Simona Halep, înainte de finala de la Madrid: „Sunt conștientă că nu pot juca perfect la fiecare turneu, dar mă apropii de nivelul meu maxim”

Adrian Țoca 7 mai 2016

Simona vede victoria de vineri cu Sam Stosur ca pe una normală și spune că are experiență când vine vorba de finală (ora 19.00). Va fi a 20-a oară când ea va juca având drept miză un titlu WTA. După calificarea în finală, ea a făcut cinste cu bere jurnaliștilor prezenți la Madrid.

 

Un dubios clinchet de sticle s-a auzit la intrarea în sala de conferințe de presă și nimeni n-a știut ce să creadă. Simona s-a ițit pe ușă alături de un membru al staff-ului turneului și de o ladă sănătoasă cu bere, din care s-a apucat să împartă celor prezenți, în râsetele generale. De ce a simțit nevoia Simona să-și păstreze cuvântul dat în glumă cu o zi înainte (a glumit că va face cinste cu ocazia prezenței celor 4 românce în sferturi) acum și nu după finală, de exemplu? E o întrebare faină, dar cred că răspunsul are mai mult de-a face cu ceea ce scrie Camelia în cronica meciului câștigat cu Sam Stosur; e vorba de dorința imensă de a se califica în finala unui turneu pe care și-l dorește mult, și de ușurarea cu care a venit accederea în meciul pentru trofeu.

Așa că berea a fost ca un pretext pentru ca Simona să împartă și cu alții satisfacția că lucrurile merg, în sfârșit, într-o direcție favorabilă ei, după multe săptămâni complicate. “Când am ajuns aici, am spus că trebuie să uit totul despre Stuttgart, care a fost foarte greu pentru mine. Am muncit din greu în fiecare zi, am stat mai mult pe teren la antrenamente și de aceea am acum din nou un sentiment bun. Mă simt bine pe zgură, mă simt bine aici și sunt mult mai relaxată. Asta-i cheia, de aceea o repet și am spus mereu: când sunt relaxată, asta îmi dă încredere pe teren și mi-e mult mai ușor să-mi fac jocul”.

După un astfel de meci, e de înțeles că discuția cu presa a fost una plină de râsete și cu mai puține idei notabile. În schimb, o șansă pentru umorul Simonei să facă o apariție. “Drink the beer, then we will talk!”, i-a îndemnat ea pe cei din sală. Îndemnată să facă la fel, a răspuns: „Nooo, I don’t drink!”. 

“A fost un meci bun pentru mine”, a început Halep, în understatementul săptămânii. “Am avut nevoie de câteva game-uri ca să-mi capăt ritmul, să simt mingea și jocul, apoi mi-a fost ușor să câștig game-uri, să returnez mingi. Mingile ei au mult top spin și a fost dificil să lovesc mereu de deasupra umărului, așa că mi-am dorit mult să-mi capăt ritmul. După aceea, totul a devenit mai ușor.” Ulterior a adăugat: “A fost bine că m-am enervat, tot timpul e bine că mă enervez un pic, pentru că astfel îmi iau o responsabilitate mai mare, încerc să mă motivez mai mult și să pun capul la treabă, ca să-mi dau seama ce trebuie să joc.”

Când a fost ultima oară când ai jucat atât de bine? “Ăăă, nici nu știu. Poate anul trecut, în State, când am avut acele rezultate bune. Dar nu vreau să mă gândesc la asta, vreau să-l iau ca atare, ca pe un meci foarte bun, un meci normal. Mă gândesc deja la finală. Vreau să rămân concentrată, iar de sărbătorit, după ziua de mâine”.

Despre Dominika? “Mă aștept la un meci greu, pentru că e finala și orice ultim meci al unui turneu e greu, dar am experiență. Mă simt pregătită. Ea joacă repede, lovește puternic, o știu destul de bine. Ea m-a bătut, eu am bătut-o, așa că e un meci deschis, oricare poate să câștige. Suntem în aceeași poziție, amândouă vom lupta, e un alt meci, o altă zi față de azi, dar voi da totul ca să câștig. Vreau mult titlul acesta, e o dorință mare să câștig la Madrid.” De ce e special Madridul? “Pentru că aici am făcut prima mea finală mare în 2014, pentru că e zgură și pentru că e turneul domnului Țiriac, sunt multe motive”.

Continuarea articolului este pe Treizecizero

Cum s-a scris povestea celui mai bun meci al Simonei din 2016

N-a durat mult echilibrul în semifinala câștigată detașat de Simona Halep contra lui Sam Stosur. Până la 2-2 părea să fie un meci disputat, dar apoi lucrurile au cotit-o dramatic. Stosur nu avea să mai câștige niciun game, iar meciul s-a terminat în doar 50 de minute.

Teoretic, Sam Stosur e capabilă de un joc periculos pe zgură: nu ajungi din întâmplare până în finală la Roland Garros. Serviciul și forehandul ei, pe care este capabilă să le lovească cu un spin considerabil, sunt arme periculoase pe zgură. Am auzit chiar păreri că Stosur este singura fata în stare să execute un serviciu doi cu un kick comparabil cu al băieților.

Paradoxal, chiar serviciul, arma principală, a fost prima piesă neutralizată de Simona, care a anticipat incredibil de bine direcția primului și nu a părut deranjată nici de spinul pus pe al doilea. Cifrele sunt uluitoare: Stosur nu a reușit să câștige decât 14% in punctele jucate pe serviciul doi! Returul a fost arma fatală a Simonei, care a întors soarta schimburilor în favoarea ei încă de la începutul lor. Iar cele care aveau mai mult de patru-cinci lovituri au etalat armele care au adus-o pe Halep în vârful clasamentului: precizie chirurgicală, defensivă sufocantă și capacitatea de a deschide terenul pe lateral.

Citește continuarea cronicii pe Treizecizero

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.