Weißbier sau Red Bull? Bayern se deplasează la Leipzig cu titlul și egalarea altui record în vizor
Danny Coposescu 17 martie 2018Duminică seară, atotputernica Bayern München nu va avea nevoie de vreun frigider. Temperaturile în Germania, la mijlocul lunii martie, sunt de-a dreptul polare. În est, la Leipzig, spre exemplu, vor fi cel mult -5 grade. Așa că bavarezii pot lăsa liniștiți câteva baxuri de bere nefiltrată la marginea terenului, în aer liber. S-ar putea să le și folosească, cu niște ajutor din partea lui Wolfsburg și Hannover. Calculul e simplu: dacă Bayern o bate pe RB Leipzig, iar Schalke și Dortmund nu câștigă, vom afla deja campioana Germaniei – aceeași ca în ultimele cinci sezoane.
Au mai fost perioade de dominație în Bundesliga, dar niciuna atât de apăsătoare. Nu-i vorba doar de faptul că nimeni n-a luat titlul de atâtea ori la rând; dar dacă se îndeplinesc condițiile duminică, Bayern va ridica din nou trofeul în etapa 27, un record pe care l-a stabilit în 2014.
RB Leipzig îi stă în cale pe Red Bull arena. Întâlnirea dintre acești sași și Hoffenheim a primit titlul „derbiului de plastic‟, dar nici meciul ăsta nu-i tocmai cel mai iubit de restul suporterilor. „Bani noi contra bani vechi‟ zice Christof Kneer în Sueddeutsche Zeitung și sintagma asta distilează anxietatea (una dintre ele, în orice caz) pe care-o simt mulți în legătură cu starea fotbalului german.
#FCBayern Munich will know before they take to the pitch at RB Leipzig on Sunday if they will get the chance this weekend to seal their sixth successive Bundesliga title. ????????https://t.co/VFH0a0WLE3
— Yahoo Sport UK (@YahooSportUK) March 15, 2018
Atât de diferiți, și totuși…
Înainte de toate, jocul dintre Leipzig și Bayern e un derbi. Lucrul ăsta contează, pentru că nemții încă nu s-au obișnuit complet cu ciudățenia asta. Vorbim totuși de un club a cărui vârstă abia dacă depășește numărul de campionate consecutive luate de cei pe care-i găzduiesc. Se simte un disconfort aproape inconștient în ușurința cu care s-a aplicat eticheta de „highlight‟ în calendarul Bundesligii. Poate mai mult decât în oricare cultură fotbalistică importantă din Europa, aici se pune accentul pe tradiție. Și orice s-ar putea spune despre Bayern, nimeni nu-i neagă statutul de instituție.
La fel cum nu se poate ignora nici forța și potențialul nou-veniților. E drept că parcursul n-a mai fost la fel de spectaculos ca anul trecut și că RB tremură pentru un loc între primele patru. Aici e însă cheia: alături de Bayern, asta e singura reprezentată pe care o mai are Germania în competițiile continentale. Echipa lui Ralph Hasenhüttl a trecut de Zenit și va juca cu Marseille în sferturile Europa League. Alături de figura frumoasă făcută la debutul în grupele Champions League, asta face din Leipzig una dintre puținele raze de soare pentru Germania pe scena internațională.
German clubs Champions League 2017/18 revenue: Bayern Munich €62m, RB Leipzig €35m, Borussia Dortmund €26m & Hoffenheim €10m. Clubs eliminated in play-offs receive 10% of TV pool. They suffer from the “double whammy” of lowest TV pool, which is split between four clubs. pic.twitter.com/1ylw7IrKZh
— Swiss Ramble (@SwissRamble) March 15, 2018
Pentru rivali însă, clubul rămâne un nor negru: în majoritatea stadioanelor, fanii se întrec în expresii tot mai originale ca să-și descrie repulsia față de conceptul care a dat naștere lui RB. Nu și pe Allianz Arena – măcar nu în loja directorilor. Încă din momentul promovării noii rivale, Karl-Heinz Rummenigge i-a luat apărarea: „Sunt primiți fără respect, dar Leipzig merită clar respect. Bundesliga ar trebui să se bucure.‟
Am putea specula mult și bine de ce un absolvent al „școlii vechi‟ ca Rummenigge ar susține un proiect venit din altă lume decât cea în care a crescut și a profesat el. Dar nu-i nevoie să speculăm. Săptămâna viitoare, cele 36 de cluburi din primele două ligi vor lua o decizie istorică. Se joacă cu regula 50+1 pe masă, deci implicit cu identitatea fotbalului german. Cei de la 11Freunde i-au întrebat pe toți cei implicați cum au de gând să voteze. Răspunsul lui RB Leipzig?
Wir haben bei den Bundesligisten nachgefragt: Wie stehen sie zur 50+1-Regel? – Die Antwort eures Klubs lest ihr hier.
Zur Galerie: https://t.co/95f7yzVza5 https://t.co/95f7yzVza5
— 11FREUNDE_de (@11Freunde_de) March 16, 2018
„Fotbalul s-a dezvoltat enorm în ultimii 20 de ani. Bundesliga trebuie să creeze condițiile necesare pentru a păstra fundamentele care ne sunt importante, dar care ne permit totodată și să rămânem competitivi în Europa. În cadrul acestor principii de ghidare, fiecare club ar trebui să-și decidă relația cu posibilii investitori.‟
Nicio surpriză. La urma urmei, planurile lui Red Bull sunt antiteza absolută a regulii 50+1. Planuri pe care Rummenigge le admiră: „Sper ca DFL să liberalizeze lucrurile. Fiecare club ar trebui să decidă dacă și în ce măsură se deschide investitorilor.‟ Președintele lui Bayern și clubul RB Leipzig se înțeleg atât de bine încât își completează reciproc propozițiile.
Din informațiile publicate de 11Freunde reiese că oponenții regulii sunt încă în majoritate. E nevoie de două treimi din voci ca să aibă loc vreo schimbare majoră. Cealaltă tabără e condusă de Hans Joachim-Watzke și Borussia Dortmund și deocamdată se pare că „tradiționaliștii‟ vor avea câștig de cauză.
Diese neun Klubs sind für den Beibehalt der 50+1-Regel. #Bundesligahttps://t.co/UWFDppQ9CB
— Bundesliga_Aktuell (@BULIAktuell) March 16, 2018
Ar fi o curioasă victorie pentru Dortmund, de vreme ce tocmai a fost eliminată din Europa League de Red Bull Salzburg. „Galben-negrii‟ sunt atât de debusolați încât nu mai poți numi asta criză. Apatia și lipsa de direcție amintește mai degrabă a depresie. Și nu-i deloc sigur că situația se va schimba în bine, cu sau fără Peter Stöger la cârmă. Cele șase puncte avans față de Leipzig parcă nici nu mai înseamnă mare lucru. Nu cât timp viitorul se îndreaptă tot mai mult în direcția din „ultimii 20 de ani‟ pe care-o menționează RB. Chiar și cu regula 50+1, sașii își permit să nu joace fotbal european sezonul viitor. Au tot timpul (și resursele) din lume, ca și Bayern. Bani vechi sau bani noi, tot bani rămân.
RB Leipzig vs. Bayern Munich: German Giant Holds Off Coming Force, Leaving Europe as Only Excitement – Newsweek https://t.co/XmKoFsX5UR #Munich #München #news
— #Munich (@hashmunich) March 12, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni