Victorie grozavă pentru România! După o pauză de 15 ani, fetele trec de Norvegia, cea mai titrată echipă din lume

Andrei Năstase 9 martie 2016

La Cluj, într-o Sală Polivalentă plină până la ultimul scaun de pe ultimul rând, România a reușit ce nu mai izbutise din anul 2000: să învingă Norvegia într-un meci oficial. Acum, în preliminariile pentru Europeanul din Suedia, România a condus de la început până la final, a învins clar, 25-20, și își continuă astfel forma teribilă arătată la ultimul Mondial.

AMR_1410

În urmă cu mai bine de 15 ani, la Europeanul organizat la București, fetele depășeau ultima dată Norvegia într-un meci oficial. De atunci au trecut prea mulți ani și prea multe meciuri, iar echipa a intrat în teren convinsă să contrazică statistica.

Norvegia a fost lăsată o singură dată la conducerea meciului (2-1), pentru ca jucătoarele antrenate de Tomas Ryde și Costică Buceschi să pornească de acolo primul sprint: după câteva minute de forță, fetele s-au uitat peste umăr – aveau patru pași (7-3) înaintea campioanelor.

Până aici a fost greu să remarci pe cineva anume în echipa României, căci toată lumea a jucat bine și foarte bine: Paula Ungureanu a reușit trei intervenții obraznice în primele 13 minute, Laura Chiper a reușit două goluri, Cristina Neagu – patru (a numărat 10 până la final), și apoi apărarea, unde Bebe Perianu, Gabi Szucs sau Luciana Marin n-au făcut un pas greșit în prima parte a meciului.

La 9-4 pentru România, adversarele au cerut primul timeout. Dar gol tot n-au marcat, căci Paula a parat din nou, iar Eliza Buceschi, de pe semicerc, a dus scorul la 10-4.

Așa a continuat o primă repriză excelentă, în care apărarea a funcționat perfect, mai ales în zona ei centrală (acolo unde, la recentul Mondial, erau încă multe scăpări). România a intrat la vestiar cu șapte goluri avans: 16-9. 

30 de minute jucate la o intensitate necruțătoare, în care tinerele handbaliste aduse la echipă au jucat curajos, iar Norvegia, campioană mondială, europeană și olimpică, nu a putut ține pasul. Or, la finalul meciului, acesta e cel mai mare compliment pentru echipa României: fetele au reușit să întreacă Norvegia tocmai cu arma ei principală – intensitatea.

Cât de mult a contat energia trimisă de public? Nimeni nu știe, dar toată lumea regretă că organizarea preolimpicului (17-20 martie) a fost lăsată Danemarcei, nu României. Acasă, șansele de calificare ale fetelor ar fi fost și mai mari.

În a doua repriză, printr-un joc mai degrabă încâlcit, cu multe faulturi tactice, care au tăiat adversarelor orice ritm, fetele au reușit să absoarbă presiunea și s-au păstrat mereu la o distanță confortabilă. La final, victoria a părut inevitabilă: 25-20, și România arată foarte bine înainte de turneul de precalificare la Jocurile Olimpice de la Rio.

Până atunci, pe 13 martie urmează returul din Norvegia, unde campioanele mondiale vor căuta revanșa. E rândul lor.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.