Simona Halep: mai puternică, mai eficientă, la fel de orgolioasă

Camelia Butuligă 15 martie 2018

Simona Halep s-a luptat cu vântul și cu miezul ei fierbinte, a bătut-o pe Martic și ne-a demonstrat încă o dată că învață mai repede decât noi: la 1-3 în decisiv s-a calmat suficient cât să reorienteze energia destructivă împotriva adversarei, nu împotriva ei înșiși.

 *

Când m-am mutat la București dintr-un orășel liniștit de la poalele dealurilor subcarpatice, unul din lucrurile care m-au surprins (neplăcut) au fost iernile. Nu zăpada sau frigul mă deranjau neapărat, ci vântul. Am avut norocul să prind câțiva ani în care mai aveam puțin și mă țineam de stâlpi pe stradă, ca într-o comedie mută. Într-una din acele zile, m-am plâns exasperată unui prieten. ”Care e treaba cu vântul ăsta??? E oribil!” Suferința mea a fost întâmpinată cu o privire amuzată: ”Ce vânt? Asta e nimic. Să vii la mine în oraș să vezi cum e.” De unde era amicul? Constanța.

Nu știu dacă faptul că a crescut într-una din zonele din România unde bate cel mai tare vântul a ajutat-o sau nu pe Simona aseară. Poate la un anumit nivel a ajutat-o, pentru că, dați-mi voie să vă spun, am văzut jucători de tenis mult mai frustrați decât ea aseară din cauza condițiilor meteo. Dat fiind profilul și istoricul ei emoțional, mă așteptam ca Simona să-și piardă răbdarea mai repede și mai exploziv. A fost totuși un meci lung, de trei seturi și dacă credeți că vântul e enervant când mergi pe stradă, cum e când îți ia mingea de tenis și o duce unde vrea el, nu unde vrei tu? Mingi care ar fi fost out sunt în teren și viceversa. Mingi care sunt trimise peste fileu aterizează în el și viceversa. Mingi abia atinse se transformă în torpile, mingi lovite din răsputeri abia ajung în terenul advers.  Toate acele puncte câștigate cu banda fileului aseară? Deloc întâmplătoare.

Am scris anul trecut la Roland Garros cum un meci de tenis este ca o expediție tactică de război. Jucătorul este un fel general care trebuie să gestioneze o listă lungă de lucruri, unele care țin de el (cum ar fi pregătirea meciului și execuția loviturilor) și altele care sunt dincolo de controlul său, dar care îl afectează: adversarul și contextul în care se joacă meciul, de la suprafață și condiții meteo până la public, oficiali și echipele din loje. Iar când se joacă afară, tenisul se poate transforma într-un fel de sport extrem în care mama natură e al treilea jucător. Aseară, în meciul Simonei Halep contra Petrei Martic, vântul a fost al treilea jucător, unul căruia nu-i păsa câtuși de puțin în favoarea cui înclina balanța. (Poate circuitele ar trebui să se gândească la includerea vântului în acel indice de discomfort care ia în calcul temperatura, umiditatea și razele UV. De la un punct încolo, nu mai e drept nici față de jucători, nici față de spectatori.)

„A fost dificil azi din cauza vântului, iar jocul ei e variat, amestecă efectele, servește bine. Sunt mulțumită că am luptat până la sfârșit. Nu știu cum am câștigat, dar am câștigat! Am refuzat să pierd”, a spus Halep la interviul de după meci. „Am fost frustrată din cauza jocului pentru că vântul nu ne-a dat deloc ritm. A trebuit să ne concentrăm la fiecare lovitură pentru că mingea se mișca imprevizibil.”

Federer declara cândva că îi place să joace pe vânt pentru că este încă un element în plus de gestionat pentru adversari și de obicei aceștia se chinuie să-l includă în și așa lunga listă de elemente pe care le au de gestionat într-un meci contra lui. Federer poate se alinta un pic – mă îndoiesc că dacă ar putea alege cum să joace un meci, ar alege să joace în condiții meteo dificile. Însă afirmația lui conține un adevăr foarte important: într-un sport în care pentru a pune mingea peste fileu jucătorul trebuie să calculeze în fiecare secundă, timp de câteva ore, zeci de variabile, probabilități și să ia tot atâtea decizii, a include un element atât de disruptiv precum vântul este un coșmar, atât fizic cât și mental.

Andy Murray, unul dintre cei mai buni jucători în condiții de turbulențe atmosferice (și nu numai atmosferice, eh) a observat că pe vânt nu au neapărat câștig de cauză tenismenii care pot lovi tare, ci aceia cu un bun joc de picioare și reflexe rapide, care se pot adapta astfel la schimbările imprevizibile ale traiectoriilor. Aici, Simona era mai bine echipată decât adversara ei. Dar nu de jocul ei de picioare eram noi îngrijorați, ci de miezul exploziv care o poate propulsa către victorie sau o poate împinge într-o degringoladă emoțională greu de privit.

S-a făcut caz de cele două OCC-uri consecutive din ce în ce mai țâfnoase de după pierderea setului doi. Un frison colectiv, o umbră sinistră a imploziei de la Miami de anul trecut a planat asupra fanilor români care, fripți de atâtea ori, suflă acum și-n înghețată, nu numai în iaurt. Asemănările erau acolo: pierderea unui set doi la mustață în tiebreak după câștigarea primului set, un OCC cu capsa pusă, pierderea serviciului imediat în debutul decisivului. Dar Simona Halep învață mai repede decât mulți dintre fanii săi ????. La 1-3 în decisiv s-a calmat suficient cât să reorienteze energia destructivă împotriva adversarei, nu împotriva ei înșiși.

„Înainte era mult mai dificil, pierdeam multă energie ca să-mi gestionez emoțiile în astfel de momente, dar acum îmi vine mai ușor, așa că nu mai consum atâta energie. Când văd că se întâmplă, știu ce am de făcut și schimb”, a spus Simona, conform WTA Insider.

„Încrederea există, e acolo, dar e în ce privește tenisul. Cât mă privește pe mine și atitudinea mea, trebuie să lucrez în fiecare zi la asta. Dar am încredere că sunt capabilă să gestionez. Cred că sunt în stare să lucrez la ea”, a spus Simona, potrivit tennis.com.

 

Într-un fel, acesta este poate cel mai mare hop pe care îl au de sărit cei care vor să facă performanță indiferent de domeniu. Mai ales în sportul competitiv, după cum îmi place mie să spun, campionii trebuie să fie la un anumit nivel nebuni de legat. Maniaci, fixiști, obsedați. E obligatoriu, nu se poate altfel. Însă nu asta e partea grea. Partea grea este să ia nebunia, mania, obsesia și s-o orienteze către scopul lor, oricare ar fi acela (câștigarea unui meci, scrierea unui roman, inventarea unei cure revoluționare, ajungerea pe Marte). Trebuie să fie maniaci, dar cu scaun la cap. E o energie volatilă și greu de canalizat, pentru că miza e mare, investiția de muncă și speranță e mare, riscul de a eșua în văzul întregii lumi e mare. Simona Halep deja a trecut prin toate acestea: eșecurile publice, dezintegrările emoționale, dezamăgirile crunte. Faptul că a continuat și continuă să se ridice, mai puternică, mai eficientă și la fel de țâfnoasă este obligatoriu de privit pentru toți cei care vor să facă ceva cu viața lor.

*

Simona are acum o zi de respiro la dispoziție și o va întâlni vineri în semifinale pe învingătoarea meciului dintre Karolina Pliskova și Naomi Osaka, programat în această noapte. Simona conduce cu 6-1 în întâlnirile cu Pliskova și cu 3-0 în cele cu Osaka.

Este a patra semifinală pentru Simona, din tot atâtea turnee jucate în acest sezon; românca urcă acum la 18-1.

 

Fotografii: Jimmie48Photography

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.