„Sperăm ca astăzi să fi fost cel mai slab meci al nostru și mâine sa fie cel mai bun.” După victoria cu Cehia, gândurile merg spre meciul crucial cu Danemarca

Andreea Giuclea 13 decembrie 2016

„Greu, uneori mai e și greu”, s-a auzit vocea Cristinei Neagu în drumul spre vestiar, rezumând meciul cu Cehia pe care România l-a câștigat, cu emoții, cu 30-28. În timp ce jucătoarele din Cehia treceau prin spatele lor cu ochii în lacrimi, handbalistele românce au vorbit despre cum se așteptau ca meciul să fie complicat, având în vedere cât de bine a jucat Cehia la acest turneu, și despre cât de mult le bucură cele două puncte. Chiar dacă nu a fost cea mai bună zi a lor.

„Am știut că o să fie un meci greu, dar parcă nu așa greu cum a fost. Nu le-am desconsiderat, știam că Cehia e o echipă care se bate și nu cedează, dar așa e sportul. Ne bucurăm extrem de mult că am câștigat”, a spus extrema stângă Aneta Udriștoiu, care a jucat azi și pe inter dreapta, o soluție găsită de Martin Ambros, în timp ce Crina Pintea a explicat de ce apărarea nu a funcționat la fel de bine: „Ele sunt foarte mici și rapide, se învârt și pur și simplu ne-au bulversat. Nu au făcut ceva extraordinar, n-au stat să construiască, pur și simplu au aruncat plasat.”

La conferința de presă, aceeași diferență de energie între cele două tabere: în timp ce antrenorul Cehiei, Jan Basny, era atât de dezamăgit încât abia a putut rosti câteva cuvinte, Martin Ambros zâmbea ușurat. Bansy a felicitat România și propriile jucătoare, apoi a trântit microfonul pe masă, lăsându-l pe Martin să explice de ce meciul a părut atât de greu.

Sunt două motive, a spus spaniolul: întâi, că Cehia a jucat foarte bine și a luptat până la final, cum a făcut-o și în celelalte jocuri de până acum, iar apoi, că România nu a avut o zi bună. Așa că cele două puncte obținute sunt cu atât mai importante.

„Sunt fericit, dar nu doar pentru cele două puncte, ci și pentru că le-am obținut când nu am jucat foarte bine. E important că am condus tot timpul. N-am putut închide meciul în anumite momente, le-am dat șansa să revină și de asta am stat până la final cu emoții. Dar așa e un astfel de turneu: când joci bine, câștigi, iar când ai o zi proastă, normal că ai probleme. Pentru că sunt echipe puternice, multe meciuri și puține zile de odihnă.”

„Cel mai important e că am luat cele două puncte chiar dacă n-am jucat cel mai bun handbal al nostru.”

Întrebat de jurnaliștii danezi de meciul de mâine, Martin a spus că nu se poate gândi încă la asta, mai preocupat de timpul scurt de odihnă și recuperare. „Dar sunt convins că echipa știe ce vrea și cum poate să obțină asta.”

Prezentă și ea la conferință, Mădălina Zamfirescu a spus că e mândră că face parte din echipa României. „Mă bucur că nu am renunțat și am dat totul până la sfârșit. A fost cel mai dificil meci de până acum, mi-a fost frică de el, nu pentru că am simțit relaxare, dar ne așteptam să dea totul. Am cam tremurat pe final, cred că încă tremurăm. Nu a mers apărarea cum ne-am dorit, dar sperăm ca astăzi să fi fost cel mai slab meci al nostru și mâine să fie cel mai bun”, a spus Mădălina, și ea cu gândul la Danemarca.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.