Simona, înainte de semifinala „de uzură, dificilă” cu Kerber. „Bucuroasă, dar rămân concentrată, pentru că nu s-a terminat”
Adrian Țoca 24 ianuarie 2018Simona traversează salutând și zâmbind un culoar format din ziariști și se ascunde într-un studio, în așteptarea momentului în care Karolina Pliskova, care se lungise cu jurnaliștii cehi, urma să elibereze sala principală de conferințe. Cehoaica tocmai vorbise foarte franc despre cât de mult își dorește ca Simona să nu-i mai pice pe partea ei de tablou, despre cum simte că Halep îi citește cu multă ușurință jocul și că are același feeling cu Simona, fie dacă meciurile se lungesc în trei seturi sau dacă lovesc la antrenament. Că nu e în control niciodată.
„Cred că ea doar îmi folosește viteza mea, asta-i problema. Încerc să joc repede, dar cred că-i place și asta. Ea nu trebuie să imprime nicio forță în mingile ei. Doar se folosește de viteza mea. Iar, în final, eu-s cea care face toată alergătura. Nu are niciun sens”, a spus Karo, zâmbind.
„For me, Halep is the worst”, a concluzionat ea.
Simona e la curent cu situația asta, poate de aia nici nu s-a panicat la 0-3 și minge de 0-4. “Cred că a fost un meci grozav, cel mai bun în acest turneu. Am început un pic cam lent, dar apoi m-am adaptat și am intrat în ritm. Cred că am jucat foarte bine”, începe Simona, care pune startul mai slab pe seama unui amestec între emoții și incertitudini legate de picior. “Nu știam cum o să fie, nu știam cum o să fug, pentru că știam că trebuie să alerg și să mă mișc repede. Ea lovește puternic, așa că trebuia să fiu tare pe picioare și aproape de baseline. Dar de la 0-3 am început să simt ritmul și să devin mai agresivă”.
Simona înțelege că match-up-ul cu Pliskova e avantajos pentru ea și că se simte în siguranță. Totuși, amintește că niciodată nu e bine să te culci pe o ureche: “Da, pot să spun că ei îi citesc jocul un pic mai bine decât în alte situații. Totuși, fiecare meci e dificil. Chiar dacă am câștigat de atâtea ori, nu știi niciodată cu ea, pentru că lovește mingi incredibile uneori, plus că are serviciul puternic. Dar i l-am citit de multe ori azi, am fost foarte puternică pe retur. De aceea am început să domin. Am simțit-o că s-a supărat pentru că nu și-a putut face serviciul”, completează românca, adăugând că după ce și-a făcut serviciul la 1-3 în primul set a simțit că va reveni.
“Dar da, așa e, de cele mai multe ori știu unde va lovi, am planul în cap. Mă simt bine să joc cu ea și poate de aceea câștig“
E un sentiment frumos să iei 9 game-uri la rând, spune Simona, dar din nou arată și spre riscul ascuns al deconcentrării. “E un pic de pericol atunci când câștigi atâtea game-uri la rând, pentru că trebuie să rămâi concentrată”.
Multe pleacă de la meciul cu Davis, din turul al treilea, pe care Simona l-a revizitat un pic:
“A fost o victorie imensă pentru mine, în general, dar și pentru acest turneu, în particular, pentru că am putut rezista acelor momente grele din meci, am simțit că glezna e ok, că pot să alerg și să joc atât de mult. Mi-am luat multă încredere de acolo. Și un pic de curaj să merg înainte, indiferent de scor. Cred că acel meci a fost foarte important pentru mine. De asemenea, e începutul anului și sunt multe luni în față. Sunt pregătită pentru ele și mă simt puternică mental”.
Și mai e ceva cu ce a rămas din acel meci. “Poate am început să nu mă mai gândesc la rezultat, ci doar la cum va fi ziua următoare, cum va fi glezna. Dar a rezistat bine. După turneu voi avea grijă de ea”.
După doi ani la rând de ieșiri în primul tur, Simona spune că acum a început să-i placă turneul și e gata să dea totul mâine. “Îmi plac condițiile, îmi plac oamenii de aici, sunt foarte relaxați și mă inspiră și pe mine să fiu relaxată. Dacă ceva merge rău, bem o bere seara, cum zice Darren, iar mâine e o zi nouă. Am început să accept această perspectivă, să o simt și să o înțeleg mai bine.
Pentru semifinala cu Kerber, Simona se așteaptă la un “al doilea maraton din acest turneu“ pentru ea. Treizecizero a fost la conferința de presă, iată cum vede Simona meciul cu Kerber.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni