Vamos, Rafa! Rafael Nadal câștigă US Open a treia oară după o finală dominată clar, ajunge la 16 Slamuri!

Rafael Nadal a câștigat finala US Open 2017, după un meci dominat cap-coadă cu Kevin Anderson, debutant la acest nivel. A fost 6-3, 6-3, 6-4 pentru Rafa, care își consolidează astfel locul 1 în lume, adaugă un al doilea Slam în acest sezon după cel de la Roland Garros și ajunge la un total de 16 Slamuri în carieră.

Firul narativ comod ar fi să vorbim despre cât de seacă, de lipsită de dramatism și de intensitate a fost finala masculină – a treia finală masculină de Slam consecutivă care-i complet disproporționată, un fel de echilibru al naturii după formidabila aliniere de planete din finala Australian Open. Dar sunt multe alte lucruri mai relevante, important de scos în față, altele decât să ne minunăm că numărul 1 din lume e mai bun la tenis decât numărul 32 în lume (15, începând de azi).

Cum ar fi, bunăoară, observația că Rafael Nadal a revenit exact când a trebuit la un tenis apropiat de cel care i-a adus succes în sezonul de zgură și că s-ar putea să fi contat prea puțin dacă în față îi stătea un adversar mai puternic. Spaniolul a început turneul cu ceva emoții – nu cele date de scoruri, ci emoții aduse din afara terenului -, dar cele câteva seturi pierdute ici și colo au fost mai degrabă utile, decât îngrijorătoare. După fiecare set pierdut (cu Daniel, cu Mayer și cu Del Potro), Rafa a răspuns cu un joc la un nivel înalt, cu care a stors rapid viața și pretențiile din adversarii săi. Nivelul maxim atins a fost în seturile doi, trei și patru din semifinală, însă nici în finala cu Kevin Anderson jocul lui Rafa n-a fost mai prejos, ajutându-l să încheie turneul într-o manieră copleșitoare. În ultimele sale șase seturi jucate, Rafa a fost adus o singură dată la patru game-uri și a cedat un total de 15. Cu alte cuvinte, a atins vârful de formă când trebuia.

Da, Rafa este primul campion de Slam de la introducerea sistemului cu 32 de capi de serie (în 2002) care nu trebuie să joace cu un adversa de Top 20 în drum spre trofeu. Dar dacă e să fim realiști, exceptând un duel cu un Federer în forma din primăvară sau măcar cea de la Wimbledon (ambele variante, absente la această ediție), ar fi contat prea puțin dacă Rafa întâlnea pe cineva din actualul Top 20, sau ce-a mai rămas sănătos din el. Conta mai mult ce joc a adus Nadal la masă în momentele cheie ale acestui turneu; când a jucat în Canada cu Shapovalov, puștiul canadian era atunci pe locul 143 în lume, și nu s-a văzut; Rafa a ezitat, n-a putut strânge șurubul când a avut ocazii. Nici vorbă de această versiune a lui la acest Open, la care a fost solid, a fost neobosit, a avut un tonus fizic excelent, a avut intensitate, și-a pus în valoare toate elementele jocului său și a regăsit prospețimea mentală de la Roland Garros. Da, în jurul său ceilalți favoriți au picat ca muștele, dar la urma urmelor joci cu cine ți se dă dincolo de fileu.

În finala cu Kevin Anderson, jocul lui Rafa a fost curat ca lacrima. Doar 11 erori neforțate în tot jocul, o strategie deșteaptă la retur, un joc superb la fileu și un serviciu cu care nu a lăsat nicio minge de break adversarului. Adesea, Nadal a returnat atât de departe – fie primul, fie al doilea serviciu – încât abia dacă intra în cadrul transmisiei de pe imensul Ashe. Pe Twitter, lumea s-a amuzat, observând că Rafa stă atât de departe de baseline încât atunci când urcă spre linia de fund după retur dă senzația că urcă la fileu. Dar strategia s-a dovedit foarte eficientă. De acolo, de departe, Nadal a reușit să neutralizeze serviciul puternic al lui Anderson, principala armă a sud-africanului, returnând puternic și adesea adânc, preluând apoi controlul schimbului de pe baseline, de unde a aplicat fără încetare acea presiune specifică lui, cu care își macină adversarii. Anderson a simțit-o devreme în meci: primele lui game-uri pe serviciu au fost un chin pentru un debutant; în loc să apuce să intre un pic în meci și să-și treacă în cont câteva servicii liniștitoare, Kevin a trebuit rapid să lupte pentru viața lui în servicii lungi, agasante, în care Rafa l-a hărțuit fără încetare. Conștient că un break atât de devreme ar însemna într-o proporție covârșitoare tăierea șanselor lui (și așa mici) cu mai bine de 70-80 la sută, Anderson s-a luptat cât a putut, dar după patru mingi de break salvate, a clacat la a cincea, iar de aici meciul a intrat pe o trasă previzibilă.

Anderson a mai suferit ori de câte ori a fost izolat pe partea de rever, găsind dificil lungul de linie, așa că s-a dus în cross, unde Rafa îl aștepta pregătit cu forehandul în lung de linie pentru câteva puncte ușoare. Scos în exteriorul terenului, Kevin își arăta iarăși limitele, pentru că era obligat să forțeze decisiv, conștient că nu mai ajunge la timp la o altă minge.

Pe serviciul lui Rafa, Anderson n-a putut crea nimic, nicio șansă de break în tot meciul. În teorie, Anderson ar fi trebuit să atace serviciul al doilea al lui Rafa (în meciurile precedente din turneu, în special cu Carreno-Busta, a reușit cu succes să fie agresiv la retur pe al doilea); dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea dintr-o finală de Slam, în special prima. Îi mai rămăsese alternativa venitului la fileu, lucru de care nu poate fi acuzat că nu l-a încercat, cu mult aplomb, poate chiar cu nesăbuință, fiind pasat sau forțat să greșească în repetate rânduri. Dincolo, Rafa a fost perfect la fileu (16 din 16). Și cum Anderson n-a putut câștiga decât 36 la sută din punctele jucate pe serviciul doi (și un deloc-galactic 73 la sută pe primul), soarta lui era scrisă.

Ca să-l surprindă pe Nadal sau să-i creeze probleme, Anderson ar fi trebuit să prindă o zi impecabilă la serviciu (lucru făcut și mai greu de suprafața de la USO de anul acesta), să domine cu forehandul, să obțină mingi mai bune pe care să urce – adică exact genul de elemente care-l incomodează pe Rafa, dar pe care Anderson nu le-a putut produce azi. Și, în plus, să mai aibă și un dram de lipsă de respect față de adversarul său, asemănătoare cu ce au produs Soderling, Rosol sau Kyrgios în înfrângeri grele în Slamuri pentru Rafa.

Ușor de zis, greu de pus în practică pentru prietenosul, inimosul și politicosul Kevin, care merită însă creditat pentru cum a profitat de o fereastră poate unică într-o carieră. Oportunitatea din jumătatea inferioară a tabloului a fost pentru toți, dar numai Anderson a reușit s-o concretizeze, ceea ce nu-i puțin. Un jucător bun, care a muncit enorm să-și depășească limitele, care a progresat pe partea mentală până într-acolo încât se simte acum mult mai pregătit să-și arate emoțiile pe teren, care nu s-a sfiit de la eforturi mari pentru a obține mai mult decât “se presupune“ că ar fi trebuit să obțină. Ar fi trist să fie judecat pentru ceva ce nu poate fi vinovat, anume că nu e în aceeași clasă cu Rafa. În schimb, povestea lui este în egală măsură una care poate să inspire; așa cum se pare că se întâmplă în țara lui de origine: “Africa de Sud este o țară foarte mândră când vine vorba de sport, e incredibil numărul de încurajări pe care le-am primit în ultimele zile”, a spus Kevin. Notițe de luat.

“Mi s-a părut că am lovit mingea bine; nu au fost emoțiile primei finale, ci mai degrabă enigma pe care o prezintă o întâlnire cu Rafa”. Cuvintele lui Kevin exprimă frumos (la fel de frumos a vorbit sud-africanul despre Nadal și la ceremonia de premiere, mărturisind că, deși de aceeași vârstă, spaniolul i-a fost idol pe măsură ce cariera lui a înaintat) dificultatea pe care o presupune masiva misiune de a bate un Rafael Nadal aproape sau chiar în vârful de formă, cu atât mai mult în trei seturi din cinci. Turneul acesta, al treilea său titlu la US Open, intră în categoria celor câștigate autoritar, iar dacă va reuși să se păstreze sănătos, nu-s motive să credem că nu va mai putea adăuga la noul total de 16 titluri. Australia e deja după colț, Roland Garros e la un Slam distanță. Dar, cum ar zice Rafa, acum e momentul acestui succes. La patru ani de la precedentul la New York și, atenție, la trei ani de la ultimul său titlu într-o competiție jucată pe hard outdoor, ceea ce face în mod specific prețios acest turneu, mai ales după dificultățile întâmpinate în ultimele apariții la Flushing Meadows, atent documentate în revista Pe Curat.

Mai e prețios dintr-un motiv. Este, notabil, și ultimul Slam câștigat de Rafa cu Toni Nadal în boxa sa; unchiul și antrenorul spaniol care i-a marcat și șlefuit cariera lui Rafa se va retrage la finalul sezonului, urmând să se ocupe de academia lui Nadal din Mallorca și să mai călătorească ocazional la turnee. Carlos Moya va rămâne alături de Nadal.

„Este incredibil să câștige aici pentru a treia oară. E incredibil, pentru că din 2014 a avut probleme cu corpul, apoi cu mintea. Să câștige din nou este foarte, foarte special”, a spus Unchiul Toni, a cărui implicare și contribuție vor fi, cu siguranță, îndelung studiate. Rafa, la rândul său, i-a dat credit la ceremonia de premiere, mulțumindu-i că l-a împins încă de mic să-și dorească să fie mai bun. „Să fiu parte din viața lui a fost ceva incredibil. Sunt mai mult recunoscător decât sunt mândru”, spune Toni, într-un material de citit din NY Times.

Moya, la rândul său, a fost un factor important în sezonul reușit de actualul număr 1. „Chiar am crezut că Rafa mai are succesul acesta în el. E ușor de zis acum, dar mă gândeam la asta încă din decembrie. A fost important că a început cu o finală în Australia, dar am simțit că va avea o șansă la Slamuri și la locul 1. Nu mai are 20 de ani, dar probabil e mai înțelept pe teren. Anticipația joacă un rol foarte mare; pe măsură ce îmbătrânești, înțelegi mai bine jocul și unde va lovi sau nu va lovi oponentul. Poate că era mai rapid decât e acum la 20 de ani, dar acum anticipează și acoperă terenul mai bine, și cred că suntem foarte mulțumiți că e așa”, a spus Moya, pentru NY Times.

“Am fost surprins cât de bine am jucat în ianuarie, acum sunt mai puțin surprins“, a spus Rafa, unind începutul și sfârșitul acestui sezon de Slamuri. Un sezon în care el și Federer au dominat neașteptat, spre șocul general. A patra oară în istorie când cei doi adună toate Slamurile într-un sezon, ultima oară întâmplându-se acum… șapte ani. “Sunt două lucruri pe care eu și Roger le împărțim: pasiunea pentru joc și pentru competiție și dorința de a continua să ne îmbunătățim“, a spus Rafa, la conferință, continuând. “Mă simt privilegiat să fac parte dintr-o generație cu el și cu Novak”. Pe bună dreptate: în total, Big Four (Federer, Nadal, Djokovic, Murray) au câștigat 46 din ultimele 51 de titluri de Grand Slam. Alte trei au mers la Stan Wawrinka.

Roger și Rafa vor avea ocazia să poarte o bătălie pe linia de sosire – o bătălie indirectă, poate și directă – pentru locul 1 la final de sezon. Cărțile încă nu-s făcute, dar Rafa are un avans masiv înainte de Asia și de indoor, lucruri de care vom mai vorbi.

Deocamdată, cu acest US Open (pe alocuri bizar, imprevizibil și diferit) încheiat, Slamurile lui 2017 sunt de acum în statistici. Iar statistica respectă dorința lui Federer de la ceremonia de premiere din Australia, când a spus că și-ar fi dorit să poată fi egal. A ieșit egal, până la urmă, 2-2, cu Rafa triumfând ultimul, în New York. Ultimul în picioare, ultimul care să renunțe vreodată.

Clasamentul ATP valabil începând de luni:

1. Rafa Nadal 9465
2. Roger Federer 7505
3. Andy Murray 6790
4. Alexander Zverev 4470
5. Marin Cilic 4155
6. Novak Djokovic 4125
7. Dominic Thiem 4030
8. Stan Wawrinka 3690
9. Grigor Dimitrov 3575
10. Pablo Carreno Busta 2855
(…)
11. Kevin Anderson 2470

Rafael Nadal ???(?Eurosport) pic.twitter.com/xPLAEsv8zI

— doublefault28 (@doublefault28) September 10, 2017

Clasamentul all-time Grand Slam-uri: Federer – 19, Nadal – 16, Sampras – 14, Emerson – 12, Djokovic – 12, Borg – 11, Laver – 11

— Treizecizero.ro (@treizecizero) September 10, 2017

Everyone thought that Nadal would be finished by 31; knees malfunctioning, body giving way.

Instead, he's the fittest of them all.

— Tumaini Carayol (@tumcarayol) September 10, 2017

Man, that Aussie Open final this year was big in historical terms. Nadal wins 5th set & it would be 18-17 Federer in Slam count. 19-16 now

— Christopher Clarey (@christophclarey) September 10, 2017

"I've been watching you my whole life. You are one of the greatest ambassadors of our sport" – Anderson to Nadal #usopen pic.twitter.com/5sSLEJJbJe

— US Open Tennis (@usopen) September 10, 2017

Nadal:"I am happy to do what I am doing and with my life. I don't obsess over the tournaments that Federer wins." #usopen

— Ubitennis (@Ubitennis) September 11, 2017

Nadal:"I don't need the motivation to be catching Federer at 19, I am happy at 16 as long as I am happy and healthy" #usopen

— Ubitennis (@Ubitennis) September 11, 2017

Rafael Nadal (?Eurosport) pic.twitter.com/8x3JVrvvUI

— doublefault28 (@doublefault28) September 10, 2017