Simona o expediază pe Pliskova, urmează Kerber, neînvinsă anul acesta. Despre Slamuri, ca expediții de cucerire

Și în interiorul categoriilor mari în care le distribuim pe jucătoare (big-hitter, counterpuncher) sunt sub-categorii. Altfel, cum explicăm că împotriva unor jucătoare de atac precum Pliskova, Osaka sau Keys, Simona nu are probleme, iar împotriva altora (Sharapova, Ostapenko) nimic nu e garantat? Același lucru este valabil și contra jucătoarelor ca ea, de contraatac sau construcție: Radwanska, Strycova, Suarez-Navarro sunt descifrabile, pe când Kerber sau Wozniacki sunt nuci semnificativ mai tari. Lucrurile nu sunt atât de alb-negru, iar stilurile jucătoarelor trebuie desfăcute mai amănunțit în elemente componente pentru a le compara pe fiecare.

Bineînțeles, de la un punct încolo, diferența prea mare în scorul întâlnirilor directe este ea însăși un element care atârnă greu pe umerii celei aflate în dezavantaj. De la trei-patru înfrângeri consecutive încolo, mintea nu mai este atât de încrezătoare că poate inversa trendul, îndoielile s-au înfipt ferm deja în subconștient și trebuie un context favorabil (o serie anterioară de victorii mari, un meci important emoțional, o adversară mai slăbită) pentru a mai reduce din diferență. Karolina Pliskova (1-6 acum în h2h contra Simonei) nu a găsit niciunul din aceste elemente ajutătoare azi la Melbourne.

Singura perioadă în care Pliskova a condus (3-0 cu un break) a fost chiar la începutul meciului, când Simona a jucat insuficient de decis: a făcut greșeli, a făcut duble, nu a presat pe retur. Game-ul al patrulea a fost esențial, pentru că acolo Halep s-a înfipt pe călcâie și a stopat alunecarea. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se miște – când lucrurile nu merg bine, orice jucătoare trebuie să recurgă la arma ei principală, care contribuie cel mai mult la identitatea ei pe teren. Pentru Halep, acesta este deplasarea; a început să urmărească fiecare minge, să pună tot mai multe înapoi și s-o împingă pe Pliskova acolo unde se simte cel mai incomod – pe teritoriul schimburilor de peste cinci lovituri.

De acolo, lucrurile au accelerat în favoarea Simonei, care a câștigat șase game-uri consecutive pentru a lua primul set. Statisticile la loviturile câștigătoare și punctele câștigate pe serviciul doi au fost drastice: la ambele, Simona avea aproape dublu față de adversara ei. Setul doi s-a rostogolit la fel de repede în aceeași direcție. Karolina Pliskova, the Ace Queen of WTA a lovit primul ei as din meci când era condusă cu un set și de 4-1. Halep a returnat cu încredere e și a fost ea agresoarea în majoritatea schimburilor. 6-3, 6-2 după o oră și un sfert: încă o victorie expeditivă alături de cea din turul trecut contra lui Osaka, încă un balon de aer necesar după monstruoasa victorie contra lui Davis din turul trei.

După atâtea Slamuri urmărite, sunt ferm convinsă că acestea sunt ca nișe expediții de cucerire a unor piscuri din Himalaya. Necesită pregătire îndelungată, echipă foarte bună, planificare minuțioasă și dozare științifică a efortului. În prima parte, deși traseul e teoretic mai accesibil, pericolele pot fi neașteptate: o furtună bruscă, o avalanșă care-ți dă peste cap și la propriu și la figurat toată munca, sau o gheață care crapă sub picior. În tenis, acestea se traduc printr-o adversară neașteptat de bună sau, cum a pățit Simona, o accidentare în timpul meciului. Dacă scapi cu bine, pui tabăra și te reculegi, apoi profiți de vremea bună și avansezi o porțiune fără probleme: poți avea un respiro de un meci două în care adversarele nu reușesc să vină cu nimic nou, cum am avut cu Osaka și Pliskova. Apoi mai pui tabăra o dată și te uiți spre ultimul asalt, cel mai greu, care nu-și mai ascunde dificultatea și se uită impasibil în jos la tine.

Aici suntem noi acum. Simona a trecut cu bine de terenul minat din primele tururi, a navigat eficient prin porțiunea de mijloc și se află la poalele piscului final. Acesta este alcătuit din porțiunea numită Angelique Kerber, și apoi, probabil din cea numită Caroline Wozniacki. Nu e întâmplător că ele sunt menționate și la începutul articolului pe lista nucilor tari pentru Simona – acum, ce-i drept, nu trebuie să ne îmbufnăm prea tare, sunt nuci tari pentru absolut toate jucătoarele. Împreună cu Simona, ele sunt cele mai în formă jucătoare ale sfârșitului anului trecut și începutului celui curent. În 2018, Kerber, la fel ca Simona, este neînvinsă. La fel ca ea, a desființat azi în sferturi o jucătoare de atac cu lovituri mari și tari: Madison Keys. Toate semnele indică spre o semifinală pe viață și pe moarte. Amândouă urmăresc obiective importante – Simona caută primul Slam și Kerber caută să le dovedească criticilor că 2016 nu a fost întâmplător. Lăsăm însă dezbaterile și pronosticurile pentru mâine. Deocamdată, azi ne bucurăm: trăim să mai luptăm încă o zi și ăsta e un sentiment fantastic.