Suferința gimnastelor americane trebuie văzută așa cum este: ele nu au fost victimele unui singur om

În aceeași săptămână în care mulți dintre noi ne-am uitat cu emoție la meciurile Simonei Halep de la Australian Open, impresionați de lupta pe care a dus-o cu propriile limite, fizice și psihice, dar și de cât de frumos poate fi sportul atunci când e jucat de atleți dispuși să lase totul pe teren, într-o sală de judecată din Michigan ieșea la iveală o altă față a sportului, una dureroasă și neplăcută, ascunsă în spatele blițurilor și medaliilor, pe care n-o vedem des, și care ne-am dori să nu existe. Dar există.

Peste 150 de foste și actuale gimnaste au intrat, rând pe rând, în sala de judecată, și au vorbit despre același lucru: cum au fost agresate sexual de Larry Nassar, fostul medic al echipei olimpice de gimnastică a Statelor Unite.

În cel mai mare scandal de abuz sexual din istoria sportului, Nassar a fost acuzat anul trecut că a molestat sexual peste 160 de tinere sportive, pe parcursul a peste două decade în care lucrat pentru Michigan State University și pentru echipa olimpică de gimnastică feminină, cea mai bună din lume. În toamnă, a fost condamnat la 60 de ani de închisoare pentru deţinere de materiale pornografice cu minori, iar săptămâna asta a primit și sentința pentru abuzurile sexuale: între 40 și 175 de ani.

Dar înainte de a-l condamna, judecătoarea Rosemarie Aquilina le-a dat șansa victimelor să-și spună povestea. Pentru că, mult timp, n-au fost ascultate.

Week in Photos
Victims and others look on as Rachael Denhollander speaks at the sentencing hearing for Larry Nassar, a former team USA Gymnastics doctor who pleaded guilty in Nov. 2017 to sexual assault charges, in Lansing, Michigan.
VOA pic.twitter.com/FnriszBQ51

— Matta Abraham (@MattaAbraham1) January 27, 2018

Cum au ieșit la iveală abuzurile 

Ca și în cazul mult mai cunoscutului scandal de la Hollywood, roata dezvăluirilor s-a pus în mișcare în urma unei investigații jurnalistice. Acum 16 luni, înainte ca mișcarea #metoo să prindă contur, ziarul Indianapolis Star a publicat o investigație la care a lucrat timp de cinci luni, despre modul în care forul gimnasticii americane a ținut secrete și-a încercat să mușamalizeze acuzațiile de abuz sexual pe care le-a primit de-a lungul timpului de la sportive. Mai exact, de la 368 de gimnaste, arăta investigația.

În ziua publicării, 4 august 2016, ziarul a primit un mail de la Rachael Denhollander, o fostă gimnastă care citise investigația și care le-a scris jurnaliștilor propria poveste. „N-am fost abuzată de antrenor, ci de Dr. Larry Nassar, medicul echipei naționale. Aveam 15 ani, și pretextul era un tratament medial pentru spate.”

Denhollander, acum un avocat de 32 de ani și mamă a trei copii, nu se aștepta la ce-a urmat. „A fost ca un shot in the dark. Era prima oportunitate ca cineva să mă creadă.”

Denhollander a devenit și prima gimnastă care a depus o plângere penală împotriva medicului, și care a acceptat să-și dezvăluie numele și să vorbească în fața camerelor de filmat. Câteva săptămâni mai târziu, IndyStar i-a publicat povestea. Timp de șase luni, a fost singura care a vorbit fără protecția anonimatului (o altă victimă, care a făcut declarații sub pseudonomiul “Jane Doe”, s-a dezvăluit ulterior ca fiind Jamie Dantzscher, medaliată olimpică.)

Rachael Denhollander, in @nytopinion: "Absolutely nothing could have prepared me for the pain of being the first to go public with my accusations" against Larry Nassar https://t.co/lWKiOx50Rs

— The New York Times (@nytimes) January 27, 2018

Curajul ei le-a dat curaj și altora. Un an mai târziu, peste 150 de gimnaste dezvăluiseră că au fost abuzate de același medic. Printre ele, nume importante precum Simone Biles, Gabby Douglas, McKayla Maroney sau Aly Raisman, multiple campioane mondiale și olimpice pe care le-am văzut dominând Jocurile din 2016. Sportivele l-au dat în judecată pe Nassar, dar și Universitatea Michigan și USA Gymnastics, al cărui fost președinte, Steve Penny, a demisionat.

Cu toate asta, procesul n-a fost acoperit de presa americană la nivelul la care se așteptau unii, fiind vorba de unul din cele mai mari scandaluri din sportul american și global. Poate pentru că s-a suprapus cu scandalul mult mai proeminent de la Hollywood în care era implicat producătorul de filme Harvey Weinstein; poate pentru că gimnastica nu e la fel de populară în State ca fotbalul sau baseball-ul, sau pentru că nu e atât de surprinzător pentru un sport în care tinerele gimnaste își încredințează viața – și corpurile – în mâinile unor adulți care au puterea să le ducă spre podiumul olimpic, scriu jurnaliste care au urmărit cazul.

Tocmai de asta, ce s-a întâmplat în sala de judecată din Michigan săptămâna asta a fost cu atât mai important.

Cum și-au regăsit gimnastele vocea

Timp de șapte zile, 156 de victime și rude ale acestora au vorbit despre cum au trăit abuzurile deghizate în tratamente obligatorii, despre frica și rușinea cu care au crescut, despre adulții care nu le-au crezut, despre anii de depresie și anxietate care au urmat. O mamă a vorbit în numele fetei ei, care s-a sinucis la 23 de ani; o tânără a vorbit despre tatăl ei, care n-a crezut-o și care s-a sinucis când a înțeles că era adevărat.

„Little girls don’t stay little forever. They grow into strong women that return to destroy your world.” (Fetițele nu rămân micuțe pentru totdeauna. Ele ajung femei puternice care se întorc să-ți distrugă lumea.) (Kyle Stephens)

„Dacă de-a lungul anilor măcar un adult ar fi ascultat și ar fi avut curaj și caracter să acționeze, această tragedie putea fi evitată.” (Aly Raisman)

„Cât valorează viața unei fetițe? Cât valorează viața acestor femei?” (Rachael Denhollander)

Mărturiile lor (numite victim impact statements) au fost emoționale și greu de ascultat, dar și necesare. Atât pentru ele, pentru că au avut ocazia să-l confrunte pe cel care le-a cauzat suferință, cât și pentru ca lumea întreagă să le audă. Să înțeleagă care au fost mecanismele care au permis o astfel de situație, și să schimbe ce e de schimbat ca ea să nu se mai repete.

Pentru că gimnastele n-au vorbit doar de propria suferință, ci s-au folosit de podiumul oferit de judecătoare, de camerele de filmat din sala de judecată, de puterea și vocea pe care le-au descoperit în ultimele luni ca să tragă semnale de alarmă, ca să transmită mesaje importante despre lipsa siguranței din sport, să arate că vinovat nu e doar abuzatorul, ci și cei care i-au creat cadrul să o facă: oameni și instituții care nu doar că au eșuat să le protejeze, dar au creat un sistem și au perpetuat o cultură care a facilitat astfel de abuzuri.

Iar asta merge dincolo de cazul specific din gimnastica americană, pentru că ce i-a permis lui Nassar să facă ce-a făcut (și ce le-ar permite și altor antrenori și medici) e relația unică și periculoasă dintre o tânără gimnastă și propriul corp pe care gimnastica o încurajează, scrie Rebecca Schuman. În niciun alt sport, fetele nu încep antrenamentele atât de mici, și nu au o relație atât de apropiată cu antrenorul lor.

Recent, Federația americană a anunțat că întrerupe colaborarea cu centrul de antrenament al soților Karolyi, cei care au pus bazele sistemului american de gimnastică (și celui românesc). Pe proprietatea lor, și cât timp ei au coordonat lotul olimpic, au avut loc mare parte din abuzuri. Au urmat și alte efecte. Mai mulți membri ai federației au demisionat, iar sponsori importanți au oprit finanțările.

Procesul le-a oferit victimelor șansa de-a fi ascultate – de judecătoare, de jurnaliștii prezenți, de cel care le-a abuzat. Și de lumea întreaga. Dar povestea n-ar trebui să se oprească aici, au spus în repetate rânduri gimnastele.

„Sunt aici ca să-ți spun că nu mă voi opri până când ultima urmă a influenței tale în acest sport nu va fi distrusă”, a spus Aly Raisman, campioană olimpică în 2016, una din cele mai cunoscute figuri implicate în scandal.

„Ca să credem în schimbare, trebuie întâi să înțelegem problema și factorii care-au contribuit la ea. Avem nevoie de o investigație independentă ca să aflăm exact ce s-a întâmplat, ce s-a greșit și cum poate fi evitat în viitor. Doar atunci vom ști ce schimbări trebuie făcute. Doar atunci vom crede că schimbările sunt reale. Doar așa putem învăța din greșeli și putem face gimnastica un sport mai sigur.”