VAR de capul nostru: asistentul video e personajul principal din FA Cup. Ce au englezii cu sistemul ăsta?

Danny Coposescu 29 ianuarie 2018

The Magic of the Cup‟ e marca înregistrată cu care asociaţia de fotbal engleză încearcă să rămână relevantă, într-un mediu dominat de luxul din Premier League. Echipa naţională nu e tocmai cel mai atractiv produs – selecţionerul Gareth Southgate îi rezumă perfect imaginea stătută, cu costumurile sale bej şi vocea monotonă. Aşa că FA Cup rămâne brandul principal, bazat pe nostalgia după tradiţie şi scenariile de tip David contra Goliath.

În contextul ăsta a fost aruncată tehnologia de ultimă oră a VAR, un anacronism care n-avea cum să nu-ţi sară în ochi. Cu atât mai mult cu cât cultura sportivă britanică s-a dovedit adesea insulară. Suspiciunea asta faţă de inovaţie a ieşit imediat la suprafaţă în ultima rundă a cupei, când lui Chelsea i-a fost refuzat un penalti chiar şi cu televizorul prezent la marginea terenului, pentru a relua la infinit orice fază. Alan Shearer, morocănosul de serviciu la BBC, a proclamat atunci instantaneu: „VAR e o ruşine.‟

După un weekend de controverse, decizii întârziate şi multe dreptunghiuri mimate de către arbitri, un lucru pare să fie clar: rău cu rău, dar mai rău fără.

„Damned if you do…‟

Parte din problema cu VAR în Anglia e că nu toată lumea are aceleaşi aşteptări de la fotbal. Cei din brigada pro-tehnologie se prezintă ca apărătorii dreptăţii, pentru că-şi doresc să asigure un joc cât mai just cu putinţă. Eliminarea greşelilor de arbitraj înseamnă că echipa mai bună va fi, mai mereu, învingătoare. De cealaltă parte, „ludiţii‟ care refuză intruziunea tehnicii moderne au şi ei argumentele lor. Simplitatea şarmantă a sportului ăsta, spun ei, se trage şi din falibilitatea factorului uman. Asta-l include şi pe arbtitru, nu doar pe fundaşul care-şi marchează un autogol sau atacantul care ratează cu poarta goală.

Aşa se face că două categorii de oameni s-au uitat la Liverpool – West Brom duminică şi şi-au văzut simultan poziţiile contradictorii confirmate. Cine a vrut, a văzut cum sistemul VAR l-a ajutat pe Craig Pawson să rezolve trei faze foarte complicate. West Brom conducea deja cu 2-1 pe Anfield, prin dubla lui Jay Rodriguez, când Dawson a marcat dintr-o fază fixă. Dar asistenul video l-a anunţat pe central că Gareth Barry îi bloca câmpul vizual portarului, din ofsaid, deci golul a fost anulat. So VAR, so good.

Apoi a venit momentul trupei anti-VAR. Trei minute i-a luat lui Pawson să se convingă că Salah a fost faultat în careu. Trei minute lungi în care un stadion întreg s-a holbat la un om care se holbează la rândul lui într-un ecran. Până la urmă, mult zgomot pentru nimic: Roberto Firmino a ratat lovitura de pedeapsă.

Atât incidentul ăsta, cât şi următorul l-au enervat până şi pe Alan Pardew. Antrenorul lui West Brom a avut numai de profitat din faptul că, dintr-un buncăr undeva la periferia Londrei, Andrew Marriner i-a transmis colegului de pe teren că golul de 3-1, marcat de Matip în propria poartă, e valabil. Dar spontaneitatea momentului s-a risipit în cele câteva secunde bune în care Pawson asculta ce i se spune prin cască, cu privirea în gol şi mâna întinsă într-un gest de aşteptare.

S-a terminat 3-2 pentru oaspeţi şi nu-i o exagerare să spui că VAR a decis rezultatul final. Toate bune şi frumoase, dar argumentele n-au toate de-a face cu obiectivitatea deciziilor de arbitraj. „A fost bizrt, pentru că noi nu primim nicio dovadă pentru ce s-a întâmplat,‟ a zis Pardew la final. „Nu există vreun ecran pentru noi. Nu e ca la tenis, unde vezi dacă mingea a ieşit sau nu. Stăm în beznă, toată lumea stă în beznă – e gol, nu e gol?‟

Pentru mulţi, aici e buba. Danny Baker, de la BBC, o spune răspicat: „Suporterii au devenit acum figuranţi în propriul spectacol. VAR trebuie abandonat.‟ E greu să nu-i dai dreptate în ceea ce priveşte prima parte. Fanii au ajuns să privească tensionați cum arbitrul se scobeşte în ureche minute în şir. Iar oricât de corecte şi juste ar fi urmările, ei nu vor putea să judece decât după ce vor ajunge acasă, la Match of the Day. Tot ce le rămâne e o aşteptare frustrantă, apoi o fază de joc (un gol, un fault, plus toate emoţiile aferente) redusă la un ecran conturat în aer şi un fluier. Introducerea mingii în poartă sau tacklingul ratat îşi pierd rolul principal atunci când efectul lor e deconectat de actul instantaneu şi trecut prin filtrul tehnocratic al arbitrilor.

Poate aici ar trebui să ne bazăm pe înţelepciunea lui Jürgen Klopp: „E încă foarte devreme, mi se pare cât se poate de normal să existe încă probleme în aplicarea sistemului.‟ Probleme sunt evidente şi extrem de iritante în forma actuală. Nu e deloc clar de ce întreruperile trebuie să fie atât de lungi şi derutante, sau de ce omului din stadion nu i se acordă acelaşi privilegiu ca celui din faţa televizorului. Dar aici ar trebui să fie loc de compromis şi îmbunătăţire, în loc de extreme dogmatice, ca acuzaţiile de farsă ale comentatorului veteran John Motson. Altfel, rămânem cu ce s-a întâmplat duminică.

„…damned if you don’t!‟

Din motive accesibile doar minţilor superioare ale conducerii FA, asistentul video a fost testat doar într-o parte din meciurile jucate weekendul ăsta. Cardiff City contra Man City nu a fost unul dintre ele. Dar şi când lipseşte, noua jucărie rămâne în centrul atenţiei. Mai ales când cursul evenimentelor e scris parcă dinadins ca să-i demonstreze folosul.

Ce bine i-ar fi prins o voce în ureche tuşierului care a ridicat fanionul la golul lui Bernardo Silva. Portughezul tocmai se bucura de bomba trimisă direct în vinclu când arbitrul semnaliza ofsaid la Leroy Sane, care a avut la fel de multă treabă cu şutul lui Silva ca şi portarul Etheridge – adică niciuna.

Nicio treabă n-a avut nici Joe Bennett, cu mingea sau cu fotbalul în general, când i-a sfărâmat piciorul lui Sane. Intrarea de groază a jucătorului de la Cardiff a scos doar cartonaşul galben din buzunarul arbitrului. Ambele faze ar fi intrat sub egida VAR, de vreme ce ar fi implicat goluri şi/sau eliminări.

Meciul s-a terminat 2-0 pentru City, mulţumită lui De Bruyne şi Sterling, deci rezultatul n-a fost prejudiciat, spre deosebire de sănătatea lui Sane. Deşi probabil n-ar trebui să fie nevoie de o mie de reluări din două mii de unghiuri ca să vezi că Bennett merita eliminat. Totuşi, până şi Alan Shearer a făcut cale (parţial) întoarsă după meci: „VAR ar fi fost perfect pentru incidentele astea, pentru că au de-a face cu fapte, nu opinii.‟ Poate că l-am judecat prea dur pe cel mai bun marcator din istoria Premier League, care pare să aibă obiecţii de ordin filosofic-semantic, nu din conservatorism cultural.

Dezbaterea asta abia a început şi probabil va trebui să ne obişnuim cu ea, pentru că nu va dispărea prea curând. Să sperăm, însă, că moderaţii „de centru‟ – cei care oferă critică constructivă – vor avea o voce mai puternică decât până acum.

 

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.