărat în meci, poate și din cauză că timp de patru seturi, cei doi nu au jucat bine concomitent. Înainte de decisiv, a fost rândul lui Federer să iasă de pe teren pentru un MTO destul de lung.

Stan a intrat in decisiv cu avantajul momentumului favorabil câștigat în seturile 3 și 4, dar nu a profitat de el. Acolo a câștigat Federer meciul (sau cel puțin nu l-a pierdut): la 1-1 și la 2-2 a salvat câte o minge de break și, spre lauda lui, le-a salvat luând inițiativa mai mult decât Stan. Pentru că norocul îi ajută pe cei îndrăzneți (și cruzi, apropo), în game-ul următor pe propriul serviciu, Stan a făcut niște greșeli forțate și neforțate cu reverul, după câteva retururi în picioare ale lui Federer. Și apoi, colac peste pupăză, a dat breakul cu o dublă. Federer și-a ținut serviciul până la capăt și victorie. The End.

”Am avut noroc acolo, mi-a dat breakul cam pe degeaba”, a recunoscut Federer, la interviul de pe teren, ”nu prea-l meritam după cum jucasem.” Asta cu meritatul e discutabil. Da, nivelul lui Federer scăzuse față de prima jumătate a meciului, dar la cele două mingi de break salvate a fost mai proactiv decât Wawrinka, și primele puncte câștigate în game-ul unde avea să facă break le-a câștigat în urma unor retururi foarte bune. Ca de obicei, atunci când nivelurile sunt sensibil egale, diferența va fi făcută de câteva puncte: Wawrinka le-a pierdut pe-ale lui, Federer le-a câștigat. La conferința de presă, un Stan evident afectat a declarat că regretă mingile de break nefructificate, dar că este mândru de cum a revenit în meci.

”Cred că după pauza medicală Stan s-a relaxat și a început să lovească mai liber”, a evaluat (corect) Federer momentul unde meciul s-a întors. Genunchiul lui Wawrinka a mai fost bandajat în acest turneu – după meciul cu Tsonga, iar atunci el a glumit că e bandajat pentru a avea o scuză în caz că pierde. Problema la aductor a lui Federer a ieșit la iveală doar acum, la iscodelile lui Courier: ”Am avut o problemă la picior toată săptămâna și am simțit-o de la începutul meciului. Știu că nu cer aproape niciodată MTO, dar acum am zis să iau unul. Fizioterapeutul care m-a tratat are mâni magice.” Federer a mai observat la conferința de presă că aceste pauze medicale au mai mult efect mental decât fizic. El a spus că a apreciat conversația pe care a avut-o cu fizioterapeutul – pentru că i-a oferit o pauză de la intensitatea meciului.

Are această pauză lungă de șase luni vreun efect în schimbarea de mentalitate cu care Federer a abordat aceste meciuri la AO? A spus destul de des că nu  a avut mari așteptări (normal) imediat după revenire, și a repetat și azi că acest statut de ne-favorit îi convine. ”Mi-am spus în decisiv: ”Relaxează-te, revenirea a decurs deja excelent. Lovește liber și vezi ce se întâmplă.” Asta e și mentalitatea cu care trebuie să intru în finală, nimic de pierdut. Mi-a făcut bine să gândesc așa în astea șase meciuri, așa că o voi păstra.”

Acum, întrebarea este dacă această mentalitate va rezista dacă îl va vedea pe Rafa dincolo de fileu. Va rezista oare, dacă ne gândim la istoria lor comună și în plus, la miza acestei finale? Cum bine observa Roddick, dacă Nadal o va câștiga, va micșora distanța dintre ei doi, și Roland Garros e după colț; dacă Federer ar câștiga-o, atunci ar ajunge la cota 18, foarte dificil de ajuns de vreunul dintre contemporanii săi.

Continuarea articolului, pe Treizecizero